Cum pot fi evitate unele urgențe medicale din perioada sărbătorilor?

  • Publicat:
Cum pot fi evitate unele urgențe medicale din perioada sărbătorilor?

Sărbătorile vin cu multe bucurii, cu mese îmbelșugate și cu mai mult timp liber petrecut alături de cei dragi. Însă, deseori, cei mai mulți dintre români sunt tentați să facă excese. Mănâncă prea mult și în combinații nepotrivite, conduc imprudent și pe distanțe lungi, ca să ajungă mai repede alături de rude și de prieteni, și se aventurează în zone supraaglomerate în goana pentru cumpărarea cadourilor de Crăciun. Astfel, bucuria sărbătorilor poate fi umbrită de apariția unor probleme de sănătate, care pot deveni urgențe medicale.

 

Pentru cei mai mulți dintre noi, mai ales pentru cei care au postit, meniurile tradiționale din această perioadă sunt o adevărată provocare. Astfel de preparate, foarte gustoase de altfel, abundă în grăsimi de origine animală și cele mai multe sunt preparate prin prăjire. Toate acestea, alături de   consumul prea mare de alcool, pot avea un impact puternic asupra stării de sănătate, afectând mai ales buna funcționare a vezicii biliare și a pancreasului și conducând spre colecistită și pancreatită acută. Tot în această perioadă este des întâlnită și indigestia, ca urmare a consumului exagerat de carne, dar și toxiinfecțiile alimentare, ce apar atunci când alimentele sunt păstrate sau preparate în condiții improprii.

De asemenea, pe fondul condițiilor meteo neprielnice, crește și numărul accidentărilor prin alunecare și cădere, iar excesul de viteză la volan poate conduce la accidente rutiere grave. Astfel de incidente rutiere pot genera fracturi multiple, severe, chiar fracturi ale unor oase foarte rezistente, ca tibia sau femurul. Pentru a fi produse, asemenea fracturi au nevoie de forțe mari, cum se întâmplă, mai ales, în accidentele de mașină sau de motocicletă, când oasele pot fi rupte în multe fragmente mici, producând fracturi cominutive. În plus, tot iarna, practicarea unor sporturi, ca schiul sau alpinismul, conduc adesea la accidentări, care pot avea nevoie de îngrijiri de urgență și spitalizare.

Tot iarna apar frecvent și infecțiile respiratorii, care afectează mai ales copiii mici, vârstnicii, pacienții imunocompromiși (cum sunt cei cu cancer) și persoanele cu boli cronice (astm bronșic, bronhopneumopatie cronică obstructivă – BPOC, afecțiuni cardiovasculare, diabet zaharat etc.). Aceștia sunt expuși unui risc crescut de îmbolnăvire și pot dezvolta puseuri acute în această perioadă. Manifestările și severitatea infecțiilor respiratorii variază de la o persoană la alta, însă este important de subliniat că, în absența unui tratament corespunzător, acestea pot evolua către complicații și pot genera probleme serioase, pe fondul sistemului imunitar slăbit.

Pentru a nu se ajunge la astfel de situații neplăcute, medicii recomandă evitarea excesele de orice natură în această perioadă: a celor alimentare, a deplasărilor lungi cu mașina, mai ales în condiții meteo nefavorabile, dar și evitarea aglomerațiilor, în special pentru cei vulnerabili. Pacienții cu afecțiuni cronice trebuie să respecte și în această perioadă tratamentul și regimul de viață care li s-a prescris de medic și să evite expunerea la frig. Vaccinarea antigripală este, de asemenea, recomandată, mai ales în cazul persoanelor aflate în categorii de risc.

Însă, în situația în care, în ciuda tuturor precauțiilor, apare o astfel de urgență medicală, este bine de știut că pacienții se pot adresa Compartimentului de Primiri Urgențe (CPU) din Spitalul Clinic SANADOR, de altfel singurul spital din sistemul privat care dispune de un astfel de compartiment. Acesta funcționează cu o echipă de medici urgentiști foarte bine pregătiți, care au acces 24 de ore din 24 la investigații complete: RMN 3 tesla, CT 128 slice, radiologie digitală, ecografii, dar și la analize medicale, efectuate la patul bolnavului, prin protocolul point-of-care (POC). La SANADOR, pacienții pot beneficia de consulturi interdisciplinare sau, atunci când este necesar, de internare, datorită celor 22 de linii de gardă, care funcționează nonstop, chiar și de sărbători.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân