Căsătoria, unul dintre cele mai stresante evenimente din viaţa unui om

Evenimentele de viaţă sunt factori care ne tulbură cursul firesc al vieţii, obligându-ne să ne modificăm tiparul de viaţă. Orice eveniment de viaţă, fie bun sau rău, poate fi un factor de stres, prin urmare necesită o adaptare de ordin psihologic.
  • Publicat:
Căsătoria, unul dintre cele mai stresante evenimente din viaţa unui om

Există anumite evenimente prin care trecem şi care ne tulbură cursul firesc al vieţii, obligându-ne să ne modificăm uneori radical tiparele după care trăim. Orice astfel de eveniment, fie bun sau rău, poate fi un factor de stres, prin urmare necesită o adaptare de ordin psihologic. Unele evenimente au un impact puternic, fiind urmate de probleme de sănătate, boli fizice sau depresie.

Evenimentele stresante, o constantă în viaţa noastră

De la pregătirile pentru vacanţă, la căsătorie şi până la problemele cu socrii sau pierderea unui partenerorice întâmplare care modifică modul în care trăiam până la momentul respectiv este un eveniment de viaţă stresant.

De cele mai multe ori, tindem să le luam ca atare, să ignorăm stresul generat de fiecare eveniment în parte, spunându-ne că va trece. Nu trebuie însă să tratăm această problemă cu superficialitate, pentru că stresul generat de diferite evenimente se acumulează.

Psihiatrii Thomas Holmes şi Richard Rahe au realizat în anii 1960 un studiu pe 5000 de pacienţi şi au constatat o relaţie directă între evenimentele de viaţă şi problemele de sănătate ulterioare.

Astfel, cei doi au pus la punct o scală a intensităţii stresului determinat de evenimentele de viaţă. Cu 100 puncte, decesul partenerului este cel mai stresant eveniment din viaţa unei persoane, urmat îndeaproape de divorţ, care înglobează 73 puncte.

Căsătoria măsoară 50 de puncte pe scara internaţională a stresului, problemele cu şeful, 23 de puncte, iar apariţia unui nou membru în familie – 39 de puncte.

Orice schimbare petrecută în viaţa noastră este un factor de stres. Pentru a măsura nivelul de stres din viaţa unui om, se adună punctajul corespunzător fiecărei schimbari, iar scorul final reprezinta nivelul de stres.

Evenimentele stresante determină îmbolnăviri

Exista dovezi întemeiate pentru a corela evenimentele de viaţă stresante cu îmbolnăvirea fizică. Un exemplu ar fi prezentarea la medic cu dureri abdominale după un eveniment de viaţă stresant şi imediat este necesară o intervenţie pentru înlăturarea apendicelui.

Afecţiunea mintală care se asociază cel mai frecvent cu evenimentele de viaţă stresante este depresia (stările patologice de tristeţe, pesimism, autodevalorizare, dezinteres generalizat, anxietate, lipsa puterii şi a dorinţei de comunicare şi concentrare etc.).

Elena Nistor
Elena Nistor este redactor colaborator al site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”, articolele sale fiind dedicate sănătăţii şi sexualităţii. Temele pe care le abordează Elena Nistor se bucură de mare succes în rândul celor care îşi doresc să afle informaţii utile în ceea ce priveşte ...
citește mai mult
Totul despre igiena sânilor
Totul despre igiena sânilor
Ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna, declarații despre protestul fermierilor: conferință de presă la Palatul...
Economia României, în recesiune în 2026. BCR revizuiește în scădere prognoza: PIB-ul real se va...
Se taie ajutorul pentru o parte dintre persoanele cu handicap de la 1 ianuarie
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Anamaria Prodan, imagini incendiare în bikini! Săruturi fierbinți cu Ronald Gavril
ALERTĂ! Tânăra din imagine este căutată de POLIȚIE după ce a... Vezi mai mult
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă...
Cati, soția lui Adrian Minune, confesiuni dureroase despre problemele de sănătate. Care a fost cea...
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Ultima oră! Cum a apărut Bianca Drăgușanu la priveghiul Mădălinei Apostol și ce ce declarații...
„Vreau să știți că nu a vrut să facă ce a făcut”. Fiul Mădălinei Apostol,...
PREMIERĂ MEDICALĂ. Doi pacienți au fost operați de medici aflați la peste 10 kilometri distanță!
PREDICȚIE SUMBRĂ: ”Medicina va fi capabilă să prelungească tot mai mult viața, dar...”
Fiul Mădălinei Apostol, declarații cutremurătoare despre decesul mamei sale: „Ea nu a vrut să facă...
O fetiță de 3 ani a murit după o tuse persistentă. Ce au descoperit medicii...