Degeţel roşu (Digitalis purpurea) - beneficii şi proprietăţi

Descriere

Degeţelul roşu este o plantă ierbacee, viguroasă, bienală. În primul an formează numai o rozetă de frunze, iar în al doilea an se formează tulpina purtătoare de flori. Este ramificată şi ajunge la 1,5 m înălţime.

Frun­zele bazale sunt oval-lanceolate, peţiolate şi au faţa inferioară păroasă. Frunzele de pe tulpină sunt din ce în ce mai mici spre varful tulpinii şi au o formă eliptic-lanceolată.

Florile au forma de degetar şi alcă­tuiesc o inflorescenţă ca un ciorchine în varful tulpinii; au o culoare roşie-purpurie la exterior şi roşie-roză cu puncte purpurii la interior.

Planta creşte rar în mod spontan dar este cultivată atat ca plantă ornamentală cat, mai ales, ca plantă medicinală.

Se recoltează pentru uz terapeutic frunzele plantei,  ce pot fi culese atât în primul an de vegetaţie cât şi în al doilea. 

Cuprins

Descriere

Compoziţie

Acţiune

Indicaţii terapeutice

Precauţii şi contraindicaţii

sus

Compoziţie

Frunzele de degeţel roşu conţin glicozide specifice cardiotonice (digitonină, digitaleină, digitalină etc.), alături de saponozide, tanin, inozită, flavonoide etc.

sus

Acţiune

Preparatele fitoterapeutice din degeţele roşu au efect cardiotonic, diuretic şi creşc oxigenarea ţesuturilor.

 

sus

Indicaţii terapeutice

Această plantă este cea mai apreciată în tratamentul insuficienţei cardiace şi a miocardopatiilor, neputând să fie înlocuită de nici un alt produs natural sau de sinteză.

Administrare: pulbere de plantă titrată biologic în comprimate sau macerat la rece standardizat.

 

sus

Precauţii şi contraindicaţii

Se administrează doar sub supraveghere medi­cală, întrucât are dezavantajul că substanţele ei se acumulează pe muşchiul cardiac dând naştere la intoxicaţii.
De asemenea, nu toţi bolnavii de inimă suportă tratamentul cu degeţel roşu, ceea ce indică cu atât mai mult continua grijă a medicului.

Planta este În totalitate toxică; la supradozare se produce o acumulare a glicozidelor cardiotonice în miocard, cu apariţia pulsului neregulat, cianoza buzelor, insuficienţa respiratorie, stop cardiac în sistolă şi moartea.
Deoarece glicozidele cardiotonice se acumulează în miocard nu este posibilă utilizarea sa pe timp îndelungat  şi necontrolat.