Sufar de anxietate

Buna ziua! Am 32 de ani si de cand ma stiu sunt o fire emotiva, fricoasa si uneori panicoasa. De mica imi era frica, mai ales de intuneric. De la 11 ani fac palpitatii la inima, am consultat specialisti cardiologi si nu am nimic organic. Diagnosticul a fost sindrom de hiperventilatie. Sunt si agitata, nu am rabdare, ma enervez foarte repede si pun la suflet absolut tot. Ma emotionez mult si la evenimente placute, nu imi place sa merg in locuri aglomerate, ma agita si ma inhiba. Am o fetita de aproape 4 ani, am fost foarte anxioasa pe durata sarcinii si panicoasa la nastere, am nascut normal, fara anestezie, dupa 12 ore de travaliu. Dupa nastere, am alaptat fetita 1 an si 3 luni, dar am suferit de depresie post-partum luni de zile. Apoi, cand fetita a avut 1 an si 4 luni, m-am despartit de sotul meu, am fost 6 luni separati, am divortat si apoi ne-am impacat. Impacarea a adus lucruri bune, dar si rele, foarte multa agitatie si violenta din partea lui, in special verbala. Din luna mai acestui an, mi s-a agravat starea de sanatate, am inceput sa fac palpitatii, apoi am cazut in depresie si cel mai grav, am facut un atac de panica. De atunci am incercat sa fac tratament cu Coaxil si Anxiar, apoi cu Stimuloton, nu le tolerez, fac imediat reactii adverse. Fac tratament homeopat si naturist, fizic am avut si perioade foarte grele, cum multe simpome, dureri de stomac, voma, tahicardie, respiratie grea, au trecut, ce ma supara acum este o stare de angoasa, care imi da o ameteala care ma sperie si ma face sa fiu foarte nesigura pe mine. O ameteala la nivelul ochilor, nu tolerez lumina in astfel de situatii. M-am izolat mult, nu mai imi place sa ies din casa, sa vad oamenii, sa merg la cumparaturi, nu vreau sa conduc, toate din cauza ametelii. De-a lungul anilor, am mai consultat psihologi sau chiar psihiatrii, acum nu am apelat la nimeni pentru simt ca e ceva diferit. Va rog, poate imi puteti da un sfat, e asa de greu sa traiesti si parca nu ai trai cu adevarat, fiind privat de tot ce te inconjoara. Ma marcheaza foarte mult faptul ca uneori cei din jurul meu ma acuza ca nu vreau sa ies din starea asta sau nu pot sau macar sa o fac de dragul copilului. Credeti-ma, nu e placut sa simti asa ceva si nu doresc la nimeni, asa ca sigur vreau sa ies din starea asta, insa poate acum nu am suficienta vointa si ma intreb de ce. Am facut facultate si 3 masteruri, am multe realizari bune in viata si totusi am ajuns intr-un punct in care nu imi dau seama ce se intampla cu mine si ce masura pot lua ca sa ma refac. In aceasta iarna am avut vreo 4-5 luni de stres continuu, multa agitatie si nervozitate, nesomn, toate s-au adunat si acum am clacat. Astept cu nerabdare orice sfat legat de problema mea. Va multumesc din tot sufletul!