A doua doză de vaccin anti-COVID ar putea fi amânată. CNCAV a emis instrucțiuni noi

  • Publicat:
A doua doză de vaccin anti-COVID ar putea fi amânată. CNCAV a emis instrucțiuni noi
Foto: Shutterstock

Noi instrucțiuni privind vaccinarea în situații speciale au fost emise de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Conform prevederilor, în cazul în care o persoană dezvoltă infecție cu SARS-CoV-2, după administrarea primei doze de vaccin împotriva COVID-19, aceasta va putea fi vaccinată după vindecare, prin continuarea schemei de vaccinare, fără reluarea primei doze de vaccin.

În conformitate cu rezumatul caracteristicilor produsului (RCP), intervalul maxim de administrare între doza 1 și doza 2 este următorul:

  •  pentru vaccinul Pfizer BioNTech – până la 42 de zile;
  • pentru vaccinul Moderna – până la 42 de zile;
  • pentru vaccinul Vaxzevria (AstraZeneca) – până la 12 săptămâni.

Devansarea dozei a doua este permisă doar în situații speciale, justificate medical, respectiv:

  •  pentru vaccinul Pfizer BioNTech – intervalul minim între cele două doze este de 19 zile;
  • pentru vaccinul Moderna – intervalul minim între cele două doze este de 25 de zile;
  • pentru vaccinul Vaxzevria (AstraZeneca) – intervalul minim între cele două doze este de 28 de zile.

Atunci când o persoană prezintă reacție anafilactică după administrarea primei doze, schema de vaccinare va fi continuată, la cel puțin 4-8 săptămâni, cu un vaccin fabricat după o tehnologie diferită, scrie Gândul.

Situații în care se recomandă a doua doză cu un vaccin diferit

Schema completă de vaccinare împotriva COVID-19 se realizează cu același tip de vaccin, însă în situații speciale, apărute după prima doză, se recomandă administrarea unui alt tip de vaccin împotriva COVID-19 fabricat după o tehnologie diferită.

Pentru vaccinul Pfizer BioNTech:

  • Șoc anafilactic;
  • Miocardită/pericardită

Pentru vaccinul Moderna:

  • Șoc anafilactic;
  • Miocardită/pericardită

Pentru vaccinul Vaxzevria (AstraZeneca):

  • Șoc anafilactic;
  • Sindrom de tromboză cu trombocitopenie (SST);
  • Sindrom de extravazare capilară

Atât în cazul persoanelor care prezintă reacție anafilactică după administrarea primei doze, cât și în cazurile menționate anterior, vaccinarea se face fără programare, prin prezentarea directă a beneficiarului într-un centru de vaccinare.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Cristina Tudor - Redactor
Și-a început activitatea în jurnalismul online în redacția Digi24, în 2014, unde a petrecut câțiva ani buni. Acolo a redactat articole în toate domeniile, însă cu timpul a început să se contureze o predilecție către subiectele legate de sănătate, realizând inclusiv o campanie ce ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân