Albirea prematură a părului poate fi reversibilă. Ce spune specialistul

  • Publicat:
Albirea prematură a părului poate fi reversibilă. Ce spune specialistul

În mod normal, primele fire de păr alb apar în jurul vârstei de 35 de ani. Albirea prematură a părului se poate produce, însă, și la 20 de ani în unele cazuri. 

De ce apar firele albe de păr

Până în prezent, cauza exactă a încărunțirii rămâne incomplet înțeleasă. Încărunțirea prematură poate apărea fie într-un context genetic (ai în familie cazuri de albire prematură a părului), fie asociată cu condiții precum progeria și pangeria (îmbătrânire prematură).

De asemenea, anumite carențe nutriționale pot fi o cauză de albire a părului în general, dar și o cauză a albirii premature.

Probleme și afecțiuni care pot accelera procesul de albire a părului

Potrivit specialiștilor, printre factorii care contribuie la apariția prematură a părului alb, amintim:

  • anumite afecțiuni (ex. Vitiligo);
  • fumatul – un studiu a arătat că există o legătură specifică între fumat și albirea prematură a părului;
  • deficitul de B12;
  • hipotiroidismul – hormonii tiroidieni acționează direct asupra foliculilor de păr pentru creșterea producției de pigment, iar scăderea nivelului acestora provoacă albirea prematură;
  • anumite medicamente (ex. chimioterapice, antilamarice)

Repigmentare pentru păr alb prematur

„Hipopigmentarea reversibilă a părului poate fi observată în deficiențe nutriționale, protein-calorice, malnutriție și boli care evoluează cu pierdere cronică de proteine (de exemplu, în boli renale). Deficitul de cupru, fier, calciu, zinc, seleniu și vitamina D3 poate provoca, de asemenea, albirea prematură a părului.

Astfel, în cazul în care albirea părului, la timp sau precoce, este din cauza unor astfel de deficite, suplimentând aportul, se poate aștepta o stagnare a progresiei sau chiar reversibilitate a fenomenului de albire“, notează Conf. Dr. Alice Brînzea, medic specialist dermatovenerologie și geriatrie-gerontologie.

Citește și: Ce să mănânci ca să întârzii albirea părului

Medicul subliniază faptul că pe piață sunt disponibile deja produse topice care anunță că opresc și chiar inversează procesul de albire al părului prin stimularea formării melaninei de la nivelul firului de păr. Însă, NU și în cazul în care cauza albirii este una genetică.

Produse topice: șampoane cu antioxidanți, cu vitamina C, extract de ceai verde, seleniu, cupru, fitoestrogeni sau melanină.

FOTO: Shutterstock

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân
Recomandări: