Somnul, important în prevenirea demenței

În urma unui nou studiu publicat în jurnalul Nature Communications se arată că o metodă de prevenție este să dormi suficient, iar somnul să fie de calitate.
  • Publicat:
Somnul, important în prevenirea demenței
Foto: shutterstock

Factorii de risc vinovați pentru demență, precum vârsta sau gena, nu pot fi controlați, dar există studii care demonstrează că există măsuri de prevenție care pot fi luate pentru a minimiza riscurile dezvoltării afecțiunii care are impact asupra a 50 de milioane de persoane la nivel global. În urma unui nou studiu publicat în jurnalul Nature Communications se arată că o metodă de prevenție este să dormi suficient, iar somnul să fie de calitate în special la 50-60 de ani.

Studiul, la care au participat aproximativ 8000 de persoane dn Marea Britanie pe o perioadă de 25 de ani, arată că persoanele care dorm cu regularitate șase sau mai puțin de șase ore au un risc crescut cu 30% ca la bătrânețe să se confrunte cu demența, spre deosebire de cei care au șapte sau peste șapte ore de somn pe noapte.

Somnul și scăderea riscului demenței

Nu este primul studiu care conturează o legătură între cantitatea și calitatea somnului și demența, dar este cel mai amplu de până acum. Știm că dacă nu dormim suficiente ore de somn sau dacă acesta nu este de calitate crește riscul de a ne confrunta cu demența. Cercetătorii încă încearcă să afle cu exactitate cum sunt cele două conectate, dar până acum există câteva teorii. În timpul somnului, creierului nostru i se permite să se curețe de toxine, inclusiv de beta-amloid, o proteină care poate fi uneori reprezentativă pentru boala Alzheimer.

De asemenea, somnul este important pentru consolidarea memoriei. Un somn întrerupt poate duce la inflamații, care ulterior duc la blocarea arterelor, inclusiv a celor prezente în creier.

Schimbări minore care te pot ajuta să dormi mai mult

Cercetătorii din spatele noului studiu punctează că sunt necesare mai multe investigații, dar cu toate astea sunt în măsură să recomande specifice intervenții atunci când vine vorba de somn și demență. Nu este suficient ca experții să spună ”dormi pentru X ore pe noapte, pentru X număr de ani și vei scădea riscul cu X procente”. Centrul de Prevenție și Control al Bolilor recomandă ca adulții cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani să doarmă șapte sau mai mult de șapte ore pe noapte. Adulții cu vârste între 61-64 de ani ar trebui să doarmă între șapte și nouă ore pe noapte, iar cei trecuți de 65 de ani ar trebui să doarmă șapte-opt ore pe noapte.

Pentru a îmbunătăți calitatea somnului sunt câteva lucruri pe care le poți face:

  • evită consumul de alcool, deoarece alcoolul poate provoca întreruperea somnului și poate reduce timpul de somn
  • evită cofeina cu cel puțin opt ore înainte de ora de culcare
  • fă sport cu regularitate
  • evită aparatele electronice (telefoane, laptop-uri sau orice device care emite lumină albastră)
Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân