Cancerul mamar recidivant va putea fi prevenit printr-o analiză de sânge revoluţionară

Recidiva, cea mai mare ameninţare a pacientelor operate de cancer mamar, va putea fi prevenită, în viitor, într-un mod mult mai eficient decât ne permite medicina de astăzi.
Cancerul mamar recidivant va putea fi prevenit printr-o analiză de sânge revoluţionară

Recidiva, cea mai mare ameninţare a pacientelor operate de cancer mamar, va putea fi prevenită, în viitor, într-un mod mult mai eficient decât ne permite medicina de astăzi.

Daniel Raftery, doctor în biologie, a prezentat în cadrul unei întruniri de specialitate, recent ţinute în San Diego, Statele Unite, rezultatele unui studiu care atestă posibilitatea de a preveni reapariţia tumorilor maligne la pacientele care au trecut printr-o primă luptă cu cancerul de sân.

În urma cercetărilor efectuate, specialistul a dezvoltat un nou test de sânge, de 2 ori mai sensibil decât cele disponibile în prezent, care poate detecta recidivele cu un an mai devreme.

Statisticile arată că supravieţuitoarele cancerului de sân sunt expuse unui risc mare de recidivă în următorii 5-10 ani de la intervenţia chirurgicală, iar testele de sânge la care sunt supuse acestea în mod regulat şi care ar trebui să evidenţieze din timp schimbările periculoase de la nivelul markerilor tumorali nu sunt întotdeauna relevante.

În multe cazuri, acestea anunţă recidiva abia după apariţia unor simptome grave. “Am reuşit să identificăm 9 biomarkeri care semnalizează recurenţa cancerului mamar”, a explicat Raftery, adăugând că “aceşti markeri detectează recidivele mai devreme, cu circa 11-12 luni faţă de testele deja existente.

Acest lucru poate fi posibil cu ajutorul unei analize a sângelui, fără a mai fi nevoie să apelăm la biopsie, procedură destul de neplăcută pentru paciente.”

Specialistul speră ca descoperirea sa să-şi găsească utilitatea în spital către sfârşitul acestui an, urmând ca după alte câteva studii complementare, testul să poată fi utilizat şi ca screening pentru prevenirea cancerului mamar.

Citeşte şi: Diagnosticarea modernă a cancerului mamar

 

Să vorbim despre menstruaţie!
Să vorbim despre menstruaţie!