OMS recomandă continuarea alăptării și după vaccinarea anti-COVID

08.08.2021
OMS recomandă continuarea alăptării și după vaccinarea anti-COVID
Sursa foto: Shutterstock

Pentru a marca Săptămâna Mondială a Alăptării, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) îndeamnă femeile care alăptează să se vaccineze împotriva COVID-19.

Alăptarea este una dintre cele mai eficiente modalități de asigurare a sănătății, furnizării anticorpilor și protecției împotriva COVID-19 a copilului, iar vaccinarea mamei care alăptează nu prezintă niciun risc pentru mamă și sugarul ei.

Avantajele vaccinării anti-COVID în perioada alăptării

Alăptarea are multe avantaje pentru mamă și copil și trebuie continuată atât în timpul infecției COVID-19, cât și după vaccinarea mamei. Virusul care cauzează COVID-19 nu a fost detectat în laptele matern.

Conform studiilor realizate până în prezent, continuarea alăptării este sigură, cu respectarea măsurilor de precauție recomandate, chiar dacă mama se îmbolnăvește de COVID-19.

Mamele care alăptează și care au primit vaccinul au în lapte anticorpi care ar putea ajuta la protejarea copiilor lor de infecția cu virusul SARS-CoV-2.

Măsuri de precauție pentru mamele care au contractat virusul

  • respectarea igienei respiratorii în timpul hrănirii copilului, inclusiv purtarea unei măști de protecție sau acoperirea gurii și a nasului;
  • spălarea mâinilor cu apă și săpun timp de 20 de secunde, înainte și după atingerea copilului;
  • curățarea și dezinfectarea suprafețelor atinse în mod regulat.

Vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de EMA, cel mai important for decizional, care reunește experți la nivel european.

Surse:
https://www.euro.who.int/en/media-centre/sections/press-releases/2021/whorecommends-continuing-breastfeeding-during-covid-19-infection-and-aftervaccination

https://vaccinare-covid.gov.ro/vaccinarea-impotriva-covid-19-fertilitatea-sarcina-sialaptarea/

https://vaccinare-covid.gov.ro/organizatia-mondiala-a-sanatatii-recomanda-continuarea-alaptarii-in-timpul-infectiei-covid-19-si-dupa-vaccinare/

Cel mai nou articol Video:
Natalia Pavalachi Pittet, sexolog: Cum discutăm cu copiii și adolescenții despre sex