Drojdia de bere (Saccharomyces cerevisiae)

Denumire științifică: Saccharomyces cerevisiae
Denumire populară: Drojdie De Bere
Drojdia de bere (Saccharomyces cerevisiae)

Descriere

Drojdia de bere este o ciupercă microscopică unicelulară, saprofită, se înmulţeşte prin înmugurire şi aparţine familiei saccharomitaceelor.

Drojdia este de două feluri: cea folosită la panificaţie – care se prezintă sub forma unor levuri (drojdii) active mai ales între 15 şi 20 grade Celsius – şi drojdia folosită la fabricarea berii, care se prezintă sub forma unor levuri (drojdii) active îndeosebi la 5 – 6 grade Celsius. Aceste levuri, mai mult sau mai puţin dezvoltate, conţin elemente nutritive de excepţie.

Cele mai bune rezultate în aplicaţii terapeutice se obţin, însă, cu drojdia folosită la fabricarea berii.

Drojdia de bere – Compoziţie

Substanţe active importante: zaharuri, gluten, peptide (aminoacizi), vitamine (mai ales vitaminele din grupa B, dar şi D, H şi E), săruri minerale, protide cu aminoacizi, fosfor, magneziu, potasiu.

Drojdia de bere este foarte bogată în vitaminele din grupa B.

Acţiune

Drojdia de bere are proprietăţi antianemice, reconstitutive, antidiabetice, antimicrobiene, depurative, remineralizante, calmante.

Indicaţii terapeutice

Datorită acestor proprietăţi, este indicată în oboseală fizică şi psihică, în agitaţie şi iritabilitate, dar şi în intoxicaţii alimentare, diabet, ficat grav bolnav. Este şi un bun fortifiant al nervilor.

Foarte mulţi specialişti atrag atenţia asupra rolului drojdiei de bere în combaterea unor agenţi patogeni intestinali şi, din acest motiv, aceasta este folosită în afecţiuni intestinale rebele, precum şi pentru refacerea florei intestinale.

Unul dintre cele mai importante domenii în care drojdia de bere are efecte pozitive este cel al glandelor endocrine. Drojdia de bere contribuie la reechilibrarea activităţii acestor glande şi, în consecinţă, la armonizarea tuturor sistemelor din organismul uman.

Precauţii şi contraindicaţii

Specialiştii consideră că în consumul şi aplicaţiile terapeutice cu aceasta e nevoie să se facă şi pauze, existând indicii potrivit cărora ar provoca sterilitate.

Informațiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu înlocuiesc tratamentele medicale, ci le completează. Gândul Media Network S.R.L nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereușită vreunui tratament. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel. CSID nu furnizează sfaturi medicale similare celor pe care le puteți primi de la medicii care efectuează consultația si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu își propune să înlocuiască consultul medical de specialitate, informația prezentata pe acest site are un caracter informativ.

Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Vezi Plante medicinale în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
CSID, în vizită la Clinica de Stomatologie SANADOR