Pubalgia atletică (hernie sportivă): semne și simptome, diagnostic, prevenție

Pubalgia atletică, cunoscută și sub denumirea de hernie sportivă, este o afecțiune debilitantă caracterizată prin durere cronică în zona inghinală la sportivii implicați în sporturi care presupun răsuciri repetitive, schimbări bruște de direcție și mișcări rapide de lateralizare. Sporturile în care această patologie este frecvent întâlnită sunt: rugby, fotbal, hochei, tenis de câmp, alergare montană, arte marțiale, schi etc.

Pubalgia afectează în mod obișnuit bărbații tineri foarte activi. Femeile sunt afectate, dar mult mai puțin frecvent decât bărbații, reprezentând doar 3–15% din toate prezentările cu această patologie. Pubalgia este rară în rândul copiilor și a persoanele în vârstă. Afectează mai frecvent pacienții care se implică activ în sport (în special sportivii de elită), dar poate apărea și la populația generală. În ciuda prevalenței sale în rândul sportivilor, pubalgia atletică rămâne o provocare în ceea ce privește diagnosticarea și gestionarea eficientă.

Acest material oferă o revizuire utilă publicului larg a etiologiei, prezentării clinice, abordărilor diagnostice și a strategiilor de management multidisciplinar pentru pubalgia atletică, cu accent pe intervențiile conservatoare.

Recomandări

Cancerul de piele, afecțiune cu care tot mai mulți tineri sunt diagnosticați

Izvorul din inima României care tratează bolile grave! Specialiștii au confirmat efectele terapeutice

Ce este pubalgia atletică?

Pubalgia atletică este o afecțiune complexă și adesea înțeleasă greșit, care afectează în principal sportivii care participă la sporturi cu flexie, extensie și rotație repetitivă a șoldului. Deși termenul „hernie sportivă” este folosit frecvent, este esențial să se facă distincția între pubalgia atletică și herniile tradiționale, deoarece pubalgia atletică implică leziuni musculotendinoase și nu hernierea conținutului abdominal. În prezent, această patologie este foarte puțin studiată și încă nu există protocoale clar definite pentru diagnosticare și tratament.

Etiologie și Patogeneză

Etiologia exactă a pubalgiei atletice nu este pe deplin înțeleasă, dar se crede că rezultă dintr-o combinație de factori: dezechilibre musculare între etajul abdominal și cel al coapsei și șoldului, microtraumatisme repetitive ale țesuturilor regionale și implicațiile biomecanice ale unor variațiuni anatomice ale regiunii inghinale. Afecțiunea implică în mod tipic leziuni la nivelul fasciei transversale, a tendoanelor adductorilor coapsei, a inserției aponevrozei mușchiului drept abdominal sau a mușchilor planșeului pelvin.

Mișcările repetitive, în special cele care implică adducția forțată a soldului și torsiunea regiunii abdominale, pot duce la microtraumatisme și inflamații cronice locale. Regiunea inghinală reprezintă o zonă de tranziție între regiunea abdominală și cea a membrului inferior. Astfel, forțele mecanice și elastice rezultate ca urmare a mișcărilor complexe realizate de sportivi se răsfrâng într-o zonă îngustă aflată la intersecția mai multor tipuri de țesuturi (conjunctiv, muscular, osos, vascular și nervos).

Prezentare Clinică

Sportivii cu pubalgie atletică prezintă adesea durere cronică în zona inghinală care se agravează în timpul activității fizice și se ameliorează în repaus. Durerea este de obicei localizata în zona simfizei pubiene și poate iradia către mușchii aductori și regiunea abdominala inferioara. Activitățile care presupun schimbări bruște de direcție, au tendință de a exacerba simptomele. Examinarea fizica poate releva sensibilitate, slăbiciune și limitarea amplitudinii mișcărilor la nivelul mușchilor afectați.

Pubalgia atletică: diagnostic

Diagnosticul precis este crucial pentru management-ul eficient al patologiei. Evaluarea clinică, anamneza detaliată și examinarea fizică trebuie individualizată în contextul pacientului (nivelul de pregătire fizică, sporturile practicate, abilitățile fizice ale pacientului, procedee terapeutice încercate etc.). Modalitățile de imagistică precum ecografia de părți moi, imagistică prin rezonanță magnetică (IRM) pot ajuta la vizualizarea structurilor afectate.

Management conservator

Abordările conservatoare joacă un rol vital în management-ul inițial al pubalgiei atletice. Repausul, modificarea activității fizice în relație cu simptomatologia și terapia fizică axată pe întărirea musculaturii regiunii abdominale și a membrului inferior, îmbunătățirea flexibilității și corectarea dezechilibrelor musculare sunt frecvent prescrise. Medicamentele antiinflamatorii steroidiene/nesteroidiene (locale sau sistemice) și fizioterapia pot ajuta la ameliorarea durerii și a inflamației.

Management chirurgical

Când metodele conservatoare nu asigură vindecarea, se poate lua în considerare intervenția chirurgicală. Tehnicile chirurgicale variază, dar în general implică repararea sau întărirea structurilor afectate. Abordările chirurgicale laparoscopice și deschise au arătat ambele rezultate pozitive. O abordare personalizată este esențială, luând în considerare nevoile specifice ale pacientului și extinderea leziunii.

Prevenție

Strategiile de prevenție ar trebui să se concentreze pe îmbunătățirea forței musculare, a flexibilității, mobilității și a biomecanicii mișcărilor implicate în sportul practicat. Incorporarea tehnicilor corecte de încălzire și activare și a tehnicii corecte de execuție în pregătirea fizică din sală și teren poate ajuta la reducerea riscului de apariție sau recidivă a pubalgiei atletice. Un aspect important pentru succesul prevenției îl poate reprezenta alegerea specialiștilor potriviți care să ghideze întreg procesul de pregătire până la vindecare și după (medici, fiziokinetoterapeuți, antrenori, preparatori fizici, nutriționiști, psihologi sportivi).

Concluzie

Pubalgia atletica rămâne o afecțiune provocatoare pentru diagnosticare și management eficient, datorită etiologiei sale multifactoriale și a prezentării complexe. O abordare multidisciplinară care implică medicii de medicină sportivă, ortopedie, fiziokinetoterapeuți și, dacă este necesar, chirurgi, este esențială pentru rezultate de succes. Cercetările continue asupra mecanismelor subiacente, a instrumentelor de diagnostic și a opțiunilor de tratament vor contribui la îmbunătățirea înțelegerii și gestionării acestei afecțiuni.