Neti Sandu, infectată cu COVID-19. ”Vreau să aflați de la mine”

Neti Sandu, prezentatoarea și realizatoarea horoscopului de la PRO TV a fost diagnosticată cu noul coronavirus.
17.11.2020 | Autor: Alexandra Necsoiu
Neti Sandu, infectată cu COVID-19. ”Vreau să aflați de la mine”
Neti Sandu, infectată cu COVID-19. ”Vreau să aflați de la mine”

După ce Andreea Esca și Andi Moisescu au fost testați pozitiv cu noul coronavirus, pe lista vedetelor PRO TV diagnosticate cu COVID-19 se încadrează și Neti Sandu. Prezentatoarea și realizatoarea horoscopului din cadrul Știrilor PRO TV de dimineață a fost testată pozitiv cu virusul SARS-Cov-2.

Mesajul lui Neti Sandu după ce a fost infectată cu COVID-19

Neti Sandu a vrut ca fanii ei să afle această veste direct de la ea.

”Vreau să aflați de la mine că am fost confirmată pozitiv cu virusul SARS-Cov-2. Mă simt relativ bine, ca și când aș avea o răceală destul de puternică. Din fericire, nu am avut nevoie de spitalizare, așa că sunt acasă, în izolare. Mă monitorizez și țin legătura permanent cu medicul de familie. Sper ca toată lumea să fie bine. Aceasta este perioada din an în care eu mereu îmi luam concediu de odihnă, fiind în apropierea zilei mele de naștere. Nu mă gândeam că anul acesta va fi un concediu medical și că așa o să-mi petrec ziua, dar sunt convinsă că vom trece repede peste această situație.”, a transmis Neti Sandu.

Vedete din România infectate cu COVID-19

Noul coronavirus nu ocolește pe nimeni. Ba chiar foarte multe personalități din România s-au confruntat cu acest virus, printre care reamintim pe Elvira Deatcu, Irina Loghin, în vârstă de 83 de ani, care s-a aflat sub tratament medicamentos la spital. Gică Popescu se află și el pe lista infectaților, după ce a ajuns la Spitalul Matei Balş, la câteva zile de izolare, fără simptome. A decis să rămână internat, după ce radiografiile au arătat că infecţia a ajuns în plămâni. Andreea Esca, Adelina Pestrițu, Marcel Pavel, Adriana Trandafir, Alina Pușcaș sunt și ele nume sonore aflate pe listă.