13 reguli pentru prevenirea extinderii epidemiei de COVID-19 odată cu începerea noului an şcolar

Dr. Virgil Musta enumeră câteva reguli pentru prevenirea creşterii numărului de cazuri de infecţie cu virusul SARS-CoV-2, valabile atât pentru părinţi, cât şi pentru cadrele didactice.
17.08.2020 | Paula Rotaru

Medicul infecţionist Virgil Musta, doctor la Spitalul Victor Babeş din Timişoara, atrage atenţia asupra pericolului reprezentat de reîntoarcerea în şcoli a elevilor din luna septembrie.

De asemenea, medicul enumeră câteva reguli pentru prevenirea creşterii numărului de cazuri de infecţie cu virusul SARS-CoV-2, valabile atât pentru părinţi, cât şi pentru cadrele didactice.

 

Ce ştim până acum despre noul coronavirus şi boala COVID-19 la copii

„Suntem aproape de momentul reînceperii anului şcolar şi există încă multe discuţii şi multe păreri despre cum ar fi mai bine să se procedeze, acestea învârtindu-se în jurul ideii de păstrare a calităţii educaţiei, dar cu oferirea în acelaşi timp a unui mediu sigur pentru sănătatea copiilor.
Încă avem multe necunoscute referitoare la perioada următoare şi nu putem avea pretenţia că deţinem adevărul absolut.

Cred însă că noi, cei care ne-am confruntat direct până acum cu efectele pandemiei, suntem obligaţi să facem o analiză cât mai obiectivă a informaţiilor pe care deja le avem, astfel încât să putem oferi părinţilor, profesorilor şi bineînţeles copiilor o perspectivă cât mai realistă, care să genereze cât mai multă transparenţă şi claritate în înţelegerea corectă a situaţiei, punând în balanţă riscurile, ce ne-am putea asuma să facem şi ce nu”, spune doctorul Musta.

Într-un studiu efectuat pe 70.000 cazuri de persoane infectate cu SARS CoV-2, s-a observat că doar 1,3% dintre acestea au fost copii, iar dintre ei, doar 30% au necesitat internare (0,4%,din totalul cazurilor), majoritatea fiind forme asimptomatice şi uşoare. Dintre copiii pozitivi, doar 1,7% au necesitat internare în secţia de ATI.

„Conform studiilor, cât şi observaţiilor noastre de până acum, numărul copiilor depistaţi pozitiv cu SARS CoV-2 a fost într-adevăr mult mai mic comparativ cu cel al adulţilor, foarte puţini dintre ei făcând forme mai grave, în special cei care aveau deja alte probleme de sănătate precum malformaţii congenitale, diabet zaharat, obezitate etc.”, a adăugat medicul.

Majoritatea formelor la copii sunt asimptomatice sau minim simptomatice, ceea ce face foarte dificilă depistarea copiilor pozitivi.

În acelaşi timp, copiii care au contactat virusul îl pot transmite mai departe, în familie sau la alte persoane cu care intră în contact, iar dacă aceste persoane sunt mai vulnerabile, pot dezvolta forme grave.

Din perspectiva educaţiei, sunt evidente beneficiile prezenţei la şcoală, atât pentru legătura umană şi profesională dintre profesori şi elevi, pentru socializarea dintre copii, pentru copiii care nu au facilităţi pentru şcoala online, pentru părinţii care nu au cu cine să-i lase acasă şi aşa mai departe.

Pagina 1 din 2