Soluţii pentru acnee, ulcer gastric, fluctuaţiile în greutate şi temerile neîntemeiate

Oana Cuzino le raspunde cititorilor
  • Publicat:
Soluţii pentru acnee, ulcer gastric, fluctuaţiile în greutate şi temerile neîntemeiate

Vreau să scap de acnee

Vă rog frumos să-mi spuneţi cât m-ar costa o operaţie pentru înlăturarea coşurilor şi a urmelor lăsate de acestea?

Din păcate, intervenţia laser nu se adresează vindecării acneei, ci eventualelor cicatrici, după vindecarea leziunii. Mergi la un medic dermatolog pentru un diagnostic corect şi recomandarea unei terapii locale şi sau sistemice, ce urmăreşte vindecarea acestora.

Ulcer gastric

Mă numesc Viorica, am 23 de ani. Am ulcer la stomac cântăresc 48 kg. Atunci când mă privesc în oglindă, mă sperii de oasele mele. Ajutaţi-mă vă rog.

Ulcerul gastric este o afecţiune care necesită o abordare complexă. În primă fază, se impune o diagnosticare prin endo-gastroscopie, cu eventuală confirmare a prezenţei H. Pylori, şi terapia cu antibiotic şi modulator al activităţii secretoare gastrice, pentru o perioadă de cel puţin o lună. În paralel se respectă o dietă sănătoasă, ce va fi continuată şi după vindecare. Normalizarea greutăţii şi stării de bine se vor face cu siguranţă după vindecare…

Fluctuaţii în greutate

Am 17 ani şi am observat anumite dereglări. Mi-am făcut analizele complete, de rutină, care sunt în regulă, mai puţin colesterolul: 201. De când mă ştiu am avut probleme cu greutatea, în sensul că slăbesc foarte uşor.

Am observat în ultimul timp că am fluctuaţii mici de greutate, de 2-3 kg (în momentul de faţă am 1,64 şi 48 kg), ameţeli la ridicare din poziţia şezut, urinez des, deşi beau doar 1 litru de apă pe zi, uneori şi mai puţin, oboseala frecventă (nu mă pot odihni, deşi mă culc devreme şi nici nu mă pot concentra ca înainte).

Recent am avut câteva crize ale căror explicaţie medicul meu nu a găsit-o: tahicardie, frisoane, tremor, ameţeli puternice, agitaţie asemănătoare cu un atac de panică, transpiraţie, amorţeli. Menţionez şi că am menstruaţia foarte neregulată şi că în ultimul timp am avut parte de condiţii de stres. Ar putea fi o dereglare hormonală? (Ana)

După simptomele descrise problemele ar putea proveni de la o disfuncţie tiroidiană, aspect care ar trebui să te îndrume către endocrinolog, mai ales dacă s-a mai confruntat cu acest gen de afecţiuni şi un alt membru din familie.

Gânduri negre

Am o problemă: cam de 3 săptămâni încoace sunt agitat. Am mereu gânduri că oare am ceva la cap, la inimă deşi sunt sănătos. Am fost la medici şi au zis că nu am nimic, dar aşa mă simt ca şi cum nu aş fi eu. Parcă aş fi amorţit şi nu mă simt pe mine. Dacă mă ating mă doare şi dimineaţa când văd mâncarea îmi vine greaţă. În rest, nu mă emoţionez repede. Ce poate fi?

Trebuie să mergi la un psiholog pentru câteva şedinţe de suport, eventual o reechilibrare minerală cu suplimente cu magneziu, vitamina B, Omega 3 şi 6.

Cum să slăbesc 3 kg?

Am 24 de ani aproape,150 cm înălţime şi 50/51 kg. Nu depăşesc 52 kg maxim. Deoarece sunt mică de statură, se vede dacă iau în greutate. Aş dori să mai dau jos 2, 3 kg. Nici nu ştiu cât ar fi greutatea ideală. Menţionez că nu fac efort fizic, nu am voie din punct de vedere medical. Şi problema este că cel mai mult la abdomen se depune.Vreau să vă întreb dacă este bine să renunţ definitiv la pâine? (Delly)

Poţi renunţa la pâinea albă, dacă o consideri responsabilă în luarea în greutate, dar în condiţiile în care îţi asiguri un aport suficient de fibre din cereale, legume, fructe. Evită mesele târzii şi cantităţile mari de mâncare. Nu uita de hidratare. Poţi face masaj pentru remodelare corporală, dacă nu ai voie să faci sport, şi să faci plimbări cât mai lungi. Succes!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andra Nastase - Redactor
Nascuta intr-o familie cu bunici iscusite la gatit, din ale caror maini ieseau prajituri demne de Cartea Recordurilor categoria Gusturi Divine, inzestrata cu un metabolism extrem de capricios, a se citi lenes, si indragostita de tot ce inseamna delicatesa pe lumea asta, Pofticioasa scrie despre telina ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”