Miraculoasele plante medicinale au fost, timp de mii de ani, singurele noastre medicamente. Faptul că le folosim şi astăzi este o dovadă clară a longevităţii efectelor lor benefice. În timp, lor li s-au adăugat gemoterapicele, extractele din ţesuturile embrionare ale plantelor. Aceste remedii naturale pot ameliora diverse simptome ale unor afecțiuni mai mult sau mai puțin grave, fără reacții adverse. De altfel, multe medicamente au la bază plante medicinale. Cu ajutorul substanțelor benefice din plantele medicinale pot fi ameliorate tulburări digestive precum balonarea, crampele abddominale, diareea, flatulența, precum și stările depresive, anxioase. Însă remediile naturale nu trebuie consumate fără măsură, pentru că zicala e valabilă în toate domeniile: ce-i mult strică. Iată regulile utilizării lor!