Ai un minut să vorbim despre sănătate?

  • Publicat:
Ai un minut să vorbim despre sănătate?

De-a lungul timpului, numeroase studii au demonstrat cât de diferit sau de-a dreptul greșit înțeleg oamenii noțiunea de spălat pe mâini. În Statele Unite, spre exemplu, un studiu din 2019 arăta că doar 5% dintre americani știu cum să se spele corect pe mâini (pentru a îndepărta virusuri sau bacterii) și cum doar una din patru persoane folosește săpunul după utilizarea toaletei sau înainte de a găti.

În ultimul an însă, virusul SARS-CoV-2 ne-a învățat regula celor 20 de secunde, iar dezinfectantul a devenit aproape la fel de indispensabil precum portofelul și telefonul. De la declanșarea pandemiei, auzim doar mesaje care ne îndeamnă să ne spălăm mâinile cu săpun cât mai des, de minimum șase ori pe zi, și să folosim dezinfectantul pentru a ne asigura că nu luăm sau nu transmitem virusul. Măsuri necesare și obligatorii, dar care, din păcate, au un efect major asupra sănătății pielii mâinilor.

Cine mai are timp și de îngrijire

E drept că de mai bine de un an ne gândim mai rar la ritualuri de îngrijire decât la ritualurile de igienă și siguranță. Însă utilizarea dezinfectantului și spălarea constantă pot irita pielea mâinilor, ducând la distrugerea barierei protectoare.

În ultimul an, numărul persoanelor care au avut efecte adverse în urma utilizării produselor de dezinfectare aproape că s-a dublat. Deoarece majoritatea produselor pe care le folosim în lupta cu noul Coronavirus conțin ingrediente care pot declanșa dermatite, eczeme, uscăciune, roșeață, mâncărime, descuamare și, în unele cazuri, chiar fisuri.

Laboratoarele dermatologice Bioderma au făcut un studiu pe piața din Franța, în urma căruia a rezultat că 97% din personalul medical francez raportează probleme dermatologice, iar 84% din populație a observat apariția uscăciunii pielii mâinilor, însoțită de mâncărime (30%), crăpături (26%) și iritații (24%).

Iar în contextul în care peste 70% dintre persoane sunt de părere că gelurile dezinfectante sunt esențiale în rutina zilnică, specialiștii subliniază importanța hidratării pielii mâinilor pentru evitarea declanșării problemelor menționate. Dar cine mai are grijă și de mâini în pandemie?

Soluția cu efect 2 în 1

În martie anul trecut, la debutul pandemiei, NAOS și laboratoarele sale dermatologice Bioderma au contribuit la eforturile naționale din Franța producând dezinfectanți pe bază de alcool și distribuindu-i gratuit personalului din spitale.

În același timp, specialiștii din cadrul companiei au analizat efecte nocive ale utilizării regulate a dezinfectantului pentru mâini, efecte resimțite de toată lumea. Astfel, a luat naștere soluția Biphase Lipo-alcoolique, primul produs care dezinfectează și hidratează, compensând reducerea lipidelor cauzată de alcool, datorită formulei sale îmbogățite cu un conținut de grăsimi.

Dezinfectant, protector, nutritiv

Soluția Biphase Lipo-alcoolique s-a născut dintr-o observație făcută de dermatologi și de o comunitate largă de profesioniști din domeniul sănătății: spălarea frecventă a mâinilor și utilizarea repetată a igienizantelor pe bază de alcool slăbesc efectul de barieră a pielii, crescând prevalența iritării acesteia.

Biphase Lipo-alcoolique este un produs care, după cum dictează chiar denumirea, acționează în două faze: cea alcoolică (90%), care elimină virusurile, bacteriile și microbii, îmbogățită de cea lipidică (10%), ce păstrează lipidele din epiderm, având un efect nutritiv.

Studiile au demonstrat că Biphase Lipo-alcoolique elimină peste 99,9% dintre virusurile încapsulate, inclusiv Covid-19, bacterii și Candida albicans, în 30 de secunde, având totodată un efect nutritiv și protector.

Spălarea frecventă și utilizarea soluțiilor dezinfectante pentru mâini au devenit măsuri de prevenție vitale. Însă, ca urmare a acestor măsuri, pielea are de suferit. Această observație a avut drept rezultat o idee simplă, acum protejată de un brevet mondial: o alternativă la soluțiile dezinfectante pentru mâini, definită ecobiologic, astfel încât să respecte ecosistemul pielii și să îi mențină funcția de barieră, fără a o slăbi, a declarat Roxana Ștefan-Negulescu, Business Unit Manager NAOS Skin Care România.

Inspirată de NAOS și creată de laboratoarele sale dermatologice Bioderma, soluția Biphase Lipo-alcoolique vine la momentul potrivit, pentru că pandemia a schimbat comportamentul nostru cu privire la frecvența spălatului pe mâini sau utilizării dezinfectanților, obiceiuri la care nu vom renunța prea curând.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân