Venlafaxină Actavis, 37,5 mg / 75 mg / 150 mg, capsule cu eliberare prelungită

Substanță activa
Venlafaxină
Clasa ATC
N06AX
Format
capsule cu eliberare prelungită
Afecțiuni
depresie, alte probleme, cum sunt tulburările anxioase
Producător
Dragenopharm Apotheker Püschl GmbH
Acțiune terapeutică
inhibitori ai recaptării serotoninei şi norepinefrinei (INRS), cresc nivelurile de serotonină şi noradrenalină din creier

Ce este Venlafaxină Actavis şi pentru ce se utilizează

Venlafaxină Actavis face parte dintr-un grup de medicamente denumite inhibitori ai recaptării serotoninei şi norepinefrinei (INRS). Acest grup de medicamente este utilizat pentru a trata depresia şi alte probleme, cum sunt tulburările anxioase. Se consideră că persoanele care suferă de depresie şi/sau anxietate au niveluri mai mici de serotonină şi noradrenalină (norepinefrină) în creier. Modul de acţiune al antidepresivelor nu este pe deplin înţeles, dar ele pot fi benefice prin creşterea nivelurilor de serotonină şi noradrenalină din creier.

Venlafaxină Actavis este un tratament destinat adulţilor cu depresie. Venlafaxină Actavis este totodată şi un tratament destinat adulţilor cu următoarele tulburări de anxietate: tulburare anxioasă generalizată, tulburare anxioasă socială (teamă faţă de situaţiile sociale sau evitarea acestora) şi tulburare de panică (atacuri de panică). Tratamentul corespunzător al depresiei sau al tulburărilor de anxietate este important pentru a vă ajuta să vă simţiţi mai bine. Dacă acestea nu sunt tratate, starea dumneavoastră ar putea persista, devenind mai gravă şi mai greu de tratat.

Înainte să luaţi Venlafaxină Actavis

Nu luaţi Venlafaxină Actavis

  • Dacă sunteţi alergic la venlafaxină sau la oricare dintre celelalte componente ale Venlafaxină Actavis.
  • Dacă luaţi sau aţi luat, în ultimele 14 zile, oricare din medicamentele denumite inhibitori de monoaminooxidază (IMAO) ireversibili, care sunt utilizate pentru tratamentul depresiei sau bolii Parkinson. Luarea IMAO ireversibili, concomitent cu alte medicamente, inclusiv Venlafaxină Actavis, poate cauza reacţii adverse grave sau chiar care pot pune viaţa în pericol. De asemenea, trebuie să aşteptaţi cel puţin 7 zile după ce încetaţi să mai luaţi Venlafaxină Actavis înainte de a lua orice IMAO (vezi şi pct. „Sindromul serotoninergic” şi „Utilizarea altor medicamente”).

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Venlafaxină Actavis

  • Dacă utilizaţi alte medicamente care, luate concomitent cu Venlafaxină Actavis, poate creşte riscul de apariţie a sindromului serotoninergic (vezi pct. „Utilizarea altor medicamente”)
  • Dacă aveţi probleme oculare, cum sunt unele tipuri de glaucom (presiune crescută în interiorul ochiului).
  • Dacă aţi avut hipertensiune arterială.
  • Dacă aţi avut probleme cu inima.
  • Dacă aţi avut convulsii (accese convulsive).
  • Dacă aţi avut niveluri prea mici de sodiu în sânge (hiponatremie).
  • Dacă aveţi tendinţa de a face vânătăi sau de a sângera cu uşurinţă (istoric de tulburări de sângerare) sau dacă luaţi alte medicamente care pot creşte riscul de sângerare.
  • Dacă nivelurile colesterolului dumneavoastră cresc.
  • Dacă aţi avut în trecut manie sau tulburare bipolară (stare de supraexcitare sau euforie) sau dacă cineva din familia dumneavoastră a avut asemenea probleme.
  • Dacă aţi avut un comportament agresiv.

Venlafaxină Actavis poate cauza o senzaţie de nelinişte sau incapacitatea de a rămâne aşezat sau nemişcat.

Trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră dacă vi se întâmplă acest lucru.

Dacă oricare din cele de mai sus vi se aplică, vă rugăm să discutaţi cu medicul dumneavoastră înainte de a lua Venlafaxină Actavis.

Gânduri de sinucidere şi agravarea stării dumneavoastră de depresie sau de anxietate

Depresia şi/sau tulburările de anxietate de care suferiţi vă pot provoca uneori idei de auto-vătămare sau sinucidere. Acestea se pot accentua la începerea tratamentului cu medicamente antidepresive, deoarece acţiunea tuturor acestor medicamente se produce în timp, de obicei în aproximativ două săptămâni şi câteodată şi mai mult. Sunteţi mai înclinat spre astfel de idei:

– Dacă aţi avut anterior gânduri de sinucidere sau auto-vătămare. Dacă sunteţi de vârstă adultă tânără. Informaţia rezultată din studiile clinice arată existenţa unui risc crescut de comportament suicidar la adulţii în vârstă de mai puţin de 25 de ani, care suferă de o afecţiune psihică şi au urmat un tratament cu un antidepresiv.

In cazul în care aveţi gânduri de auto-vătămare sau sinucidere, indiferent de moment, contactaţi-vă imediat medicul sau adresaţi-vă fără întârziere unui spital.

Poate fi util să vă adresaţi unei rude sau unui prieten apropiat, căruia să-i spuneţi că vă simţiţi deprimat sau că suferiţi de o tulburare de anxietate şi pe care să-l rugaţi să citească acest prospect. In acelaşi timp, puteţi ruga persoana respectivă să vă spună dacă nu consideră că starea dumneavoastră de depresie sau anxietate s-a agravat sau dacă o îngrijorează vreo modificare apărută în comportamentul dumneavoastră.

Gură uscată

Au fost înregistrate cazuri de gură uscată la 10% dintre pacienţii trataţi cu venlafaxină. Aceasta poate creşte riscul apariţiei cariilor. Prin urmare, trebuie să acordaţi o importanţă deosebită igienei dentare.

Utilizarea la copii şi adolescenţi cu vârste sub 18 ani

In mod normal, Venlafaxină Actavis nu trebuie utilizat la copii şi adolescenţi cu vârste sub 18 ani. De asemenea, trebuie să ştiţi că pacienţii cu vârste sub 18 ani prezintă un risc crescut de reacţii adverse, cum sunt tentativele de sinucidere, gândurile de sinucidere şi comportamentul ostil (în principal agresivitate, comportament opoziţional şi mânie) atunci când iau medicamente din această clasă. Cu toate acestea, medicul dumneavoastră ar putea prescrie Venlafaxină Actavis la pacienţi cu vârste sub 18 ani dacă decide că este în interesul acestora. Dacă medicul dumneavoastră a prescris Venlafaxină Actavis la un pacient cu vârsta sub 18 ani şi vreţi să discutaţi acest lucru, vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră. Trebuie să îl informaţi pe medicul dumneavoastră dacă oricare din simptomele prezentate mai sus apar sau se agravează la pacienţi cu vârste sub 18 ani care iau Venlafaxină Actavis. De asemenea, în acest grup de vârstă nu au fost încă demonstrate efectele de siguranţă pe termen lung ale Venlafaxină Actavis privind creşterea, maturizarea şi dezvoltarea cognitivă şi comportamentală.

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Medicul dumneavoastră este cel care va decide dacă puteţi lua Venlafaxină Actavis împreună cu alte medicamente.

Nu începeţi şi nu încetaţi să luaţi alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală, preparate naturale sau din plante, înainte de a discuta cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul.

  • Inhibitorii de monoaminooxidază (IMAO: Vezi pct. „Înainte să luaţi Venlafaxină Actavis”)
  • Sindromul serotoninergic: Sindromul serotoninergic, o problemă care poate pune în pericol viaţa (vezi punctul „Reacţii adverse posibile”), poate apărea în cursul tratamentului cu venlafaxină, în special dacă aceasta este luată cu alte medicamente. Exemple de asemenea medicamente includ:
  • Triptani (utilizaţi pentru migrenă)
  • Medicamente pentru tratarea depresiei, de exemplu INRS, ISRS, triciclice sau medicamente care conţin litiu
  • Medicamente care conţin linezolid, un antibiotic (utilizat pentru tratarea infecţiilor)
  • Medicamente care conţin moclobemidă, un IMAO reversibil (utilizat pentru tratarea depresiei)
  • Medicamente care conţin sibutramină (utilizată pentru scăderea în greutate)
  • Medicamente care conţin tramadol (un medicament împotriva durerii)
  • Produse care conţin sunătoare (numită şi Hypericum perforatum, un preparat din plante utilizat în tratamentul depresiilor uşoare)
  • Produse care conţin triptofan (utilizate pentru tratarea problemelor cu somnul şi a depresiei)

Semnele şi simptomele sindromului serotoninergic pot include o combinaţie a următoarelor: nelinişte, halucinaţii, pierderea coordonării, accelerarea bătăilor inimii, creşterea temperaturii corporale, modificări rapide ale tensiunii arteriale, exagerarea reflexelor, diaree, comă, greaţă, vărsături. Dacă credeţi că suferiţi de sindrom serotoninergic solicitaţi imediat asistenţă medicală.

De asemenea, medicamentele de mai jos pot interacţiona cu Venlafaxină Actavis şi trebuie utilizate cu precauţie. In mod deosebit, este important să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi medicamente care conţin:

  • Ketoconazol (un medicament antifungic)
  • Haloperidol sau risperidonă (pentru tratarea problemelor de ordin psihiatric)
  • Metoprolol (un betablocant destinat tratamentului hipertensiunii arteriale şi problemelor de inimă)

Utilizarea Venlafaxină Actavis cu alimente şi băuturi

Venlafaxină Actavis trebuie luat cu alimente (vezi pct. 3 „CUM SĂ LUAŢI VENLAFAXINĂ ACTAVIS”).

Trebuie să evitaţi consumul de alcool pe perioada cât luaţi Venlafaxină Actavis.

Sarcina şi alăptarea

Spuneţi medicului dumneavoastră dacă sunteţi gravidă sau dacă încercaţi să rămâneţi gravidă. Trebuie să folosiţi Venlafaxină Actavis numai după ce discutaţi cu medicul dumneavoastră beneficiile potenţiale şi potenţialele riscuri pentru copilul dumneavoastră nenăscut.

Dacă luaţi Venlafaxină Actavis în timp ce sunteţi gravidă, spuneţi moaşei şi/sau medicului, deoarece este posibil ca nou-născutul să aibă unele simptome la naştere. Aceste simptome apar de obicei în primele 24 de ore de la naştere. Ele includ iritabilitate, tremurături, muşchi lăsaţi (hipotonie), ţipăt constant, dificultate de a adormi, hrănirea necorespunzătoare şi probleme respiratorii. Dacă copilul dumneavoastră are aceste simptome la naştere şi acest lucru vă îngrijorează, contactaţi-l pe medicul dumneavoastră şi/sau moaşa, care vă vor putea sfătui.

Asiguraţi-vă că moaşa şi/sau medicul dumneavoastră ştiu că luaţi Venlaflaxină Actavis. Atunci când medicamente similare (ISRS) sunt administrate în timpul sarcinii, acestea pot să crească riscul de apariţie la copii a unei afecţiuni grave numită hipertensiune pulmonară persistentă a nou-născutului (HPPN), care determină la copil o respiraţie rapidă şi un aspect albăstrui al pielii. De obicei, aceste simptome apar în primele 24 de ore după naştere. Dacă observaţi acest lucru la copilul dumneavoastră trebuie să vă adresaţi imediat moaşei şi/sau medicului dumneavoastră.

Venlafaxină Actavis trece în laptele matern. Există riscul apariţiei unor efecte asupra copilului. Prin urmare, trebuie să discutaţi acest lucru cu medicul dumneavoastră iar acesta va decide dacă trebuie să întrerupeţi alăptarea sau tratamentul cu Venlafaxină Actavis.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje decât după ce deveniţi conştient de modul în care vă afectează Venlafaxină Actavis.

Informaţii importante privind unele componente ale Venlafaxină Actavis

[Pentru concentraţia de 37,5 mg]

Excipientul Ponceau 4R (E 124) inclus în învelişul capsulelor poate provoca reacţii alergice.

[Pentru concentraţia de 75 mg]

Excipientul galben amurg FCF (E110) inclus în învelişul capsulelor poate provoca reacţii alergice.

[Pentru concentraţia de 150 mg]

Excipientul galben amurg FCF (E110) inclus în învelişul capsulelor poate provoca reacţii alergice.

În plus, acest medicament conţine zahăr. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest produs medicamentos.

Cum să luaţi Venlafaxină Actavis

Utilizaţi întotdeauna Venlafaxină Actavis exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doza uzuală iniţială recomandată pentru tratamentul depresiei, tulburării anxioase generalizate şi a tulburării anxioase sociale este de 75 mg pe zi. Doza poate fi crescută treptat de către medicul dumneavoastră, după necesităţi, până la o doză maximă de 375 mg pe zi pentru depresie. Dacă urmaţi tratament pentru tulburare de panică, medicul dumneavoastră va începe cu o doză mai mică (37,5 mg), apoi va creşte doza treptat. Doza maximă pentru tulburarea anxioasă generalizată, tulburarea anxioasă socială şi tulburarea de panică este de 225 mg pe zi.

Luaţi Venlafaxină Actavis aproximativ la aceeaşi oră a zilei, fie dimineaţa, fie seara. Capsulele trebuie înghiţite întregi, cu lichid, şi nu trebuie deschise, zdrobite, mestecate sau dizolvate.

Venlafaxină Actavis trebuie luat împreună cu alimente.

Dacă aveţi probleme cu ficatul sau rinichii discutaţi cu medicul dumneavoastră, deoarece este posibil să aveţi nevoie de o doză diferită de Venlafaxină Actavis.

Nu încetaţi să luaţi Venlafaxină Actavis fără să discutaţi cu medicul dumneavoastră (vezi pct. „Dacă încetaţi să luaţi Venlafaxină Actavis”).

Dacă luaţi mai mult decât trebuie din Venlafaxină Actavis

Adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă aţi luat o cantitate de Venlafaxină Actavis mai mare decât cea prescrisă de medicul dumneavoastră. Simptomele unui posibil supradozaj pot include bătăi rapide ale inimii, modificări ale stării de alertă (mergând de la somnolenţă la comă), vedere înceţoşată, convulsii sau crize convulsive şi vărsături.

Dacă uitaţi să luaţi Venlafaxină Actavis

In cazul în care aţi uitat o doză, luaţi-o deîndată ce vă aduceţi aminte. Dacă, însă, este timpul să luaţi următoarea doză, nu mai luaţi doza uitată şi luaţi numai o singură doză, ca de obicei. Nu luaţi o cantitate zilnică de Venlafaxină Actavis mai mare decât cea care v-a fost prescrisă pentru o zi.

Dacă încetaţi să luaţi Venlafaxină Actavis

Chiar dacă vă simţiţi mai bine, nu încetaţi să luaţi tratamentul şi nu reduceţi doza fără a fi sfătuit în acest sens de către medicul dumneavoastră. Atunci când medicul dumneavoastră va considera că nu mai aveţi nevoie de tratamentul cu Venlafaxină Actavis, vă va cere să reduceţi treptat doza până la oprirea completă a tratamentului. Se ştie că la oprirea tratamentului cu Venlafaxină Actavis apar reacţii adverse, în special atunci când tratamentul cu Venlafaxină Actavis este oprit brusc sau doza este redusă prea rapid. Unii pacienţi pot avea simptome cum sunt oboseală, vertij, ameţeală, dureri de cap, insomnie, coşmaruri, gură uscată, pierderea apetitului alimentar, greaţă, diaree, nervozitate, agitaţie, confuzie, zgomote în urechi, senzaţie de furnicături sau, rareori, de şoc electric, slăbiciune, transpiraţii, convulsii sau simptome de tip gripal.

Medicul dumneavoastră vă va sfătui cu privire la felul cum trebuie să opriţi treptat tratamentul cu Venlafaxină Actavis.

Dacă aveţi oricare din aceste simptome sau oricare alte simptome supărătoare, cereţi sfatul medicului dumneavoastră.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Venlafaxină Actavis poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Nu vă îngrijoraţi dacă observaţi mici granule sau bile albe în scaun după ce luaţi Venlafaxină Actavis. In interiorul capsulelor Venlafaxină Actavis se găsesc corpusculi sferici sau mici bile de culoare albă, care conţin componenta activă, venlafaxina. Aceşti corpusculi sferici sunt eliberaţi din capsulă în tractul gastro-intestinal. Pe măsură ce corpusculii sferici se deplasează de-a lungul tractului gastro­intestinal, venlafaxina este eliberată lent. învelişul sferic rămâne nedizolvat şi este eliminat prin scaun. Prin urmare, chiar dacă observaţi corpusculi sferici în scaun, doza dumneavoastră de venlafaxină a fost absorbită.

Reacţii alergice

În cazul în care intervine vreunul din evenimentele de mai jos, nu mai luaţi Venlafaxină Actavis.

Spuneţi imediat medicului sau mergeţi la serviciul de urgenţă al celui mai apropiat spital:

  • Apăsare în piept, respiraţie şuierătoare, dificultăţi de înghiţire sau de respiraţie
  • Tumefierea feţei, gâtului, mâinilor sau picioarelor
  • Stare de nervozitate sau anxietate, ameţeală, senzaţie de palpitaţii, înroşire bruscă a pielii şi/sau senzaţie de încălzire
  • Erupţii grave pe piele, mâncărime sau urticarie (zone ridicate de piele, înroşite sau palide, care adeseori dau senzaţie de mâncărime)

Reacţii adverse grave

Dacă observaţi semne ale oricăreia dintre următoarele reacţii, aţi putea avea nevoie de asistenţă medicală de urgenţă:

  • Probleme cu inima, cum sunt bătăi de inimă rapide sau neregulate, creşterea tensiunii arteriale
  • Probleme cu ochii, cum sunt vedere înceţoşată, pupile dilatate
  • Probleme cu nervii cum sunt ameţeală, furnicături, tulburări de mobilitate, convulsii sau crize convulsive.
  • Probleme de ordin psihic cum sunthiperactivitate şi euforie
  • Probleme date de oprirea tratamentului (vezi pct. „CUM SĂ LUAŢI VENLAFAXINĂ ACTAVIS”, „Dacă încetaţi să luaţi Venlafaxină Actavis”).

Lista completă a reacţiilor adverse

Foarte frecvente

Afectează mai mult de 1 utilizator din 10

Frecvente

Afectează 1 până la 10 utilizatori din 100

Mai puţin frecvente

Afectează 1 până la 10 utilizatori din 1000

Rare

Afectează 1 până la 10 utilizatori din 10000

Cu frecvenţă necunoscută

Frecvenţa nu poate fi estimată pe baza datelor disponibile

 
 
  • Tulburări ale sângelui

Mai puţin frecvente: vânătăi; scaune (fecale) negre de culoarea şi consistenţa gudronului sau sânge în scaun, care pot fi un semn de sângerare internă

Cu frecvenţă necunoscută: reducerea numărului de plachete sanguine, ceea ce generează un risc crescut de apariţie a vânătăilor şi sângerărilor; tulburări sanguine care pot genera un risc crescut de infecţie

  • Tulburări de metabolism/nutriţie

Frecvente: scădere în greutate, creşterea valorii colesterolului Mai puţin frecvente: creştere în greutate

Cu frecvenţă necunoscută: modificări minore ale valorilor enzimelor hepatice în sânge; scăderea valorilor de sodiu în sânge; mâncărimi, îngălbenirea pielii sau ochilor, urină de culoare închisă sau simptome de tip gripal, toate acestea putând fi simptome ale inflamaţiei ficatului (hepatită); stare de confuzie, acumulare excesivă de apă în organism (sindrom cunoscut şi sub denumirea de SIADH); producţie anormală de lapte

  • Tulburări ale sistemului nervos

Foarte frecvente: gură uscată; dureri de cap

Frecvente: vise anormale; scăderea libidoului; ameţeală; creşterea tonusului muscular; insomnie; nervozitate; furnicături; sedare; tremor; confuzie; senzaţia de separare (sau detaşare) de propria persoană şi de realitate

Mai puţin frecvente: lipsa sentimentelor sau emoţiilor; halucinaţii; mişcări involuntare ale muşchilor; agitaţie; tulburări de coordonare şi echilibru

Rare: o senzaţie de nelinişte sau incapacitatea de a rămâne aşezat sau nemişcat; convulsii sau crize convulsive; stare de supraexcitare sau de euforie

Cu frecvenţă necunoscută: temperatură mare asociată cu rigiditate musculară, confuzie sau agitaţie şi transpiraţii, precum şi mişcări spastice ale muşchilor, care nu pot fi controlate – toate acestea pot reprezenta simptomele unor stări grave cunoscută sub numele de sindrom neuroleptic malign; stare de euforie, somnolenţă, mişcări rapide susţinute ale ochilor, stângăcie în mişcări, stare de nelinişte, senzaţie de beţie, transpiraţii sau rigiditate musculară, care reprezintă simptomele sindromului serotoninergic; stare de dezorientare şi confuzie, adesea însoţită de halucinaţii (delir); rigiditate, spasme şi mişcări involuntare ale muşchilor; gânduri de a vă face rău singur sau a vă lua viaţa

  • Tulburări ale văzului şi auzului

Frecvente: vedere înceţoşată

Mai puţin frecvente: alterarea simţului gustativ; zgomote în urechi (tinitus) Cu frecvenţă necunoscută: dureri oculare severe şi scăderea sau înceţoşarea vederii

  • Tulburări cardiace şi circulatorii

Frecvente: creşterea tensiunii arteriale; înroşirea feţei; palpitaţii

Mai puţin frecvente: senzaţie de ameţeală (în special atunci când vă ridicaţi prea repede în picioare), leşin, bătăi de inimă rapide

Cu frecvenţă necunoscută: scăderea tensiuni arteriale; bătăi de inimă anormale, rapide sau neregulate, care pot conduce la leşin

  • Tulburări de respiraţie

Frecvente: căscat

Cu frecvenţă necunoscută: tuse, respiraţie şuierătoare, respiraţie dificilă şi temperatură mare, care reprezintă simptome de inflamaţie a plămânilor, asociate cu o creştere a numărului celulelor albe în sânge (eozinofilie pulmonară)

  • Tulburări digestive

Foarte frecvente: greaţă

Frecvente: scăderea apetitului alimentar; constipaţie; vărsături Mai puţin frecvente: scrâşnirea dinţilor; diaree

Cu frecvenţă necunoscută: durere severă de abdomen sau de spate (care poate indica o problemă gravă a intestinului, ficatului sau pancreasului)

  • Afecţiuni ale pielii

Foarte frecvente: transpiraţii (inclusiv transpiraţii nocturne)

Mai puţin frecvente: erupţii trecătoare pe piele, cădere anormală a părului

Cu frecvenţă necunoscută: erupţii pe piele care pot conduce la apariţia de băşici şi

descuamarea severă a pielii; mâncărimi; erupţii uşoare pe piele

  • Tulburări ale muşchilor

Cu frecvenţă necunoscută: durere, sensibilitate sau slăbiciune inexplicabile la nivelul muşchilor (rabdomioliză)

  • Tulburări ale sistemului urinar

Frecvente: dificultăţi la urinat; creşterea frecvenţei de urinare Mai puţin frecvente: incapacitatea de a urina

  • Tulburări de reproducere şi sexuale

Frecvente: anomalii de ejaculare/orgasm (la bărbaţi); lipsa orgasmului; disfuncţie erectilă (impotenţă); tulburări menstruale cum sunt sângerări crescute sau creşterea iregularităţii sângerărilor

Mai puţin frecvente: anomalii ale orgasmului (la femei)

  • Tulburări generale

Frecvente: slăbiciune (astenie); frisoane

Mai puţin frecvente: sensibilitate la lumina solară

Cu frecvenţă necunoscută: umflarea feţei sau limbii, respiraţie grea sau dificilă, adeseori însoţite de erupţii pe piele (aceasta poate fi o reacţie alergică gravă).

Uneori, Venlafaxină Actavis provoacă reacţii adverse de care este posibil să nu fiţi conştient, cum sunt creşteri ale tensiunii arteriale sau bătăi anormale ale inimii, modificări uşoare ale valorilor sanguine ale enzimelor hepatice, sodiului şi colesterolului. Mai rar, Venlafaxină Actavis poate reduce funcţia plachetelor sanguine din sângele dumneavoastră, ceea ce conduce la o creştere a riscului de apariţie a vânătăilor şi sângerărilor. Prin urmare, este posibil ca medicul dumneavoastră să vă recomande să faceţi din când în când analize de sânge, în special dacă aţi luat Venlafaxină Actavis o perioadă îndelungată.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Cum se păstrează Venlafaxină Actavis

A nu se lăsa la îndemâna şi la vederea copiilor.

Nu utilizaţi Venlafaxină Actavis după data de expirare înscrisă pe cutie, blister şi flacon. Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Ce conţine Venlaflaxină Actavis

Substanţa activă este venlaflaxina. [Pentru concentraţia de 37,5 mg]

Fiecare capsulă conţine clorhidrat de venlaflaxină echivalent cu venlaflaxină 37,5 mg.

Celelalte componente sunt:

Conţinutul capsulei

Sfere de zahăr (conţin zahăr)

Hidroxipropilceluloză

Hipromeloză

Talc

Etilceluloză Dibutil sebacat Acid oleic

Dioxid de siliciu coloidal anhidru Capsula

Laurilsulfat de sodiu Gelatină

Laurilsulfat de sodiu Ponceau 4R (E 124) Galben de chinolină (E 104) Dioxid de titan (E 171)

[Pentru concentraţia de 75 mg]

Fiecare capsulă conţine clorhidrat de venlaflaxină echivalent cu venlaflaxină 75 mg.

Celelalte componente sunt:

Conţinutul capsulei

Sfere de zahăr (conţin zahăr)

Hidroxipropilceluloză

Hipromeloză

Talc

Etilceluloză Dibutil sebacat Acid oleic

Dioxid de siliciu coloidal anhidru

Capsula Gelatină

Laurilsulfat de sodiu Galben amurg FCF (E 110) Galben de chinolină (E 104) Dioxid de titan (E 171)

[Pentru concentraţia de 150 mg]

Fiecare capsulă conţine clorhidrat de venlaflaxină echivalent cu venlaflaxină 150 mg.

Celelalte componente sunt:

Conţinutul capsulei

Sfere de zahăr (conţin zahăr)

Hidroxipropilceluloză

Hipromeloză

Talc

Etilceluloză Dibutil sebacat Acid oleic

Dioxid de siliciu coloidal anhidru

Capsula: Gelatină

Laurilsulfat de sodiu Galben amurg FCF (E 110) Galben de chinolină (E 104) Albastru brevetat V (E 131) Dioxid de titan (E 171)

Cum arată Venlaflaxină Actavis şi conţinutul ambalajului

Venlaflaxină Actavis 37,5 mg capsule cu eliberare prelungită

Capsule numărul „3″ cu cap portocaliu şi corp transparent care conţin pelete de culoare albă până la aproape albă.

Venlaflaxină Actavis 75 mg capsule cu eliberare prelungită

Capsule numărul „1″ cu cap galben şi corp transparent care conţin pelete de culoare albă până la aproape albă.

Venlaflaxină Actavis 150 mg capsule cu eliberare prelungită

Capsule numărul „0″ cu cap galben-ocru deschis şi corp transparent care conţin pelete de culoare albă până la aproape albă.

Capsulele cu eliberare prelungită sunt disponibile în cutii a câte 7/10/14/20/28/30/50/98/100 capsule cu eliberare prelungită, ambalate în blistere din PVC/Al. De asemenea sunt disponibile flacoane din PEÎD care conţin 50, respectiv 100 capsule cu eliberare prelungită.

Blistere din PVC/Al a câte 7, 10, 14, 20, 28, 30, 50, 98 şi 100 capsule cu eliberare prelungită. Flacoane din PEÎD cu capac din PEÎD cu filet prevăzut cu silicagel ca desicant a câte 50 şi 100 capsule cu eliberare prelungită

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi producătorii

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

Actavis Group PTC ehf. Reykjavíkurvegur 76-78, 220 Hafnarfjorâur, Islanda

Producători

Dragenopharm Apotheker Püschl GmbH Gollstrasse 1 84529 Tittmoning, Germania

FARMA-APS Produtos Farmacéuticos, SA Rua Joao de Deus, n° 19, Venda Nová 2700-487 Amadora, Portugalia

Actavis Nordic A/S 0rnegârdsvej 16 2820 Gentofte, Danemarca

Balkanpharma – Dupnitsa AD 3 Samokovsko Shosse Str. Dupnitsa 2600, Bulgaria

Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale:

Olanda

Venlafaxine Actavis XR 37,5 mg capsules met verlengde afgifte, hard Venlafaxine Actavis XR 75 mg capsules met verlengde afgifte, hard Venlafaxine Actavis XR 150 mg capsules met verlengde afgifte, hard

Austria

Venlafaxin Actavis 75 mg Retardkapseln; Venlafaxin Actavis 150 mg Retardkapseln

Belgia

LAROXIN SR Kancyna c ygtn^eHO ocBo6o^gaBaHe,

TBtpga

Republica Cehă

Venlafaxin retard Actavis 37,5 mg; Venlafaxin retard Actavis 75 mg; Venlafaxin retard Actavis 150 mg

Germania

Venlafaxin-Actavis 37,5 mg Hartkapseln, retardiert Venlafaxin-Actavis 75 mg Hartkapseln, retardiert Venlafaxin-Actavis 150mg Hartkapseln, retardiert

 
 

Danemarca, Finlanda, Islanda, Letonia, Suedia

Venlafaxin Actavis

Estonia

Venlafaxine Actavis

Spania

VENLAFAXINA ACTAVIS 75 mg cápsulas de liberación retardada VENLAFAXINA ACTAVIS 150 mg cápsulas de liberación retardada

Franţa

Venlafaxin Actavis LP, gélule à libération prolongée

Ungaria

DEPROXIL

Italia

Venlafaxina Actavis PTC 75 mg compresse a rilascio prolungato Venlafaxina Actavis PTC 150 mg compresse a rilascio prolungato

Lituania

Venlafaxin Actavis 37.5 mg pailginto atpalaidavimo kietos kapsulès Venlafaxin Actavis 75 mg pailginto atpalaidavimo kietos kapsulès Venlafaxin Actavis 150 mg pailginto atpalaidavimo kietos kapsulès

Malta

Efevelon XL

Norvegia

Venlafaxin Actavis depotkapsel

Polonia

Efevelon SR

Portugalia

Venlafaxina Actavis

România

Venlafaxin Actavis 37,5 mg capsule cu eliberare prelungită Venlafaxin Actavis 75 mg capsule cu eliberare prelungită Venlafaxin Actavis 150 mg capsule cu eliberare prelungită

Slovenia

Venlafaksin Actavis 37,5 mg,

trde kapsule s podaljsanim sproscanjem

Venlafaksin Actavis 75 mg,

trde kapsule s podaljsanim sproscanjem

Venlafaksin Actavis 150 mg,

trde kapsule s podaljsanim sproscanjem

Republica Slovacia

Venlafaxin Actavis 37,5 mg

tvrdá kapsuly s predl’zenym uvol’ñovaním

Venlafaxin Actavis 75 mg

tvrdá kapsuly s predl’zenym uvol’ñovaním

Venlafaxin Actavis 150 mg

tvrdá kapsuly s predl’zenym uvol’ñovaním

Marea Britanie

Politid XL 37.5 mg prolonged-release capsules Politid XL 75 mg prolonged-release capsules Politid XL 150 mg prolonged-release capsules

 

Acest prospect a fost aprobat Iulie 2011

 

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Tratamentul personalizat în cancerul colorectal