TINCTURĂ DE LAVANDĂ

Denumire științifică: Lavandula angustifolia
Producător: DaciaPlant

TINCTURA DE LAVANDĂ este o soluţie hidroalcoolică obţinută prin preparare la rece din florile plantei Lavandula angustifolia.

Dintre produsele vegetale administrate pe cale orală, soluţiile hidroalcoolice sunt cel mai uşor asimilate de către organism, efectul apărând la scurt timp.

În comparaţie cu metoda clasică de producţie, Dacia Plant foloseşte un procedeu de extracţie repetată, care permite obţinerea unui extract hidroalcoolic cu 35% mai concentrat.

DESPRE  LAVANDĂ:

Lavanda (sau Levănţica) face parte din familia Lamiaceae, fiind un semiarbust peren, ce creşte în tufe dese, cu aspect globulos, având frunze mici, liniar-lanceolate şi flori de culoare albastru-violet. Numele ştiinţific al  plantei Lavandula derivă din latinescul ,,lavare” care înseamnă ,,a spăla”. În Grecia Antică, Persia şi Roma era utilizată ca parfum de baie şi antiseptic. În medicina budistă şi tibetană planta se folosea pentru tratarea psihozelor şi a nebuniei, iar în Europa şi America se întrebuinţa pentru combaterea anxietăţii şi a insomniei.

Originară din zona mediteraneeană, sud-estul Indiei şi Africa tropicală, levănţica creşte astăzi spontan sau se cultivă pe suprafeţe întinse, pentru a fi  valorificată în industria cosmetică.

Actiuni

INTERN:
Anxiolitică, sedativă, antidepresivă, antispastică, analgezică, hipotensivă, coleretică, diuretică, antimicrobiană, antifungică (asupra Candida albicans), antitumorală.

EXTERN:
Cicatrizantă, antimicrobiană, antimicotică (asupra Candida albicans), analgezică, antispastică.

Contribuie la

INTERN:

– reducerea tensiunilor psihice, conferind o stare de linişte şi calm lăuntric

– armonizarea stării psiho-emoţionale

– protejarea organismului împotriva stresului, contribuind la funcţionarea normală a sistemului nervos, cardio-vascular şi digestiv

– eliminarea tensiunilor psihice care împiedică instalarea somnului

– combaterea spasmelor care apar la nivelul tractului gastrointestinal

– menţinerea tensiunii arteriale în limite normale

– detoxifierea organismului

– menţinerea sănătăţii arborelui bronşic.

EXTERN:

– reducerea disconfortului care apare la nivelul pielii

– menţinerea sănătăţii cavităţii bucale

– menţinerea sănătăţii scalpului şi combaterea căderii părului.

Indicatii

INTERN:
Se utilizează ca adjuvant în: anxietate, nelinişte, iritabilitate, tensiune psihică, atacuri de panică, insomnii, depresii, migrene, dureri de cap, hipertensiune arterială, afecţiuni cardiace pe fond nervos, dispepsii, tulburări intestinale cu substrat nervos, diaree cauzată de stress, afecţiuni respiratorii (răceală, faringită, amigdalită, bronşită), reumatism.

EXTERN:
Se utilizează ca adjuvant în: răni superficiale, arsuri uşoare (de gradul I), igiena bucală, acnee, micoze (în special candidoză), spasme musculare, dureri musculare şi osoase, dureri de diferite cauze localizate la nivelul pielii şi ţesuturilor superficiale, reumatism, dureri articulare, căderea părului (alopecie), mătreaţă (în acest caz se recomandă asocierea cu cimbru şi rozmarin).

Precautii

Se administrează cu prudenţă la persoanele cu gastrită hiperacidă şi ulcer gastric şi duodenal (datorită conţinutului în alcool, poate creşte aciditatea gastrică).

Contraindicatii

Din cauza conţinutului de alcool nu se recomandă administrarea în: hepatite virale, toxice şi metabolice, steatoză hepatică, ciroză hepatică, sarcină şi alăptare.

Alergie la lavandă, tratamente care nu permit consumul de alcool. .

Forma de prezentare: 50ml

Administrare:

INTERN:

Adulţi: câte o linguriţă de tinctură diluată în 100 ml de apă (jumătate de pahar) de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol.

EXTERN:

– pentru reducerea disconfortului care apare la nivelul pielii se fac badijonări locale cu tinctură sau cu soluţia diluată (obţinută prin adăugarea unei linguriţe de tinctură la 100 ml de apă), în funcţie de sensibilitatea pielii;

– pentru menţinerea sănătăţii cavităţii bucale se clăteşte gura cu soluţia diluată, obţinută prin adăugarea a 1-2 linguriţe de tinctură la 100 ml de apă (1/2 de pahar);

– pentru menţinerea sănătăţii scalpului şi combaterea căderii părului se fricţionează pielea capului cu tinctură de lavandă, asociată cu tinctură de cimbru şi tinctură de rozmarin (pentru potenţarea efectului).

Ingrediente: apă purificată; alcool etilic 40% vol.;lavandă (Lavandula angustifolia) – flori (27%).

Raport plantă/alcool etilic – 1:3,7

Produsul nu conţine conservanţi şi coloranţi artificiali.

* Informațiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu înlocuiesc tratamentele medicale, ci le aplicarea defectuoasa sau nereușită vreunui tratament. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel. CSID nu furnizează sfaturi medicale similare celor pe care le puteți primi de la medicii care efectuează consultația si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu își propune să înlocuiască consultul medical de specialitate, informația prezentata pe acest site are un caracter informativ.
Vezi Produse gemoterapice în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Tratamentul personalizat în cancerul colorectal