10.800 pacienţi români cu HIV/ SIDA au beneficiat de tratament gratuit

În ultimii 5 ani 10.800 pacienţi români infectaţi cu HIV/SIDA au primit tratamente. O bună parte din costul acestora vor fi decontate de Fondul Social European.
  • Publicat:
10.800 pacienţi români cu HIV/ SIDA au beneficiat de tratament gratuit
10.800 pacienţi români cu HIV/ SIDA au beneficiat de tratament gratuit, foto 123rf.com

În perioada 1 ianuarie 2015 – 31 iulie 2019, aproape 10.800 de pacienţi români infectaţi cu HIV/SIDA din grupuri vulnerabile au primit tratamente specifice în mod gratuit. Conform informaţiilor publicate de Ministerul Sănătăţii proiectul finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020 – SMIS 126692 “Servicii medicale de tratament al persoanelor infectate cu HIV/ SIDA”, s-a încheiat.

Activitatea principală a proiectului a constat în decontarea tratamentului precoce al persoanelor infectate cu HIV/SIDA incluse în Programul naţional de prevenire, supraveghere si control al bolnavilor cu infecţie HIV/SIDA derulat în perioada 2014-2020. Astfel, prin proiect au fost solicitate la rambursare cheltuielile cu tratamentul administrat în perioada 1 ianuarie 2015 – 31 decembrie 2018. 

Grupul ţintă al proiectului este format exclusiv din Persoane aparţinând grupurilor vulnerabile care vor beneficia de programe de sprijin – Persoane infectate cu HIV/SIDA care beneficiază de tratament precoce decontat din Programul naţional de sănătate publica finanţat din bugetul Ministerului Sănătăţii/ Programul naţional de prevenire, supraveghere si control al bolnavilor cu infecţie HIV/SIDA.
Prin proiect aproximativ 10.800 persoane diagnosticate cu infecţie HIV/ SIDA au beneficiat de tratament precoce acordat în perioada 1 ianuarie 2015 – 31 decembrie 2018. Conform prevederilor ghidului specific, toate persoanele infectate cu HIV/ SIDA au fost considerate persoane vulnerabile, vulnerabilitatea bolnavilor HIV/ SIDA fiind dată atât de condiţia lor medicală, cât şi prin prisma modalităţilor şi riscurilor asociate de transmitere a infecţiei.

Cât au costat aceste tratamente?

Conform cifrelor date publicităţii de către Ministerul Sănătăţii, valoarea totală eligibilă solicitată la rambursare este de 907 milioane lei (aprox. 191,7 milioane euro) (include şi valoarea cheltuielilor ce vor fi incluse în cererea de rambursare finală), din care valoarea nerambursabilă FSE este de aprox. 765,9 milioane lei (aprox. 161,9 milioane euro), cofinanţarea beneficiarului este de 141,1 milioane lei (aprox. 29,8 milioane euro).

Doliu în lumea gastronomiei românești: A murit chef Mihai Neacșu / „Din păcate, boala a...
Ce se întâmplă dacă ai permis de mai puțin de doi ani. Măsurile sunt drastice
Alimentele cu „estrogen vegetal” pe care merită să le mănânci la menopauză. Pot ameliora bufeurile...
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi...
Un renumit stomatolog din Timișoara a fost găsit împușcat în cap. Ce au descoperit anchetatorii...
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă...
Mesajul sfâșietor postat de sora Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză: „O parte din...
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Au anunțat acum, șocul e uriaș! România, iar în lacrimi amare și haine de doliu...A...
Detalii neștiute din trecutul lui Alex Gîlcă. Ce s-a aflat acum despre iubitul lui Valerie...
Medicii TRAG SEMNALUL DE ALARMĂ: ne așteptăm la un VAL URIAȘ de gripe și viroze!
ȘOCANT: ”Până la TREI VIOLURI PE ZI!” Țara europeană în care A EXPLODAT numărul de...
Doliu în lumea gastronomiei românești: A murit chef Mihai Neacșu / „Din păcate, boala a...