Întreabă specialistul

Câte problemele de sănătate, tot atâtea soluţii! Iar specialiştii de încredere sunt cei care îţi oferă cele mai bune răspunsuri atunci când sănătatea pune multe semne de întrebare. Nu neglija vizita regulată la medic şi mergi obligatoriu de fiecare dată când ai simptome supărătoare! Şi ţine cont că o a doua părere este de multe ori necesară!

Puteţi solicita şi sfatul specialiştilor noştri consultanţi: pentru a trimite o întrebare, trebuie să vă creaţi un cont în site, apoi să vă logaţi cu numele de utilizator ales şi parola. Dacă aveţi nevoie de o recomandare urgentă, vă sfătuim ca, înainte de a adresa o întrebare, să citiţi răspunsurile existente, selectând domeniul care vă interesează sau folosind căutarea.

Tratament impotriva caderii parului

Am auzit de doua tratamente pentru par. Primul fiind cel al uleiului de ricin, combinat cu zeama de lamaie si galbenus de ou. Al doilea, ulei de masline cu galbenus de ou si boia iute. Credeti ca aceste tratamente sunt benefice pentru accelerarea cresterii firului de par, ingrijirea lui si oprirea caderii firului de par? M-am gandit sa le fac in fiecare saptamana pe amandoua, o data pe saptamana. Imi cad fire de par destul de multe si nu stiu ce sa mai incerc.

Întrebare pusă de: H. G.

Răspunsul specialistului

Specializare: Medic specialist Dermato-venerologie
Clinica: Restylane Beauty Clinique

In viata unei femei exista situatii specifice (speciale) cand poate cadea parul – perioadele post-partum, schimbarea de anotimp, etc., care pot avea sau nu o semnificatie patologica.

Insa, acest lucru nu se poate afla decat dupa un examen complet si analize specifice.

Daca exista o patologie, se trateaza cu medicamente si nu cu tratamente locale.

Primul tratament pe care l-ati enumerat (ulei de ricin, combinat cu zeama de lamaie si galbenus de ou) este bun pentru hidratarea firului de par si prevenirea caderii acestuia, insa trebuie folosit doar in masura in care vedeti o imbunatatire sau un beneficiu in ceea ce priveste aspectul parului.

Cel de-al doilea tratament (ulei de masline cu galbenus de ou si boia iute), poate dezvolta dermatite, alergii si poate sensibiliza scalpul.

De aceea,  pentru stabilirea corecta a tratamentului, este necesara o vizita la medicul specialist.

Răspunsurile oferite prin intermediul site-ului sunt doar de natura educationala si informativa si nu pot fi considerate, in nici o situație, ca fiind asimilate unor consultații sau analize medicale de specialitate. Utilizatorii nu trebuie să își fundamenteze acțiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro. Datorită însuși modului în care funcționează comunicațiile intermediate de internet, o consultație medicală amănunțită nu este posibilă. Prin urmare, informația medicală prezentată de site-ul nostru nu trebuie folosită ca alternativă a consultului medical realizat în persoană de un medic specialist. www.csid.ro, societatea SC GÂNDUL MEDIA NETWORK S.R.L, precum și toți colaboratorii ale căror sfaturi pot fi recepționate prin intermediul CSID.ro nu pot fi considerați răspunzători pentru nici un prejudiciu/pierdere de orice fel.

Mai multe raspunsuri de la Cristina Ţîbîrnă
Pustule si semne post-acnee
De acum 3 ani mi-au aparut primele cosuri, eram prin clasa a 6-a, cand mi-a venit menstruatia pentru prima data. M-am chinuit cu ea pana printr-a 9-a, cand am descoperit Zinerytul. Minunat, mi-au ...
Mancarimi piele
Buna ziua, cam de 2 luni ma confrunt cu niste mancarimi de piele ingrozitoare pe tot corpul. Medicul de familie mi-a zis ca am viermisori la ficat dar fara nici o analiza nimic.Nu stiu care ar putea ...
Furuncul in zona intima
Buna ziua, numele meu este Marius, am 22 de ani si zilele trecute m-am lovit de o problema. Mi-a ieşit un furuncul destul de deranjant (dureros) in zona anusului, este de mărimea unui bob mic de ...
Din aceeasi categorie
Rugaminte interpretare analize ureaplasma
Imi puteti interpreta, va rog urmatoarele rezultate: M.hominis/U. Urealyticum/ Antibiograma Ureaplasma urealyticum >= 10000 CCU/ml; Mycoplasma hominis - absent Antibiograma: Sensibil ...
Interpretare rezultate secretie vaginala
Imi puteti interpreta, va rog, urmatoarele rezultate? Celule epiteliale poligonale frecvente Celule epiteliale rotunde rare Celule de tip "clue cells" absente Leucocite (PMN) frecvente Eritrocite ...
Probleme sarcina 11 saptamani
buna ziua va rog sa mi spuneti ce sanse sunt sa aiba copilul modificari in urma unui ecograf transvaginal intrucat pe abdomen nu s a putut vedea valorile sunt os nazal nu se vizualizeaza regiune ...