Ce trebuie să știi despre pastila de a doua zi. Mituri și adevăruri despre contracepția de urgență

  • Publicat:
Ce trebuie să știi despre pastila de a doua zi. Mituri și adevăruri despre contracepția de urgență
Sursa foto: Shutterstock

Despre contracepția de urgență se spun adesea vrute şi nevrute. Iată o serie de lucruri pe care este bine să le ştii în cazul în care pastila de a doua zi este soluţia pe care te bazezi în caz de urgenţe!

Adorăm clipele petrecute în doi, pline de pasiune, tandreţe şi intimităţi numai de noi ştiute. Viaţa sexuală ne condimentează relaţia, dar grijile de după sex nu sunt deloc… sexy. Fără îndoială, viaţa sexuală este mult mai plăcută şi liniştită atunci când folosim o metodă contraceptivă sigură şi eficientă.

Ca femeie, ritmul şi stilul de viaţă sunt foarte importante atunci când alegi metoda contraceptivă pe care să te bazezi. Aşadar, primul pas este să te asiguri că foloseşti o metodă de contracepție care ţi se potriveşte şi pe care o poţi utiliza corect pe termen lung. Cel de-al doilea pas intervine în cazuri de urgenţă.

Dacă ai uitat să te protejezi sau metoda folsoită nu a fost eficientă (prezervativul s-a rupt, de exemplu), poţi apela cu încredere la contracepţia de urgenţă (pastila de a doua zi) în cel mai scurt timp pentru a evita o sarcină nedorită.

Când trebuie folosită contracepția de urgență?

Pastila de a doua zi trebuie luată cât mai curând posibil după contactul sexual neprotejat, dacă nu îţi doreşti o sarcină chiar acum.

Timpul este esenţial, iar cu cât utilizezi mai rapid contracepția de urgenţă după contractul sexual, cu atât aceasta are mai multe şanse de reuşită.

Ca regulă, metoda trebuie folosită în cel mult 72 de ore de la contactul sexual neprotejat. Se recomandă însă administrarea primei doze în primele 24 de ore, apoi la 12 ore distanţă trebuie luată şi cea de-a doua, pentru eficiență maximă.

De câte ori pe an e bine să folosești contracepția de urgență?

Poţi folosi contracepția de urgenţă în urma oricărui contact sexual neprotejat pentru a preveni o sarcină nedorită. Nu există niciun pericol din punct de vedere medical.

Totuşi, dacă aceste cazuri se repetă foarte des, cel mai bine ar fi să iei în considerare folosirea unei metode contraceptive eficiente pe termen lung.

Anticoncepţionalele, de exemplu, au o eficienţă de 99,7% în prevenirea sarcinii, pe când contracepţia de urgenţă are o eficienţă de 95% dacă este utilizată în primele 24% după contact.

Există contraindicații în ceea ce privește pastila de a doua zi?

Contracepţia de urgenţă poate fi utilizată de orice femeie fertilă. Totuși, administrarea pastilei de a doua zi este contraindicată în cazul în care eşti alergică la vreunul dintre componente sau dacă urmezi un tratament cu:

  • Medicaţie anti-TBC, anti-HIV sau antiepileptice
  • Medicaţie pentru stomac, precum inhibitorii pompei de protoni
  • Unele antibiotice (rifampicina, rifabutina)

În astfel de cazuri, pastila de a doua zi s-ar putea să nu fie eficientă. De asemenea, efectul poate fi mai redus în cazul femeilor supraponderale sau obeze.

Nu utiliza pastila de a doua zi dacă eşti deja însărcinată – contracepţia de urgenţă nu are niciun efect asupra unei sarcini deja existente!

Alcoolul şi fumatul pot să reducă eficienţa pastilei de a doua zi?

Consumul de alcool sau tutun nu influenţează eficienţa contraceptivelor de urgenţă şi nici nu determină reacţii adverse în combinaţie cu aceste substanţe.

Eficienţa pastilei de a doua zi depinde aproape exclusiv de folosirea corectă. Dacă este utilizată în intervalul indicat de după contactul sexual neprotejat, contracepția de urgență are o eficienţă foarte mare.

Însă, dacă această perioadă este încălcată, metoda nu mai are efect. De asemenea, există medicamente care pot limita eficienţa. De aceea, asigură-te că ai consultat prospectul, confruntându-l cu indicaţiile corespunzătoare eventualelor medicamente administrate în paralel.

Hormonii din pastila de a doua zi dăunează organismului?

Pilulele pe bază de substanţe active capabile să amâne ovulaţia pentru a evita apariţia sarcinii conțin doze sigure, sunt metabolizate rapid şi eliminate complet din organism în decurs de 24-48 de ore de la administrare.

Pastila de a doua zi afectează fertilitatea?

Contracepția de urgență nu influenţează în niciun fel capacitatea de a avea copii ulterior administrării. Dacă nu suferi de alte probleme medicale care ar putea îngreuna apariţia sau evoluţia unei sarcini, poţi rămâne oricând însărcinată, chiar dacă ai folosit de mai multe ori metoda.

Contracepția de urgență este un mijloc de avort?

Cu siguranţă nu. Folosită la timp, în intervalul de timp menţionat în prospect, contracepția de urgență întârzie ovulaţia, prevenind astfel fecundarea ovulului de către spermatozoid. Dacă însă este utilizată după această perioadă, contracepția de urgență nu mai are niciun efect.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”