Vârsta la care miopia afectează vederea copiilor scade de la an la an. Cum putem opri acest fenomen?

Miopia este o afecțiune comună în ziua de astăzi, însă a devenit îngrijorătoare din cauza faptului că afectează tot mai mulți copii, la vârste din ce în ce mai mici. Ce avem de făcut pentru a preveni acest fenomen?
  • Publicat:
Vârsta la care miopia afectează vederea copiilor scade de la an la an. Cum putem opri acest fenomen?

Miopia este un viciu de vedere caracterizat prin imposibilitatea de a distinge clar obiectele aflate la distanță. Persoanele cu miopie poartă ochelari care le permit să vadă clar, însă în prima etapă a vieții, când ochiul se află în perioada de dezvoltare, acest viciu de refracție tinde să se accentueze. De ce se întâmplă acest lucru?

Fiziologia ochiului miop

Pentru a reda o imagine clară, este necesar ca razele de lumină care vin dinspre obiectul privit să se refracte la nivelul retinei. Miopia, la nivel fiziologic, înseamnă că forma globului ocular este ușor alungită, determinând în interior o deplasare a mecanismului de refracție, astfel încât imaginea se formează în fața retinei. În aceste condiții, ochiul face un efort suplimentar pentru a distinge la distanță, însă fără succes.

Miopia este un defect cu care ne naștem, de aceea, pe măsură ce se dezvoltă, acesta se amplifică iar calitatea vederii se deteriorează.

Semnele miopiei

Vârsta la care apare miopia corespunde în general cu volumul de lucru de aproape, astfel că, până acum, miopia era descoperită la vârste între 8 și 10 ani. De ceva vreme însă, medicii oftalmologi trag un semnal de alarmă asupra faptului că tot mai des se diagnostichează copii de când sunt mai mici.

Semnele la care părinții trebuie să fie atenți sunt:

  • mijirea ochilor atunci când copilul privește la distanță
  • lăcrimatul
  • clipitul des
  • căscatul
  • oboseala excesivă, în special după orele de școală

Acestea sunt semne evidente că, pentru a vedea clar, copilul face un efort suplimentar care îl epuizează.

Cauzele miopiei

Miopia este un defect cu care ne naștem, însă din cauza stilului de viață pot apărea factori de risc, iar vederea unei persoane sănătoase poate fi, astfel, afectată. Printre factorii de risc se numără și cei de mediu.

Acești factori de mediu pot fi: lucrul prelungit de aproape, expunerea excesivă a vederii la ecrane și la lumina artificială, mai puțin timp petrecut în aer liber.

Studiile arată că urbanizarea și modernizarea pot avea, într-o anumită măsură, o influență importantă asupra deteriorării vederii. Pe lângă faptul că incidența în zonele urbane dezvoltate este mai ridicată, rutina de viață din aceste zone pare să fie direct asociată cu incidența miopiei.

Cum se tratează miopia?

Miopia la copil nu poate fi tratată pe cale chirurgicală. Faptul că ochiul se află în dezvoltare nu permite niciun tratament invaziv care să modifice geometria sistemului optic. De aceea, medicii și oamenii de știință s-au concentrat pe identificarea unei soluții care să oprească procesul degenerativ al vederii cauzat de miopie. Cum poate fi posibil?

Soluția vine de la lentilele inteligente realizate în baza unei tehnologii brevetate în urma unui studiu realizat împreună cu Universitatea Politehnică din Hong-Kong. Aceasta poartă numele D.I.M.S. (Defocus Incorporated Multiple Segments – segmente multiple încorporate de defocalizare) și sunt concepute pentru a declanșa un proces de încetinire a progresiei miopiei, cu o rată de eficiență de până la 60%. Cercetările arată că în 21,5% din cazuri miopia a fost chiar oprită definitiv din evoluție.

(Studiul „Defocus Incorporated Multiple Segments (D.I.M.S.) spectacle lenses slow myopia progression: a 2-year randomized clinical trial” care îi are ca autori: Lam CSY, Tang WC, Tse DY, Lee RPK, Chun RKM, Hasegawa K, Qi H, Hatanaka T, To CH. a fost realizat de-a lungul a doi ani de zile și a fost publicat în British Journal of Ophthalmology în data de 29 Mai 2019.)

Cum funcționează?

Tehnologia D.I.M.S. încorporată în aceste lentilele permite un tratament non-invaziv al miopiei, oferind în același timp și o vedere clară la distanță. Totul prin simpla purtare a unei perechi de ochelari cu lentilele de tratament fără niciun fel de limită de încorporare pe orice tip de rame.

Lentilele inteligente sunt prevăzute cu o suprafață de tratament în formă de inel, care prin alternarea zonei de focus și defocus reușește simultan să trateze și să încetinească progresia miopiei și să ofere o vedere clară.

Miopia – o îngrijorare globală

O lucrare asupra prevalenței miopiei la nivel global „Global Prevalence of Myopia and High Myopia and Temporal Trends from 2000 through 2050”, ce a fost publicată în Mai 2016 (semnată de Holden B.A., Fricke T.R., Wilson D.A., Jong M., Naidoo K.S., Sankaridurg P., Wong T.Y., Naduvilath T.J., Resniko_ S.), avertizează că până în anul 2050, cinci miliarde de oameni ar putea fi afectați de miopie. Un scenariu îngrijorător pentru calitatea vieții și care ne privește pe fiecare dintre noi.

Ce putem face în acest sens?

Soluția este să descoperim la timp miopia la copii și să o tratăm corect, reducând astfel daune semnificative ce pot fi aduse asupra calității vederii ca adult. De asemenea, putem dezvolta o rutină de viață sănătoasă, în care îi învățăm pe copiii noștri că este important să păstreze un echilibru între activitățile desfășurate de-a lungul zilei, dar să și petreacă minimum două ore pe zi în aer liber. Acestea alcătuiesc măsurile de bază necesare în menținerea sănătății vederii pe termen lung.

Calitatea vederii oferă calitate vieții. Educația este primul pas în luarea celor mai bune decizii cu privire la sănătatea noastră.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân