Primaristic®, un Program de viaţă

Vitale în viaţa intrauterină, ele au rolul de a regiza reacţia corpului fătului în momentul mişcării mamei. Deşi la naştere necesitatea lor încetează, la 98% dintre noi ele se activează din nou după naştere.
  • Publicat:
Primaristic®, un Program de viaţă

Vitale în viaţa intrauterină, ele au rolul de a regiza reacţia corpului fătului în momentul mişcării mamei. Deşi la naştere necesitatea lor încetează, la 98% dintre noi ele se activează din nou după naştere.

Este vorba despre Reflexele primare care se manifestă prin creşterea tonusului (a tensiunii din muşchi şi din întregul corp). În timp, din cauza acestuia, starea noastră de sănătate este continuu afectată şi se constituie astfel premisele bolilor  cronice.

În căutarea de metode, tehnici şi terapii care să îl ajute pe Mihai, fiul meu cel mic, să recupereze cât mai repede întârzierile motorii şi de limbaj cauzate de naşterea prematură, am aflat de Primaristic®. Nu am înţeles de la început despre ce este vorba, dar venind ca o recomandare din partea unei mame ce avea o fetiţă cu paralizie cerebrală, m-am hotărât să aflu mai multe. Înţelesesem de la ea că este vorba despre anumite poziţii care detensionează muşchii. Cum spasticitatea lui Mihai consta în tensiune musculară crescută, am fost bucuroasă că cineva s-a gândit la îndepărtarea ei.

De la Cristina Gabriela Petrescu, profesor de Primaristic®, unde am început exerciţiile cu Mihai, am aflat că în anii ’70,  în Germania, Helga Pfeiffer-Meisel (1941-2006), terapeut fizic pediatric, a cristalizat şi fondat Primaristic® din dorinţa de a detensiona corpul nou-născuţilor, dar şi pentru a ajuta copiii afectaţi de paralizie cerebrală şi alte boli neurologice. La început am mers cu Mihai de două ori pe săptămână şi am făcut împreună (toţi membrii familiei) exerciţiile alături de el, apoi, doar o dată pe lună, însă am continuat zilnic acasă. Lecţie după lecţie, am început să observ că Mihai are mai multă răbdare să stea în poziţiile recomandate.

Ce este Primaristic®?

Am început să citesc şi, treptat, am descoperit că Primaristic® este cunoaşterea şi educarea dezvoltării senzo-motorii a omului. Am înţeles că dezvoltarea senzo-motorie se bazează pe ordinea naturală neurofiziologică, neurofiziologia studiind funcţionarea normală a sistemului nervos.

Funcţia senzitivo-senzorială a sistemului nervos (de a prelua şi procesa informaţiile din afara şi dinlăuntrul corpului) este bazată pe cele cinci simţuri (auz, văz, miros, gust, tact), la care se adaugă simţul echilibrului, sensibilitatea proprioceptivă şi cea viscerală. Iar mişcarea este răspunsul final dat de organism ca urmare a procesării informaţiilor.

Am citit şi pe site-ul www.primaristic.ro şi am înţeles că senzaţia şi mişcarea constituie o unitate inseparabilă şi interdependentă, fiind fundamentul funcţionării corecte a corpului. Iar acesta poate fi perturbat de acţiunea reflexelor primare după naştere.

Reflexele primare sunt…

tipare neurologice ereditare, înnăscute, tonice, de necesitate vitală pe parcursul vieţii intrauterine. Ele reprezintă conceptul în jurul căruia s-a născut Primaristic®. La făt, aceste tipare se actualizează în momentul mişcării mamei. Reflexele Primare constau într-o contracţie bruscă şi generalizată a tuturor muşchilor fătului, contracţie declanşată de mişcările mamei. Ca urmare a acestei contracţii generalizate, capul şi trunchiul fătului devin un tot unitar mobil, ceea ce evită torsiunea cap-trunchi la făt în momentul mişcării mamei.

Reflexele primare sunt reflexe tonice. Ele constau în creşterea tonusului muscular şi contracţia muşchilor potrivit unor tipare specifice. Această contractură se produce atât la nivelul musculaturii striate scheletice cât şi la nivelul musculaturii netede a organelor interne. La naştere, misiunea reflexelor primare fiind îndeplinită, necesitatea lor încetează.

După naştere, reflexele primare pot fi însă din nou activate în urma anumitor mişcări pasive şi active, anume a acelor mişcări care duc la schimbarea poziţiei capului faţă de trunchi. Activarea acestora după naştere devine un obstacol în dezvoltarea senzo-motorie normală, deoarece tonusul muscular alterat în urma activării lor antrenează distorsiuni ale funcţiei senzitivo-senzoriale. Distorsiunea funcţiei senzitivo-senzoriale atrage la rândul ei alterarea tonusului muscular, creând un cerc vicios perpetuu. Iar rolul Primaristic® este de a evita acest blocaj.

Tonusul Muscular este tensiunea din muşchi. Postura şi mişcarea sunt expresia tonusului muscular, iar acesta este influenţat de reflexele primare. Tonusul muscular influenţează calitatea senzaţiilor şi a percepţiilor. Când acesta este inadecvat crescut ca urmare a acţiunii reflexelor primare, calitatea senzaţiilor şi a percepţiilor este modificată. În consecinţă, răspunsul motor bazat pe senzaţiile alterate, va fi, la rândul lui, alterat.

Şi pentru că mi-am dorit să aflu mai multe despre acest program de viaţă, am avut onoarea să vorbesc cu cel mai apropiat colaborator al Helgăi Pfeiffer-Meisel şi cel alături de care aceasta a fondat Primaristic®, Prof. Dr. Herbert Pfeiffer, medic pediatru homeopat.

CSÎD: Ce este, de fapt, Primaristic®? Este o tehnică, o metodă, ce este, mai înainte de toate?

Prof. Dr. Herbert Pfeiffer: Înainte de toate, cel mai important aspect al Primaristic® este nivelul de înţelegere a fiziologiei. Prin Primaristic® încercăm să evităm anumite reflexe. Până la urmă, ce este yoga? O metodă, o filosofie, poate fi un stil de viaţă. Primaristic® ne poate îmbunătăţi viaţa, o poate schimba.

Nu este o metodă de a obţine ceva special, este un mod de viaţă pentru a ne îmbunătăţi traiul. Totul, tot ce facem cu faţa, cu corpul, cu emoţiile, cu mintea noastră. Şi, foarte important, pe măsură ce reuşim să înlăturăm aceste reflexe primare din viaţa noastră adultă, ne vom maturiza. Atâta vreme cât avem aceste reflexe, ne vom comporta ca nişte copii. Chiar dacă în cea mai mare parte a timpului, în viaţa de zi cu zi, ne comportăm ca nişte adulţi, atunci când trecem printr-un moment tensionat, ne întoarcem la traumele din copilărie şi ne comportăm ca nişte copii.

CSÎD: Deci aceste poziţii ne ajută şi să ne maturizăm şi din punct de vedere emoţional?

H.P.: Mai ales! Emoţiile sunt controlate de reflexele primare. În prezenţa lor nu ne putem maturiza emoţional.

CSÎD: Cum aţi dezvoltat acest program de viaţă, alături de soţia dumneavoastră?

H.P.: Soţia mea a avut un scop foarte precis: să trateze copiii cu paralizii cerebrale severe, în primele lor săptămâni de viaţă. A încercat cu fizioterapie normală doar că nu avea rezultate satisfăcătoare, apoi a încercat terapiile Vojta şi Bobbath. Apoi şi-a dat seama că trebuie să găsească o cale să detensioneze corpul copilului şi asta a făcut. Şi a realizat că atunci când îndepărtează reflexele primare, copilul începe să recupereze, să se dezvolte normal .

CSÎD: Când stăm în anumite poziţii corpul nostru se relaxează şi respingem reflexele primare? Este vreo schimbare la nivelul creierului?

H.P.: Nu. Nu ne relaxăm. Ce facem este să evităm reflexele primare. Ele tensionează suplimentar toţi muşchii din corp. Dacă nu mai am aceste reflexe, ce vor face muşchii? Vor fi lipsiţi de tensionarea suplimentară. Deci nu există relaxare în principiu. Dacă dorm, muşchii mei tot acţionează. Dacă am activitate în ceea ce priveşte reflexele primare, muşchii mei sunt în continuare tensionaţi suplimentar. După 20-30 de ani ce se întâmplă? Dacă îmi măsor tensiunea arterială ea o să fie crescută pentru că muşchii mei sunt mereu tensionaţi suplimentar. Însă dacă evit aceste reflexe primare, voi avea o tensiune normală. Nu va creşte odată cu vârsta.

CSÎD: Merg la Cristina, fac exerciţiile. Există un moment când ştiu că nu mai am reflexele primare?

H.P.: Nu puteţi opri aceste reflexe. Primaristic® e o activitate pe care trebuie să o faci în fiecare zi, aşa cum mănânci sau te speli pe dinţi. Doar aşa pot fi evitate reflexele primare.

CSÎD: Ca o concluzie, înţeleg că evitând aceste reflexe primare ne ajutăm corpul să funcţioneze mai bine, deci ne îmbunătăţim sănătatea.

H.P.: Corpul nostru este creat să stea pe pământ 100-110 ani. Cei mai mulţi oameni mor la 70-80 de ani. Ei nu mor din cauza vârstei, ci a bolii şi cele mai multe sunt create de problemele reflexelor primare: probleme de motricitate, infarct, insuficientă cardiacă etc. Dacă exersezi evitarea acestor reflexe primare poţi să îţi prelungeşti viaţa. Dacă te trezeşti la 5:30 şi până la 6 faci Primaristic® corpul tău se va relaxa, se va odihni în această jumătate de oră. Este asemănător unei ore întregi de somn. Dar trebuie făcut zilnic. Poţi face asta şi seara, 10-15 minute înainte de culcare.

CSÎD: Aţi spus că soţia dumneavoastră a început să facă Primaristic® cu copii  bolnavi. Aveţi vreun exemplu relevant?

H.P.: Povestea unor gemene ne-a uimit de-a dreptul. Mama a avut o sarcina grea şi o naştere la fel de grea. Copiii au avut hemoragie cerebrală şi au fost ventilaţi mecanic. Cele două fetiţe au fost separate şi date spre adopţie pentru că mama nu a putut să le îngrijească. Una dintre familii a venit cu copilul la Primaristic®. În plus, era copilul cel mai afectat de hemoragia cerebrală. Am văzut fetiţa la 7 ani, mergea la şcoală, nu avea probleme emoţionale, era o fată sănătoasă. Cealaltă fetiţă nu putea vorbi, stătea în scaun cu rotile. Cam aceasta este diferenţa între ele.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân