Cancerul de sân: diagnostic precoce și tratament

Am stat de vorbă cu Dr. Beyza Özçınar, care ne-a explicat cum putem preveni cancerul de sân, dar și care sunt semnele și simptomele.
  • Publicat:
Cancerul de sân: diagnostic precoce și tratament
Dr. Beyza Özçınar, despre cancerul de sân: ”Suntem femei și asta este suficient”

Luna octombrie este dedicată cancerului de sân, motiv pentru care fiecare femeie trebuie să știe nu doar acum, ci în fiecare zi, cum să prevină apariția acestei boli, dar și cât este de important stilul de viață care poate influența acest proces.  Prof. Dr. Beyza Özçınar se ocupă de pacientele cu cancer de sân și ne explică modul cum putem diagnostica din timp cancerul de sân.

”Simplul fapt că suntem femei este suficient pentru noi, deoarece cancerul de sân este detectat chiar și în jurul vârstelor de 20-30 de ani, nu doar la vârste înaintate. Chiar și bărbații pot fi depistați cu cancer, în special cei care au un istoric în familie, tocmai de aceea este important de știut acest aspect. Genele BRCA1 și BRCA2 sunt asociate cancerului de sân, iar dacă o persoană are aceste gene sau o persoană din familie are aceste gene, la rândul tău ești suspectă de cancer de sân. Screening-ul în acest caz este mult mai important față de persoanele care trebuie să facă screening-ul de rutină”, spune Dr. Beyza Özçınar.

Dacă avem un caz de cancer de sân în istoricul familiei, este important ca trei generații de la ultimul caz să fie preocupate de această boală.

Ce se întâmplă cu pacienta odată ajunsă la programare

”Primul pas este acela de a face o examinare a sânilor și să analizez istoricul familiei pacientului, iar mai apoi fac radiografii. Dacă pacientul are mai mult de 40 de ani, prima alegere este aceea de a face mamografia, iar a doua este ultrasunetul. Dacă femeia are până în 40 de ani, atunci prima alegere este ultrasunetul, dar dacă istoricul familiei este pozitiv atunci uneori preferăm mamografia înainte de 40 de ani, iar alteori o preferăm RMN-ul în cazul pacienților al cărui istoric prezintă suspiciuni. Depinde de pacient, istoric și simptome”, explică Dr. Beyza Özçınar

Cancerul de sân: prevenție și diagnostic

”Există câteva schimbări în stilul de viață de care trebuie să ținem cont, dar totodată sunt factori de risc la care nu putem interveni. Dar anumiți factori de risc pot fi schimbați. Să nu fumezi, să nu consumi alcool, să consumi alimente organice, proaspete, fructe și legume, să fii activ fizic, în special să mergi pe jos, să te protejezi de expunerea la soare. Bineînțeles, există și latura genetică, care la rândul ei influențează, dar schimbările stilului de viață diminuează factorii de risc”, spune specialistul.

Cel mai important în cancerul de sân este diagnosticul timpuriu. Din acest motiv screening-ul este foarte important. Dacă femeile observă semne sau simptome, atunci merg la specialist și beneficiază de examinare fizică și mamografie.

”Dacă detectăm mai puțin de 1cm, putem interveni în zona axilei, iar astfel salvăm sânul, iar costurile sunt mai mici, intervenția este mai ușoară, la fel și recuperarea. În mod normal, vârsta de 40 de ani este punctul de start, dar între 20 și 40 de ani toate femeile trebuie să se auto-examineze lunar, iar la fiecare doi ani, examinarea trebuie făcută la specialist. Începând cu vârsta de 40 de ani, examinarea sânilor trebuie făcută de medici anual, la fel și screening-ul și mamografia, dar și autoexaminarea lunară. Dar dacă există un caz de cancer de sân în istoricul familiei, începem examinarea mult mai devreme, cu 10 ani mai devreme de cel mai tânăr caz din familie. Din păcate am depistat chiar și la vârsta de 24 de ani, dar fără semne și simptome pentru că este prea devreme. Am avut cazuri între 20 și 24 de ani”, povestește Dr. Beyza Özçınar.

Cancerul de sân: semne și simptome

”8 din 10 cancere sunt benigne, tocmai din acest motiv femeile nu sunt atât de îngrijorate. Orice schimbare, deformare apărută la nivelul sânului, mamelonului trebuie să ne îngrijoreze. Din păcate, semnele și simptomele apar în fazele II și III, nicidecum când boala se află în stadiul incipient, iar din acest motiv sunt importante screening-ul anual, examinarea fizică și mamografia”, informează Dr. Beyza Özçınar.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân
Recomandări: