Când efectuăm o colonoscopie?

  • Publicat:
  • Actualizat:
Când efectuăm o colonoscopie?

Colonoscopia este o procedură medicală endoscopică prin care se examinează tractul digestiv inferior, compus din intestin subțire, colon și rect. Medicul gastroenterolog este cel care recomandă și efectuează colonoscopia, pentru a investiga cauzele anumitor simptome.

Sângerarea rectală, diareea cronică, constipația cronică, durerea abdominală cronică, scăderea inexplicabilă în greutate sunt manifestări care trag un semnal de alarmă și necesită efectuarea acestei investigații.

Colonoscopia se poate efectua pentru a depista, pentru a supraveghea evoluția sau pentru a trata afecțiuni precum:

  • Cancerul de colon
  • Hemoragia digestivă inferioară
  • Anemia feriprivă
  • Diareea cronică
  • Constipația cronică
  • Bolile inflamatorii intestinale
  • Polipoza colonică
  • Diverticuloza intestinală
  • Boala celiacă
  • Stricturi intestinale
  • Angiodisplazile intestinale
  • Sindromul intestinului iritabil

Colonoscopia este procedura standard pentru diagnosticul precoce al cancerului colorectal sau pentru urmărirea recidivelor acestui tip de cancer.

Colonoscopia se recomandă oricărei persoane cu vârsta peste 45 de ani și chiar mai devreme, în cazul în care exista un istoric familial de cancer de colon. Totodată, prelevarea de biopsii în timpul colonoscopiei este importantă pentru diagnosticul de certitudine al anumitor boli.

Procedura se efectuează cu programare (cu cel puțin 24 de ore înainte), cu pregătire corespunzătoare și durează între 30 și 45 de minute. În timpul procedurii, dacă este nevoie, medicul poate recolta mici bucăți de țesut (biopsii) sau poate chiar exciza polipi colonici.

Prelevarea de biopsii de la nivelul colonului și al intestinului subțire nu este dureroasă, chiar și în cazul colonoscopiilor fără sedare. Fragmentele prelevate sunt apoi trimise la Laboratorul de anatomie patologică, pentru a fi examinate la microscop și pentru a se formula diagnosticul histopatologic.

La Spitalul Clinic SANADOR, colonoscopia se efectuează cu aparatură performantă, de ultimă generație, iar pacienții beneficiază de sedare profundă cu ajutorul unui medic anestezist dedicat, prezent permanent în cadrul laboratorului de endoscopie digestivă, pentru a asigura confortul și siguranța manevrei medicale, dar și pentru protecția pacientului și a medicului investigator.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân