Cum trebuie să reacţioneze părinţii atunci când copiii lor au fost muşcaţi de o căpuşă

Dacă copilul a fost muşcat de o căpuşă, aceasta trebuie înlăturată imediat, acasă. Dacă nu se poate asta trebuie să ajungeţi la urgenţă la un spital de pediatrie
Cum trebuie să reacţioneze părinţii atunci când copiii lor au fost muşcaţi de o căpuşă
Cum trebuie să reacţioneze părinţii atunci când copiii lor au fost muşcaţi de o căpuşă, foto Shutterstock

Eram în vacanţă în Danemarca, într-o căsuţă de lemn, la marginea unei păduri idilice, pline de căprioare, iepuri şi fazani, atunci când copilul meu de 3 ani a fost muşcat pentru prima oară de o căpuşă. Îl pregăteam pentru culcare când am observat pe umărul lui drept un punct negru şi o uşoară inflamaţie a pielii în jur. Pentru câteva miimi de secundă nu am mai avut aer. O muşcătură de căpuşă infectată cu Borrelia ar putea avea urmări negative ce ar afecta toată viaţa copilului. Ce este de făcut?

Specialiştii în psihologie strigă în cor ”Nu te panica”. Un copil va simţi imediat că este în pericol şi se va speria. În plus, nu toate muşcăturile de căpuşe au urmări asupra sănătăţii. Dar evident, căpuşele trebuie îndepărtate de urgenţă corect, iar zona în care s-a produs muşcătura trebuie monitorizată timp de câteva zile. Părinţii trebuie să estimeze intervalul în care căpuşa ar fi putut muşca şi să comunice specialiştilor. În cazul acestor insecte este foarte important de ştiut cât timp a stat înfiptă căpuşa în piele. A se nota şi aspectul căpuşei (culoare, formă). Căpuşele din specia Isodex sunt încriminate pentru transmiterea bolii Lyme.

Căpuşa se înlătură dintr-o mişcare, cu o pensetă sau un instrument special

Aşadar, după momentul de şoc am sunat la numărul de urgenţe în Danemarca, iar apelul a fost direcţionat către un asistent medical care ne-a spus să ne păstrăm calmul. La lumină bună, căpuşa trebuie îndepărtată dintr-o mişcare cu ajutorul unei pensete fine. Atenţie, căpuşa, nu se roteşte, nu se apasă, nu se înţeapă cu acul. Ni s-a mai explicat că nu trebuie aplicate nici un fel de substanţe pentru îndepărtarea lor şi evident nici pentru asfixierea căpuşei. Soluţiile precum alcool, bitter etc aplicate pe căpuşă produc un stres extrem acestei şi o forţează să elimine spirochetele.

Înroşirea zonei muşcăturii sub formă de cerc este un semn de urgenţă medicală

Ni s-a mai spus să facem o fotografie cât mai clară a căpuşei şi să o păstrăm într-un recipient curat şi închis ermetic. Dacă nu reuşim să extragem căpuşa în totalitate, resturile trebuie lăsate căci organismul copilului le va elimina prin piele în următoarele zile. Semne precum înroşirea zonei în care a fost muşcat copilul (dacă zona se transformă într-un cerc roz sau ia forma unei monede) în următoarele 72 de ore, modificarea stării de sănătate copilului sunt semne care trimit de urgenţă la un consult medical.

instrument de inlaturat capuse

La ce spital trebuie să adreseze părinţii copiilor muşcaţi de căpuşe

Am urmat sfaturile asistentului medical şi am aşteptat cu sufletul la gură următoarele zile. Nu am reuşit să eliminăm căpuşa în întregime (i-au rămas nişte picioruşe înfipte). Persoanele care din diverse motive nu au posibilitatea să elimine căpuşa, trebuie să ajungă de urgenţă la un spital de pediatrie (în cazul copiilor) sau o clinică specializată în chirurgie în cazul adulţilor. Din fericire, în cazul copilului meu, nu au apărut simptome precum înroşirea zonei muşcăturii şi nici nu a avut febră, nu a fost somnolent, nu şi-a pierdut apetitul alimentar etc. Muşcătura a lăsat în urma ei o coajă (ca la o julitură). Atunci când coaja a căzut, am putut observa şi picioruşele căpuşei rămase în piele! Organismul uman este senzaţional!

Atenţie, nu toate substanţele antirepelente au efect asupra căpuşelor

Tot cu această ocazie am aflat că loţiunile antirepelente cu uleiuri precum eucalipt/lămâie/citronella nu au efect de protecţie dovedit împotriva căpuşelor şi că singura variantă sunt soluţiile cu DEET. În cazul copiilor 30 la sută este concentraţia admisă. Atenţie, soluţiile de acest tip au anumite reguli de aplicare ce trebuie respectate. În plus am mai aflat că există un instrument special pentru îndepărtarea căpuşelor din piele, mult mai precis decât pensetele clasice. Verificarea cu atenţie a pielii copiilor (şi sub braţ şi între degete) după fiecare plimbare în natură, joacă cu animale – spălarea hainelor imediat după – sunt măsuri eficiente pentru a detecta şi evita muşcăturile de căpuşe.

Muşcătură de căpuşă – tratament

Şi totuşi când este necesar tratamentul medicamentos în cazul muşcăturilor de căpuşă? Necesitatea tratamentului se stabileşte în funcţie de tipul de căpuşă, de prezenţa simptomelor. Dr Brigitta Mihai, medic dermatolog rezident a explicat ”Tratamentul este recomandat doar persoanelor care întrunesc 5 criterii: 

  • Muşcătura a fost produsă de un adult sau nimfă din specia Ixodes,
  • Ataşarea cutanată a căpuşei a fost de peste 36 de ore.
  • Când rata de infecţiozitate locală a zonei geografice este mai mare de 20%.
  • Când pacientul nu are contraindicaţie la Doxiciclina (alăptare, sarcină, copil
  • Prezentarea la medic în primele 72 de ore de la înlăturarea insectei.

Dacă pacientul întruneşte cele cinci criterii, se va administra Doxiciclina în doză unică. Nu se vor administra alternative” explică medicul.

Cel mai nou articol Video: