80% dintre românii cu melanom mai trăiesc maximum 5 ani de la depistarea afecţiunii

În 80% dintre cazurile de melanom malign din România, pacienţii au şanse de supravieţuire de maximum 5 ani de la depistarea afecţiunii.
  • Publicat:
80% dintre românii cu melanom mai trăiesc maximum 5 ani de la depistarea afecţiunii

În 80% dintre cazurile de melanom malign din România, pacienţii au şanse de supravieţuire de maximum 5 ani de la depistarea afecţiunii, potrivit unui avertisment lansat de către Societatea Română de Medicină Estetică şi Dermatologie Cosmetică şi Chirurgicală (SRMEDCC).
Aceasta se întamplă pentru că, în comparaţie cu alte ţări, în România medicii dermatologi descoperă tardiv tumora, când şansele de supravieţuire a pacientului sunt minime.

Principala cauză a prezentării tardive la medic este reprezentată de lipsa de informare a populaţiei asupra necesităţii vizitei medicale periodice.

Riscul de melanom creşte anual, din cauza expunerii necontrolate la soare

Riscul de melanom a crescut an de an, cu 3% la populaţia albă, din 1992 până în 2011, conform raportului Cancer Facts & Figures. Mai mult, în România, în numai 25 de ani, din 1983 până în 2008, incidenţa a crescut de la 1-2 cazuri la 100.000 de locuitori la 4,6 cazuri la 100.000 de locuitori. Principala cauză a creşterii acestui risc este reprezentată de expunerea îndelungată la soare şi/sau la ultraviolete artificiale (cabine de bronzat).

“Cancerul de piele este perfect tratabil, detectat precoce prin controlul periodic al pielii şi prin verificarea dermatoscopică a aluniţelor la risc, cel puţin o dată pe an. În ceea ce priveşte categoriile de populaţie cel mai predispuse la această afecţiune, persoanele cu piele deschisă, cu aluniţe numeroase sau cu aluniţe atipice, persoanele care au suferit arsuri solare până la vârsta de 18 ani, persoanele care au avut cancere de piele în familie, precum şi persoanele care stau neprotejate la soare prin natura profesiei sau petrec multe ore în aer liber prezintă un risc mai mare de melanom”, declară dr. Mihaela Leventer, preşedinte al SRMEDCC.

Depistarea timpurie, esenţială pentru supravieţuire

Depistarea precoce, într-o fază incipientă, este deocamdată singura modalitate de a creşte şansele de vindecare a melanomului. Şansa de supravieţuire în melanoamele incipiente este de  98%

„Dacă îl puteţi descoperi îl puteţi opri”, informează Skin Cancer Foundation. Orice modificări de culoare, textură, volum sau suprafaţă ale unei aluniţe pot indica apariţia unei forme de cancer de piele. De aceea, medicii dermatologi ai SRMEDCC recomandă verificarea periodică a aluniţelor. Investigaţia este nedureroasă, non-invazivă şi constă în:
 
–    fotografierea aspectului aluniţei din interiorul pielii cu ajutorul unui dermatoscop

–    stocarea datelor în computer

–    calcularea unui scor de risc

–    compararea aspectului la controlul periodic

–    realizarea unei hărţi dermatoscopice

Melanomul malign reprezintă o problemă majoră de sănătate publică. Identificarea factorilor de risc şi depistarea acestei tumori în faze incipiente reprezintă cele mai eficiente mijloace de a reduce mortalitatea prin melanom. De altfel, utilitatea acestor măsuri a fost demonstrată în cazul populaţiei din Australia – ţară cu expunere la soare foarte mare şi cu o populaţie cu un fototip vulnerabil la acţiunea ultravioletelor.
Deşi numărul de cazuri de melanom în Australia este foarte mare, prin depistare şi tratament chirurgical precoce, mortalitatea prin melanom în această ţară a început să scadă”, spune Conf. Dr. Cătălin Popescu, medic în cadrul Spitalului Colentina din Bucureşti.

Vârsta medie de diagnostic a melanomului malign este de 45-55 ani, însă acest tip de cancer afectează în mare măsură şi adolescenţii, din cauza cauza arsurilor solare sezoniere si a expunerii la solar.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Diana Suciu
Diana Suciu este un jurnalist cu experienţă în realizarea de ştiri şi articole pentru on line, fiind unul dintre primii redactori ai site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”. De-a lungul timpului, Diana Suciu a scris sute de ştiri, articole şi interviuri atât pentru revista “Ce se întâmplă, ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”