Bolile respiratorii ale copiilor, ameliorate la salină. Beneficii, contraindicații, timp de expunere optim

Bolile respiratorii pot fi ameliorate prin cure la salină. Pentru formele ușoare, este indicat să se facă minimum o cură pe an, cu repetare timp de 3 ani.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Bolile respiratorii ale copiilor, ameliorate la salină. Beneficii, contraindicații, timp de expunere optim
Sursa foto: Shutterstock @

Bolile respiratorii sunt cele mai frecvente infecții care afectează atât adulții cât și copiii și sunt responsabile pentru un număr considerabil de boli, de la răceala comună până la pneumonii complicate, uneori chiar fatale.

De altfel, copiii sunt foarte sensibili la bolile respiratorii. Conform Fundației Europene a Plămânilor, aproximativ un sfert dintre consultațiile pediatrice se referă la probleme respiratorii, iar dintre acestea aproximativ 10% se referă la astm bronșic.

Bolile respiratorii, tratate cu sare

Beneficiile sării sunt cunoscute încă din cele mai vechi timpuri. Sarea conferă aerului respirat o încărcătură bacteriană foarte scăzută, creând condiții favorabile și confortabile pentru pacienți.

De fapt, sarea, datorită proprietăților sale antibacteriene, produce efecte benefice în organism, prin promovarea unei mai bune hidratări a mucoaselor sistemului respirator și o subțiere consecutivă a mucusului facilitând astfel reducerea unei serii de boli precum astmul, alergiile, iritații etc.

Multe studii științifice au demonstrat, în acest sens, eficacitatea acesteia, evidențiind o îmbunătățire a eficienței sistemului respirator, cu o creștere consecutivă a rezistenței acestuia la noi expuneri.

Ce boli respiratorii pot fi tratate prin intermediul salinei

Bolile respiratorii sunt mult ameliorate prin curele antialergice de la Sovata, care se adresează atât alergiilor respiratorii, cât și infecțiilor respiratorii repetate, inclusiv (și mai ales) la copii.

Iată ce afecțiuni pot fi tratate cu ajutorul aerosolilor sărați, dacă există contraindicații și ce trebuie să cunoască un părinte care dorește să-și ducă copilul la salină.

Protecția imună și reducerea alergiilor, obținute prin tratament, durează circa 6 luni-1 an. Indicațiile principale pentru boli respiratorii sunt:

  • rinitele alergice
  • sinuzitele cronice
  • laringitele cronice
  • faringo-amigdalitele repetate
  • bronșitele astmatiforme sau cronice postinfecțioase
  • stările de hiperreactivitate bronșică postantibioterapie pentru bronșite sau pneumonii infecțioase (tuse prelungită)
  • astm bronșic în afara crizelor
  • scăderea capacității respiratorii în boli profesionale (expunere repetată la pulberi, gaze etc.)

„Copiii pot fi duși la salină încă de la vârsta de 2 ani, dar este posibil și mai devreme, începând cu vârsta de 1 an. În acest caz, condiția este să fie excluse anumite contraindicații, care vor fi aduse la cunoștință părinților înaintea începerii unei cure”, explică medicul balneolog Suzana Pretorian.

Există și contraindicații pentru copii?

Conform specialistului, în cazul copiilor există unele contraindicații, de care trebuie ținut cont înainte de a începe cura.

„Au contraindicație bolile acute de orice tip, în particular infecții (respiratorii) acute. După o criză de astm bronșic severă este necesar să treacă minimum 3 zile, și doar după aceea se poate intra în salină”, avertizează specialistul.

Cât timp pot fi expuși copiii la aerosolii salini?

Expunerea copiilor la aerosolii salini este individualizată în funcție de vârstă, constituție și gravitatea bolii.

„În principiu, durata expunerii este între 1 și 4 ore, astfel: 1 oră pentru copiii de peste 1 an, 2 ore pentru cei de 2 ani, 3 ore la 3-5 ani, 4 ore în cazul copiilor între 6 și 8 ani.

Foarte important! În cazul în care există afecțiuni de altă natură (de exemplu, operații pe cord, deformații ale toracelui etc.) este necesar sfatul medicului specialist înaintea expunerii la aerosolii salini”, adaugă medicul balneolog.

Câte cure sunt indicate pe an?

Pentru formele ușoare, este indicat să se facă minimum o cură pe an, cu repetare timp de 3 ani. Pentru formele moderate/grave, de 2 ori pe an (la 6 luni) în primii 2 ani, apoi minimum 1 dată pe an în următorii 2 ani.

Există o salină terapeutică recomandată în mod expres copiilor?

„Dintre salinele din țara noastră, Salina Praid are câteva avantaje semnificative: are umiditate optimă (nu ridicată) și este cea mai adecvată pentru scop terapeutic, nu doar turistic. Pe lângă amenajările interioare pentru agrement adaptate persoanelor cu boli respiratorii (terenuri de sport, programe de gimnastică organizată, etc), salina de la Praid dispune și de asistență medicală, inclusiv pentru cazuri de urgență”, precizează medicul balneolog.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”