Dr. Radu Paraschiv: Luxaţia şi subluxaţia umărului – simptome

Luxaţia de umăr este o urgenţă ortopedică, aşadar prezentarea de urgenţă la camera de gardă este obligatorie. Dacă nu e tratată corect, luxaţia poate recivida.
  • Publicat:
Dr. Radu Paraschiv: Luxaţia şi subluxaţia umărului - simptome

Luxaţia este un eveniment traumatic ce presupune separarea completă a extremităţilor osoase ce formează o articulaţie. Subluxaţia reprezintă separarea parţială (păstrarea unui contact) între extremităţile osoase. Am dezbătut subiectul cu un medic chirurg ortoped, specializat în traumatologie sportivă dr. Radu Paraschiv.

CSÎD: Cum recunoaştem un umăr luxat sau un umăr subluxat?

Dr. Radu Paraschiv: Diagnosticul de luxaţie de umăr se pune în urma examenului clinic şi paraclinic (radiografie de umăr – antero-posterioară şi axială).
Clinic putem observa o deformare importantă a regiunii afectate, cu pierderea conturului normal al umărului; durere intensă, edem local, limitarea mişcărilor de la nivelul articulaţiei gleno humerale, iar în cazurile severe putem avea parestezii datorate compresiei mănunchiului vasculo-nervos de către capul humeral.

Ce înseamnă subluxaţie?

CSÎD: Cum recunoaştem o subluxaţie?
Dr. Radu Paraschiv:
În cazul unei subluxaţii, toate semnele şi simptomele enumerate sunt de o intensitate mult mai scăzută. De obicei pacienţii se prezintă la medic după un traumatism în urma căruia au apărut o durere intensă, edem local sau echimoza.

CSÎD: De facem dacă noi sau cineva din jur a suferit o luxaţie de umăr?
Dr. Radu Paraschiv:
Luxaţia de umăr este o urgenţă ortopedică. În urma unui traumatism în care regăsim oricare din aceste semne şi simptome trebuie să consultăm cât mai repede un medic ortoped.

Tratamentul necorespunzător al unui umăr luxat poate duce la o nouă luxaţie

CSÎD: Ce e luxaţia de umăr recidivantă?

Dr. Radu Paraschiv: În momentul apariţiei unei luxaţii, tendoanele, ligamentele şi musculatura din jurul articulaţiei sunt afectate. Luxaţia recidivantă presupune imposibilitatea acestor structuri de a păstra capul humeral în articulaţie.
CSÎD: Din ce cauze apare?

Dr. Radu Paraschiv: Există 2 cauze majore de luxaţie recidivantă de umăr:
Posttraumatic – tratamentul necorespunzător al primului episod de acest gen este principala cauză a luxaţiilor recidivante de umăr – pacienţii sub 20 de ani au o rată de recidivă de 85% , între 20-40 de ani este de 50%, iar peste 50 de ani rata recidivei este de sub 30%
Instabilitatea multidirecţională de umăr (congenitală) – umărul este instabil în mai multe planuri, fără o corelaţie cu o luxaţie iniţială de umăr  sau cu o suprasolicitare fizică.

Dr. Radu Paraschiv, chirurg ortoped, specializat în traumatologie sportivă 

Dr Radu Paraschiv

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”