Aparatul dentar transparent care îndreaptă dinții pe nevăzute

Dacă ți-ai dorit întotdeauna să îți îndrepți dinții, dar ți-a fost teamă că o să se vadă, acum ai la îndemână soluția: aparatul dentar transparent.

Aceste gutiere funcționează exact ca un aparat dentar. Sunt făcute dintr-un material transparent pe care nu o să-l observe nimeni și pot fi purtate toată ziua, mai puțin atunci când mănânci.

Nu există restricții alimentare ca în cazul aparatului dentar fix. Poți să mănânci caju, pizza, chipsuri, caramele, fără teama că aparatul se va dezlipi.

Aparatul dentar transparent nu provoacă durere, este comod și foarte elegant. E posibil să simți totuși o mică presiune pe dinții pe care îi mișcă aparatul dentar.

Timpul de tratament poate fi chiar mai scurt când porți aparat dentar transparent, în comparație cu aparatul dentar fix.

Mai mult, nu este nevoie să mergi la medicul ortodont în fiecare lună pentru activarea aparatului sau imprimarea mișcării dinților. Poți schimba singur gutierele transparente acasă, o dată la 10 zile.

Dacă aveți întrebări pentru dr. Alexandra Mircea, le puteți adresa într-un mesaj pe pagina de Instagram @dralexandramircea sau Tik Tok @dr.alexandra.mircea

Urmărește CSID.ro pe Google News
Dr. Alexandra Mircea, medic stomatolog
Bună! Sunt Dr. Alexandra Mircea 👩‍🔬, medicul dentist care își dorește ca oamenii să aibă o altfel de experiență la stomatolog, să vină relaxați și să revină cu plăcere la cabinet! În urmă cu 2 ani am deschis Clinica Dentalist, unde am format o echipă de medici profesioniști ...
citește mai mult
Raluca Neagu
Venind cu o experienţă de producător TV, eu vă selectez şi realizez materiale video pe subiecte interesante de sănătate şi lifestyle, în clipuri video marca “Stiai ca”.
citește mai mult