A murit Kirstie Alley, celebra actriță din serialul copilăriei noastre. O boală descoperită recent i-a curmat prea repede viața

  • Publicat:

Faimoasa actriță Kirstie Alley, cunoscută din serialul emblematic „Cheers” și filmul „Uite cine vorbește”, a decedat, la vârsta de 71 de ani, în cursul serii de 5 decembrie, au anunțat copiii acesteia, Lillie și True Stevenson, pe rețeaua de socializare Twitter.

Tuturor prietenilor noștri, de pretutindeni din întreaga lume…

Suntem triști să vă informăm că mama noastră incredibilă, firavă și iubitoare s-a stins din viață după o luptă cu cancerul, descoperit de curând.

A fost înconjurată de familie și a luptat cu multă putere, lăsându-ne cu bucuria ei nesfârșită de a trăi și de orice aventuri care o așteaptă.

Pe cât de emblematică a fost pe ecran, a fost o mamă și o bunică și mai uimitoare (…)

Vă mulțumim pentru iubirea și rugăciunile voastre și vă rugăm să ne respectați dreptul la intimitate în aceste vremuri dificile pe care le trăim, au transmis cei doi copii ai actriței.

Potrivit revistei People, actrița Kirstie Alley descoperise de curând că suferă de cancer. Copiii actriței au mulțumit echipei de medici și asistente de la Moffitt Cancer Center, unde Kirstey a fost îngrijită până în ultimele clipe de viață.

Kirstie Alley a fost cunoscută mai ales pentru rolul Rebecca Howe din serialul NBC „Cheers”, despre viața patronilor unui bar din Boston, pentru care a câștigat în 1991 premiul Emmy pentru cea mai bună actriță în rol principal într-un serial de comedie.

Kirstie Alley a jucat și în comedia romantică „Look Who’s Talking” (Uite cine vorbește) din 1989 și în cele două continuări ale sale, alături de John Travolta.

Actorul John Travolta, partenerul ei din filmul „Uite cine vorbește”, a declarat într-o postare pe Instagram, la auzul veștilor triste: „Am avut o relație specială cu Kirstie. Te iubesc, Kirstie. Știu că ne vom revedea cândva.”

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de John Travolta (@johntravolta)

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân
Recomandări: