1 din 6 români va suferi un accident vascular cerebral. Metoda FAST poate salva vieţi

Tot mai multe studii arată că tinerii peste 20 de ani sunt mai predispuşi riscului de a suferi un accident vascular cerebral.
  • Publicat:
1 din 6 români va suferi un accident vascular cerebral. Metoda FAST poate salva vieţi
1 din 6 români va suferi un accident vascular cerebral. Metoda FAST poate salva vieţi

Data de 29 octombrie marchează Ziua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral, ocazie cu care Societatea Naţională de Radiologie Intervenţională din România (SNRIR) avertizează că în România, incidenţa bolii a crescut îngrijorător în rândul persoanelor tinere, cu vârste de peste 20 de ani. Principala cauză de invaliditate şi a doua cauză de mortalitate în rândul populaţiei din România este reprezentată de AVC, iar studiile arată că 1 din 6 români va face AVC.

Studiile efectuate la nivel european de către SAFE (Stroke Alliance for Europe) arată că până în 2035 numărul europenilor afectaţi de AVC va creşte cu 34%, numărul celor care vor muri din cauza bolii va creşte cu 45%, iar al celor care vor trăi cu AVC ca şi boală cronică va creşte cu 25%.

Semnele accidentului vascular cerebral: ce se întâmplă cu pacientul

Un accident vascular cerebral (AVC) apare atunci când ţesutul cerebral este privat de oxigen şi nutrenţi din cauza întreruperii circulaţiei sângelui. Lipsită de oxigen, materia cenuşie moare după câteva minute şi nu mai poate fi recuperată niciodată. Deteriorarea sau moartea celulelor provoacă o simptomatologie clară în părţile care sunt controlate de părţile creierului afectate de accidentul vascular cerebral. Timpul este cel mai important în cazul pacientului care suferă un AVC, el având maximum 6 ore la dispoziţie să ajungă într-o unitate spitalicească pentru a fi tratat, astfel încât să i se salveze viaţa şi să rămână cu cât mai puţine sechele.

”Timpul este creier! Asta obişnuim noi, medicii, să spunem în cazul acestei boli dramatice. Fiecare secundă este vitală pentru creierul afectat de un stroke. Atragem atenţia asupra semnelor care anunţă apariţia unui AVC pe care fiecare om ar trebui să le recunoască, ca să nu poată reacţiona aşa cum trebuie într-o astfel de situaţie şi să sune la Salvare imediat. FAST- acestea sunt literele pe care trebuie să le reţină toată lumea. Fiecare literă din acest acronim reprezintă un simptom care semnalează AVC-ul. F este de la Faţa căzută şi asimetrică, A de la Amorţirea braţelor şi picioarelor, S de la Stâlcirea sau Sacadarea vorbirii, iar T vine de la Timp, pentru că atunci când un aparţinător sesizează simptomele, este timpul să sune la 112 imediat”, avertizează dr. Lucian Mărginean, medic primar radiologie intervenţională la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureş.

Pacientul afectat devine confuz, are probleme de vorbire şi vedere, poate să respire mai greu, să aibă tulburări de mers, echilibru şi coordonare sau chiar căderi inexplicabile însoţite de pierderea conştiinţei. De cele mai multe ori, accidentul vascular cerebral este însoţit de cefalee bruscă şi severă şi de paralizia feţei, braţelor şi picioarelor pe o parte a corpului. În cele mai  multe cazuri, din cauza lipsei de reacţie în timp util, pacienţii care suferă de AVC mor sau rămân cu invaliditate sau cu sechele majore care-i fac dependenţi de o altă persoană. Există şi cazuri fericite în care pacienţii ajung la spital în intervalul de timp recomandat de 6 ore, iar datorită intervenţiei neurologice viaţa lor revine la normal.

”România are cea mai mare mortalitate prin AVC din Europa! 4 români mor în fiecare oră din cauza AVC. În România, accidentul vascular cerebral (AVC) reprezintă a doua cauză de mortalitate- 21,64% şi dizabilitate- 11,34% cu un cost anual pentru statul român de aproximativ 657 milioane euro. Cheltuielile directe şi indirecte ajung să reprezinte aproximativ 0,4% din PIB”, semnalează preşedintele SNRIR, profesorul universitar doctor Gheorghe Iana.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”