GANODERMAX (Comprimate)

GANODERMAX este un produs natural recomandat pentru îmbunătăţirea stării generale şi rezistenţei organismului, contribuind la procesul de vitaminizare şi remineralizare al organismului.

DESPRE GANODERMA

Numită şi Reishi, ganoderma este o ciupercă din clasa Basidiomycetes utilizată în medicina tradiţională chineză de peste 4000 de ani. În China şi în Japonia antică ganoderma era considerată un ,,elixir al nemuririi”, fiind utilizată de către şamani pentru a-şi prelungi viaţa şi a-şi menţine starea de calm în timpul meditaţiilor. În secolul al XVI-lea, în Farmacopeea Ben Cao Gang Mu, era menţionat faptul că, ganoderma influenţează energia Qi a inimii, fiind recomandată pentru tratarea bolilor din zona pieptului, creşterea capacităţii intelectuale şi îmbunătăţirea memoriei. În medicina tradiţională chineză ciuperca era întrebuinţată pentru: mărirea longevităţii, îmbunătăţirea funcţiilor hepatice şi respiratorii, tratarea tumorilor şi a bolilor de inimă, creşterea imunităţii şi rezistenţei organismului, scăderea tensiunii arteriale şi a colesterolului, eliminarea stărilor de oboseală şi mărirea vitalităţii.

DESPRE CĂTINĂ

Cătina este un arbust spinos care creşte începând de la nisipurile litorale până în regiunile muntoase. Cătina a fost folosită de secole în Mongolia, China şi Tibet, primul text tibetan referitor la utilizarea plantei datând din secolul al VIII-lea î. Ch. Fructul de cătină conţine de 2 ori mai multă vitamina C decât măceşul şi de 10 ori mai multă decât citricele, el constituind o importantă sursă de vitamină C. Planta mai conţine: vitaminele B1, B2, E, P, PP, provitamine D, carotenoide (α şi β-caroten, licopină, zeaxantină), acid folic, flavonoide (quercetină, kaempferol, siringetină, isoramnetină, miricetină), proantociani, acizi fenolici (galic, protocatechic, vanilic, salicilic, cinamic, cafeic, ferulic, p-cumaric), trans-resveratrol, acizi triterpenici (ursolic şi oleanolic), lipide (gliceride ale acizilor palmitic, oleic, linoleic, linolenic), oligoelemente (Ca, P, Mg, K, Fe, Na), steroli (β-sitosterol), zaharuri etc.

Actiuni:

ACŢIUNI MAJORE: imunomodulator, vitaminizant, remineralizant, întăritor, antiviral (prin stimularea producerii de interferon), radioprotector, hepatoprotector, antioxidant, stimulent al circulaţiei periferice şi cerebrale, îmbunătăţeşte oxigenarea ţesuturilor.

ALTE ACŢIUNI: antiinflamator, analgezic, hipolipemiant, slab hipoglicemiant, hipotensiv uşor, antitrombotic, antibacterian.

Contribuie la:

– procesul de vitaminizare şi remineralizare al organismului

– îmbunătăţirea stării generale şi rezistenţei organismului

– îmbunătăţirea capacităţii de detoxifiere a organismului

– mărirea longevităţii

– protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ

– funcţionarea normală a sistemului imunitar, prin normalizarea secreţiei de interferon

– protejarea organismului împotriva radiaţiilor

– protejarea celulelor hepatice

– normalizarea circulaţiei cerebrale şi periferice.

Precautii:

În sarcină şi alăptare se administrează cu recomandarea medicului.

Contraindicatii:

Alergie la oricare dintre componentele produsului.

Forma de prezentare: 60 comprimate

Administrare:

Adulţi: câte 2 comprimate de 2-3 ori pe zi, cu 30 de minute înaintea mesei.

Tineri între 15 şi 18 ani: câte 1-2 comprimate de 3 ori pe zi, cu 30 de minute înaintea mesei.

Copii între 7 şi 14 ani: ½-1 comprimat de 3 ori pe zi, cu 30 de minute înaintea mesei, după vârstă şi sfatul medicului.

Comprimatele se înghit cu apă sau se sfărâmă în gură (absorbţia substanţelor bioactive este mult mai rapidă). În caz de dificultate la înghiţire, comprimatele se pot rupe în două.

Ingrediente:

Ingrediente/comprimat:  celuloză microcristalină; ganoderma (Ganoderma lucidum) – extract hidroalcoolic cu 20% polizaharide (350 mg); cătină (Hippophae rhamnoides) – extract  hidroalcoolic 10:1 dinfructe (150 mg); dioxid de siliciu coloidal; stearat de magneziu.

* Informațiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu înlocuiesc tratamentele medicale, ci le aplicarea defectuoasa sau nereușită vreunui tratament. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel. CSID nu furnizează sfaturi medicale similare celor pe care le puteți primi de la medicii care efectuează consultația si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu își propune să înlocuiască consultul medical de specialitate, informația prezentata pe acest site are un caracter informativ.
Vezi Produse gemoterapice în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Tratamentul personalizat în cancerul colorectal