Intervenții de remodelare a sânilor

Conf. Univ. Dr. Carmen Giuglea, Medic primar Chirurgie plastică, Estetică și Microchirurgie reconstructivă, ne vorbește despre intervențiile de remodelare a sânilor.
Intervenții de remodelare a sânilor
Conf. Univ. Dr. Carmen Giuglea, Medic primar Chirurgie plastică, Estetică și Microchirurgie reconstructivă

Este bine știut că sânul este un atribut al feminității, de aceea i se acordă o importanță specială. Sânul ideal trebuie să aibă o mărime moderată, o formă rotundă, dar ușor și natural lăsată, să fie ferm, areola să centreze sânul, să fie în armonie cu restul corpului ca și proporție.

Așa cum există o multitudine de corpuri, așa există și o multitudine de sâni, frumoși chiar dacă nu respectă neapărat caracteristicile mai sus menționate. Cum frumusețea este relativă, nu trebuie să avem pretenția de a modifica toți sânii după perceptele idealului de frumusețe.
Dar atunci când avem de-a face cu sâni prea mici sau prea goliți și lăsați sau cu sâni prea mari, atunci se poate pune problema remodelării lor astfel încât să arate frumos, armonios.

În cazul sânilor foarte mici sau mici, mărirea lor se poate face cel mai bine cu ajutorul implantelor mamare. În momentul de față există multiple variante de forme și mai ales dimensiuni, tocmai pentru a putea fi aleasă cea mai potrivită variantă pentru fiecare pacientă în parte. Alegerea se face de comun acord cu pacienta, la indicația medicului.

În cazul în care sânul este lăsat, de cele mai multe ori după o sarcină sau după slăbiri importante în greutate, corecția sânului se poate face alegând o procedură de ridicare sau o asociere de ridicare cu augmentare cu implant. În general a doua variantă dă un rezultat mai frumos și care se menține în timp.

În cazul sânilor foarte mari, care produc uneori și dureri de spate, leziuni de intertrigo, greutate în a-și găsi sutiene pe măsură, soluția este reducția mamară. Este o intervenție care poate îndepărtă 500-1000-1200g de țesut mamar, cu o îmbunătățire importantă a calității vieții pacientelor. În general, singurul regret al pacientelor care apelează la această intervenție este că nu au făcut-o mai devreme.

Mai există o categorie de paciente care au sau au avut neșansa de a avea un cancer mamar. În general unilateral, cancerul mamar are aproape întotdeauna indicație chirurgicală, iar în cazul în care există posibilitatea unei echipe mixte chirurg oncolog-chirurg plastician, este ideal ca în aceeași intervenție chirurgicală să fie făcute și îndepărtarea sânului bolnav și reconstrucția primară a acestuia, astfel încât femeia să nu se simtă mutilată prin absența unui sân. Uneori acest lucru nu este posibil, dar trebuie să știți că se pot face și reconstrucții mamare secundare, la distanță de momentul mastectomiei, că există mai multe modalități reconstructive, totul este să aveți curaj să vă adresați unui chirurg plastician care să vă dea toate informațiile necesare. Decizia vă aparține, dar este important să aflați ce se poate face.

Chirurgia de remodelare a sânului oferă în general rezultate bune și foarte bune, dar rezultatul final depinde și de modalitate de vindecare a fiecărei persoane, de calitatea pielii, de modul cum se îngrijește, de zestrea genetică.

Oricum, trebuie să fim conștiente că variațiile importante în greutate, înaintarea în vârstă, mărimea exagerată a sânilor, sunt cei mai importanți factori de alterare a rezultatului operator.Trebuie să facem alegerile cele mai înțelepte și să ne îngrijim dacă vrem să menținem un rezultat frumos în timp.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Dr. Carmen Giuglea - Medic Primar Chirurgie Plastică, Microchirurgie reconstructivă și Estetică
Dr Carmen Giuglea este doctor în Științe Medicale, Medic Primar Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructiv și are o experiență acumulată în 16 ani de practică estetică și 18 ani de chirurgie plastică. Încă din anul 2002, Dr. Carmen Giuglea și-a început activitatea ...
citește mai mult
Redactia CSID - Medic Primar Chirurgie Plastică, Microchirurgie reconstructivă și Estetică
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân