Dr. Ruxandra Constantina: ”Cărbunele medicinal, probioticele, unele uleiuri esențiale sunt de ajutor în tratarea toxiinfecțiilor alimentare”

Folosite corect, uleiurile esențiale și cărbunele medicinal sunt de ajutor în toxiinfecții alimentare
  • Publicat:
Dr. Ruxandra Constantina: ”Cărbunele medicinal, probioticele, unele uleiuri esențiale sunt de ajutor în tratarea toxiinfecțiilor alimentare”
Dr. Ruxandra Constantina: ”Cărbunele medicinal, probioticele, unele uleiuri esențiale sunt de ajutor în tratarea toxiinfecțiile alimentare”, foto Shutterstock

Dr. Ruxandra Constantina - medic specialist medicină de familie, medicină generală, apifitoterapie vine cu explicații despre prevenția toxiinfecțiilor alimentare și tratamentul acestor afecțiuni digestive acute. Iată ce trebuie să conțină trusa cu medicamente de urgență.

CSÎD: Se vorbește mult despre uleiuri esențiale astăzi. Sunt oare de folos uleiurile esențiale în toxiinfecțiile alimentare?

Dr. Ruxandra Constantina: Da. În categoria antibioticelor naturale deosebit de eficiente intră și uleiurile esențiale de mentă, cimbru, cuișoare, fenicul, ti-tree, geranium, lămâie, scorțișoară, lavandă care se adminstrează 3 picături de 3 ori/zi, în cure de 10-14 zile.

Se recomandă consumul de ceaiuri specifice în toxiinfecțiile alimentare

CSÎD: Ce facem la capitolul hidratare atunci când s-a declanșat o toxiinfecție alimentară?

Dr. Ruxandra Constantina: Hidratarea este foarte importantă; în loc de apă, beți amestecuri de ceaiuri cu acțiune  anticolitică și antidiareică, antiinflamatorie, antitoxice, calmanate, cicatrizante: mentă, mușețel, ghimbir, sunătoare, anason, cimbru, șovărv, troșcot, roiniță, afin, gălbenele, merișor, coada-racului, fenicul, scoarță de stejar, frunze nuc și frunze de zmeur, turiță-mare; 1 cană de 3 ori/zi, neîndulcit.

Cărbunele medicinal – cum se folosește în toxiinfecțiile alimentare?

CSÎD: Multă lume apelează în probleme digestive la cărbunele medicinal. Cărbunele medicinal este bine de avut în trusa de medicamente?

Dr. Ruxandra Constantina: Cărbunele medicinal poate fi utilizat cu succes și în toxiinfecții alimentare. 1 capsulă de 3 ori/zi, pentru rolul sau absorbant şi antitoxic.

Puneți în trusa de urgență și probiotice

CSÎD: Ce am mai putea avea în trusa de medicamente?

Dr. Ruxandra Constantina: Este utilă administrarea produselor ce conțin prebiotice asociate cu probiotice pentru refacerea florei intestinale.

CSÎD: Cam cât durează recuperarea organismului după toxiinfecții alimentare?

Dr. Ruxandra Constantina: Remediile naturale scurtează perioada de recuperare după toxiinfecțiile alimentare și trebuie administrate pe o perioadă de 10-14 zile.

Ce tip de masaj este recomandat în toxiinfecțiile alimentare

CSÎD: Masajul este indicat în această afecțiune?

Dr. Ruxandra Constantina: Masajul blând al abdomenului cu ulei de coriandru, mentă, geranium, santal (câteva picături diluate într-un ulei vegetal) ajută la calmarea colicilor abdominale

Dr Ruxandra Constantina
Dr. Ruxandra Constantina - medic specialist medicină de familie, medicină generală, apifitoterapie
Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân
Recomandări:
Beneficii ascunse ale reflexoterapiei
Beneficii ascunse ale reflexoterapiei
10 remedii naturale care alină arsurile la stomac și indigestia
10 remedii naturale care alină arsurile la stomac și indigestia