Anumite antibiotice luate în timpul sarcinii ar putea creşte riscul de avort

  • Publicat:
  • Actualizat:
Anumite antibiotice luate în timpul sarcinii ar putea creşte riscul de avort

Gravidele care urmează un tratament cu antibiotice se pot confrunta cu riscul crescut de avort, sugerează un nou studiu. Însă nu toate antibioticele sunt periculoase, atrag atenţia medicii. Cercetătorii canadieni au descoperit că gravidele care luau anumite antibiotice în primele 20 de săptămâni de sarcină prezentau un risc uşor mai crescut de a face avort, în comparaţie cu cele care nu luau deloc antibiotice, se arată într-un studiu publicat recent în Canadian Medical Association Journal.

Antibioticele care cresc riscul de avort

„Penicilina, cefalosporina şi eritromicina sunt considerate antibiotice sigure în timpul sarcinii”, spune  Anick Bérard, profesor farmacist la Universitatea din Montreal, Canada. „Femeile care dezvoltă infecţii în timpul sarcinii trebuie tratate”, declară ea pentru LiveScience.

Cu toate acestea, expunerea fătului la acţiunea antibioticelor rămâne o controversă asupra căreia specialiştii încă nu au găsit un consens. Iar asta din cauza numeroaselor cercetări care oferă concluzii contradictorii: unele arată că există o legătură între administrarea de antibiotice şi avort, iar altele susţin că nu este niciun risc în această privinţă.

În cel mai recent studiu pe această temă, oamenii de ştiinţă canadieni au colectat date despre 95.000 de femei gravide, în perioada 1998-2009, şi au constatat că există 5 categorii de antibiotice care ar putea creşte riscul de avort: macrolide, quinolone, tetraciclina, sulfonamida şi metronidazol.  

Alţi factori de risc în cazul unui avort

Chiar dacă cercetarea a relevat un risc mai mare de avort în cazul administrării acestor antibiotice, trebuie luaţi în considerare şi alţi factori de risc, precum stilul de viaţă al gravidei, mutaţile genetice, dar şi administrarea altor medicamente, cum ar fi antiinflamatoarele nonsteroidale şi antidepresivele, care, la rândul lor, au fost dovedite ca fiind riscante pentru sarcină.

O altă noutate descoperită este că nitrofuranteina, o substanţă activă care se găseşte în antibioticele destinate tratatamentului infecţiilor urinare, este sigură în sarcină şi chiar ar reduce riscul de avort. 

Pentru a demonstra fără echivoc legătura dintre această categorie de antibiotice şi riscul de avort, specialiştii spun că sunt necesare cercetări suplimentare. Până atunci, medicii sunt sfătuiţi să cântărească bine avantajele şi dezavantajele antibioticelor în tratamentul infecţiilor din timpul sarcinii, iar gravidele ar trebui să renunţe la automedicaţie, mai ales în contextul pericolului reprezentat de rezistenţa la antibiotice.

Citește și: Ce pastile nu ai voie să iei în sarcină și care sunt cele sigure? Explică medicul ginecolog

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Donează sânge la mall!
Donează sânge la mall!
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”