Venlafaxină Terapia, 37,5 mg / 75 mg / 150 mg, capsule cu eliberare prelungită

Producător: Terapia SA
Substanță activa
Venlafaxină
Clasa ATC
N06AX
Format
capsule cu eliberare prelungită
Afecțiuni
depresie, alte afecţiuni cum sunt tulburările anxioase
Producător
Ranbaxy Ireland Limited
Acțiune terapeutică
antidepresiv care face parte dintr-un grup de medicamente denumite inhibitori ai recaptării serotoninei şi noradrenalinei (IRSN), creşte concentraţiile de serotonină şi noradrenalină din creier

Ce este Venlafaxină Terapia şi pentru ce se utilizează

Venlafaxină Terapia este un antidepresiv care face parte dintr-un grup de medicamente denumite inhibitori ai recaptării serotoninei şi noradrenalinei (IRSN). Acest grup de medicamente este utilizat pentru a trata depresia şi alte afecţiuni, cum sunt tulburările anxioase. Se consideră că persoanele care suferă de depresie şi/sau anxietate au concentraţii mai mici de serotonină şi noradrenalină în creier. Modul de acţiune al antidepresivelor nu este pe deplin înţeles, însă ele pot fi benefice prin creşterea concentraţiilor de serotonină şi noradrenalină din creier.

Venlafaxină Terapia este un tratament destinat adulţilor cu depresie. De asemenea, Venlafaxină Terapia este şi un tratament destinat adulţilor cu următoarele tulburări anxioase: tulburare anxioasă generalizată, tulburare anxioasă socială (teamă faţă de situaţiile sociale sau evitarea acestora) şi tulburare de panică (atacuri de panică). Tratamentul corespunzător al depresiei sau al tulburărilor anxioase este important pentru a vă ajuta să vă simţiţi mai bine. Dacă aceste afecţiuni nu sunt tratate, starea dumneavoastră ar putea persista, devenind mai gravă şi mai greu de tratat.

Înainte să luaţi Venlafaxină Terapia

Nu luaţi Venlafaxină Terapia

  • dacă sunteţi alergic la venlafaxină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6).
  • dacă luaţi sau aţi luat, de asemenea, în ultimele 14 zile, oricare din medicamentele denumite inhibitori de monoaminooxidază (IMAO) ireversibili, care sunt utilizate pentru tratamentul depresiei sau bolii Parkinson. Utilizarea IMAO ireversibili concomitent cu Venlafaxină Terapia poate determina reacţii adverse grave sau chiar poate pune viaţa în pericol. De asemenea, trebuie să aşteptaţi cel puţin 7 zile după ce încetaţi să mai luaţi Venlafaxină Terapia înainte de a lua orice IMAO (vezi şi punctul denumit „Utilizarea altor medicamente” şi informaţiile date la acel punct, referitoare la „Sindromul serotoninergic”).

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Venlafaxină Terapia

Dacă oricare dintre situaţiile de mai jos este valabilă în cazul dumneavoastră, vă rugăm să discutaţi cu medicul dumneavoastră înainte de a lua Venlafaxină Terapia:

  • Dacă utilizaţi alte medicamente care, administrate concomitent cu Venlafaxină Terapia, pot creşte riscul de apariţie a sindromului serotoninergic (vezi punctul „Utilizarea altor medicamente”)
  • Dacă aveţi probleme oculare precum unele tipuri de glaucom (presiune crescută în interiorul ochiului).
  • Dacă aţi avut în trecut tensiune arterială crescută.
  • Dacă aţi avut în trecut probleme cu inima.
  • Dacă aţi avut în trecut crize convulsive (convulsii).
  • Dacă aţi avut în trecut concentraţii mici de sodiu în sânge (hiponatremie).
  • Dacă aveţi tendinţa de a face vânătăi sau de a sângera cu uşurinţă (antecedente de tulburări de sângerare) sau dacă luaţi alte medicamente care pot creşte riscul de sângerare, de exemplu warfarină (utilizate pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge).
  • Dacă aţi avut în trecut manie sau tulburare bipolară (senzaţie de supraexcitare sau euforie) sau dacă cineva din familia dumneavoastră a avut asemenea probleme.
  • Dacă aţi avut în trecut un comportament agresiv.

Venlafaxină Terapia poate determina în primele săptămâni de tratament o senzaţie de nelinişte sau incapacitatea de a rămâne aşezat sau nemişcat. Dacă vi se întâmplă acest lucru, trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră.

Gânduri de sinucidere şi înrăutăţirea depresiei sau a tulburării anxioase

Dacă suferiţi de depresie şi/sau tulburare anxioasă, acestea vă pot provoca uneori idei de auto-vătămare sau sinucidere. Acestea se pot accentua la începerea tratamentului cu medicamente antidepresive, deoarece acţiunea tuturor acestor medicamente se produce în timp, de obicei în aproximativ două săptămâni şi câteodată şi mai mult.

Sunteţi mai înclinat spre astfel de idei:

  • Dacă aţi mai avut anterior gânduri de sinucidere sau auto-vătămare.
  • Dacă sunteţi de vârstă adultă tânără. Informaţia rezultată din studiile clinice arată existenţa unui risc crescut de comportament suicidar la adulţii în vârstă de mai puţin de 25 de ani, care suferă de o afecţiune psihică şi au urmat un tratament cu un antidepresiv.

În orice moment, dacă aveţi idei de auto-vătămare sau sinucidere, contactaţi imediat medicul dumneavoastră sau mergeţi imediat la spital.

S-ar putea să vă fie de ajutor dacă spuneţi unui prieten apropiat sau unei rude că sunteţi deprimat sau că suferiţi de o tulburare anxioasă şi să le cereţi să citească acest prospect. Puteţi să le cereţi să vă spună dacă cred că depresia sau anxietatea dumneavoastră se agravează sau dacă sunt îngrijoraţi de schimbările apărute în comportamentul dumneavoastră.

Uscăciunea gurii

Au fost înregistrate cazuri de uscăciunea gurii la 10% dintre pacienţii trataţi cu venlafaxină. Aceasta poate creşte riscul apariţiei cariilor dentare. Prin urmare, trebuie să acordaţi o importanţă deosebită igienei dentare.

Diabet zaharat

Valorile glucozei din sângele dumneavoastră ar putea fi modificate din cauza Venlafaxinei Terapia. Prin urmare, este posibil să fie necesară ajustarea dozelor medicamentelor pentru diabet zaharat.

Utilizarea la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani

În mod normal, Venlafaxină Terapia nu trebuie utilizată în tratamentul copiilor şi adolescenţilor cu vârste sub 18 ani. De asemenea, trebuie să ştiţi că pacienţii cu vârsta sub 18 ani prezintă un risc crescut de reacţii adverse, cum sunt tentativele de sinucidere, gândurile de sinucidere şi comportamentul ostil (în principal agresivitate, comportament opoziţional şi mânie) atunci când iau medicamente din această clasă. Cu toate acestea, medicul dumneavoastră ar putea prescrie acest medicament la pacienţi cu vârste sub 18 ani dacă decide că este în interesul acestora. Dacă medicul dumneavoastră a prescris acest medicament pentru un pacient cu vârsta sub 18 ani şi doriţi să discutaţi despre acest lucru, vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră. Trebuie să îl informaţi pe medicul dumneavoastră dacă oricare din simptomele enumerate mai sus apar sau se agravează la pacienţi cu vârste sub 18 ani care iau Venlafaxină Terapia. De asemenea, în acest grup de vârstă nu a fost încă demonstrată siguranţa pe termen lung a acestui medicament privind creşterea, maturizarea şi dezvoltarea cognitivă şi comportamentală. Venlafaxină Terapia 150 mg capsule cu eliberare prelungită conţine agentul de colorare galben sunset (E 110), care poate cauza reacţii alergice.

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Medicul dumneavoastră va decide dacă puteţi lua Venlafaxină Terapia împreună cu alte medicamente.

Nu începeţi şi nu încetaţi să luaţi alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală, preparate naturale sau pe bază de plante, înainte de a discuta cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul.

  • Inhibitorii monoaminooxidazei, utilizaţi pentru tratamentul depresiei sau al bolii Parkinson, nu trebuie administraţi împreună cu Venlafaxină Terapia. Spuneţi medicului dumneavoastră dacă aţi luat aceste medicamente în ultimele 14 zile. (IMAO: vezi punctul „înainte să luaţi Venlafaxină Terapia”)
  • Sindromul serotoninergic:

în cursul tratamentului cu venlafaxină pot apărea o afecţiune cu risc vital sau reacţii de tipul sindromului neuroleptic malign (SNM) (vezi punctul „Reacţii adverse posibile”), în special în cazul utilizării concomitente a altor medicamente. Exemple de asemenea medicamente includ:

o Triptani (utilizaţi pentru tratamentul migrenei)

o Alte medicamente pentru tratarea depresiei, de exemplu INRS, ISRS, triciclice sau medicamente care conţin litiu

o Medicamente care conţin linezolid, un antibiotic (utilizat pentru tratarea infecţiilor) o Medicamente care conţin moclobemidă, un IMAO (utilizat pentru tratarea depresiei) o Medicamente care conţin sibutramină (utilizată pentru scăderea în greutate) o Medicamente care conţin tramadol (un medicament împotriva durerii) o Medicamentele care conţin sunătoare (numită şi Hypericum perforatum, un preparat pe bază de plante utilizat în tratamentul depresiilor uşoare) o Medicamente care conţin triptofan (utilizate pentru tratarea problemelor de somn şi a depresiei)

o Antipsihotice (utilizate pentru tratarea unei boli care prezintă simptome precum auzirea, vederea sau perceperea unor lucruri care nu există în realitate, credinţe greşite, suspiciune neobişnuită, raţionament neclar şi comportament retras)

Semnele şi simptomele sindromului serotoninergic pot include o combinaţie a următoarelor: nelinişte, halucinaţii, pierderea coordonării, accelerarea bătăilor inimii, creşterea temperaturii corporale, modificări rapide ale tensiunii arteriale, exagerarea reflexelor, diaree, comă, greaţă, vărsături. În forma sa cea mai severă, sindromul serotoninergic se poate manifesta asemănător sindromului neuroleptic malign (SNM). Semnele şi simptomele SNM pot include o asociere de febră, bătăi rapide ale inimii, transpiraţii, rigiditate musculară severă, confuzie, creşterea concentraţiei enzimelor musculare (determinată prin analize de sânge).

Dacă sunteţi de părere că prezentaţi sindrom serotoninergic, spuneţi imediat medicului dumneavoastră sau mergeţi la serviciul de urgenţă al celui mai apropiat spital.

De asemenea, medicamentele de mai jos pot interacţiona cu Venlafaxină Terapia şi trebuie utilizate cu precauţie. Este foarte important să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi medicamente care conţin:

  • Ketoconazol (un medicament antifungic)
  • Haloperidol sau risperidonă (pentru tratarea problemelor psihice)
  • Metoprolol (un betablocant destinat tratamentului tensiunii arteriale crescute şi problemelor de inimă)

Venlafaxină Terapia împreună cu alimente şi băuturi

Venlafaxină Terapia trebuie luată cu alimente (vezi punctul 3 „CUM SĂ LUAŢI VENLAFAXINĂ TERAPIA”).

Trebuie să evitaţi consumul de alcool etilic în perioada cât luaţi Venlafaxină Terapia.

Sarcina şi alăptarea

Spuneţi-i medicului dumneavoastră dacă sunteţi gravidă sau dacă încercaţi să rămâneţi gravidă. Trebuie să folosiţi Venlafaxină Terapia numai după ce discutaţi cu medicul dumneavoastră despre beneficiile potenţiale şi posibilele riscuri pentru copilul dumneavoastră nenăscut.

Asiguraţi-vă că moaşa şi/sau medicul dumneavoastră ştiu că vi se administrează tratament cu Venlafaxină Terapia. Când sunt administrate în timpul sarcinii, medicamentele asemănătoare (ISRS) pot creşte riscul de apariţie a unei afecţiuni grave la nou-născuţi, numită hipertensiune arterială pulmonară persistentă a nou-născutului (HAPPN), care determină la copil o respiraţie rapidă şi un aspect albăstrui al pielii. Aceste simptome apar de obicei în primele 24 de ore de la naştere. Dacă aceasta se întâmplă copilului dumneavoastră, trebuie să vă adresaţi imediat moaşei şi/sau medicului dumneavoastră.

Dacă luaţi acest medicament în timpul sarcinii, alte simptome pe care le poate avea copilul dumneavoastră după naştere sunt tulburările de alimentaţie şi de respiraţie. Dacă copilul dumneavoastră are aceste simptome la naştere şi acest lucru vă îngrijorează, contactaţi medicul dumneavoastră sau moaşa, care vă vor putea sfătui.

Venlafaxină Terapia se excretă în laptele matern. Există riscul apariţiei unor efecte asupra copilului. Prin urmare, trebuie să discutaţi acest lucru cu medicul dumneavoastră, care va decide dacă trebuie să întrerupeţi alăptarea sau tratamentul cu acest medicament.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje decât după ce deveniţi conştient de modul în care acest medicament vă afectează .

Cum să luaţi Venlafaxină Terapia

Luaţi întotdeauna Venlafaxină Terapia exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doza uzuală iniţială recomandată pentru tratamentul depresiei, al tulburării anxioase generalizate şi al tulburării anxioase sociale este de 75 mg pe zi. Doza poate fi crescută treptat de către medicul dumneavoastră, după necesităţi, până la o doză maximă de 375 mg pe zi pentru depresie. Dacă urmaţi tratament pentru tulburare de panică, medicul dumneavoastră va începe cu o doză mai mică (37,5 mg), apoi va creşte doza treptat. Doza maximă pentru tulburarea anxioasă generalizată, tulburarea anxioasă socială şi tulburarea de panică este de 225 mg pe zi.

Luaţi Venlafaxină Terapia aproximativ la aceeaşi oră a zilei, fie dimineaţa, fie seara. Capsulele trebuie înghiţite întregi, cu un lichid, şi nu trebuie deschise, zdrobite, mestecate sau dizolvate.

Venlafaxină Terapia trebuie luată împreună cu alimente.

Dacă aveţi probleme cu ficatul sau rinichii, discutaţi cu medicul dumneavoastră, deoarece este posibil să aveţi nevoie de o doză diferită din acest medicament.

Nu încetaţi să luaţi acest medicament fără să discutaţi cu medicul dumneavoastră (vezi punctul „Dacă încetaţi să luaţi Venlafaxină Terapia”).

Dacă luaţi mai mult Venlafaxină Terapia decât trebuie

Adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă aţi luat o cantitate mai mare din acest medicament decât cea prescrisă de medicul dumneavoastră.

Simptomele unui posibil supradozaj pot include accelerarea bătăilor inimii, modificări ale stării de conştienţă (de la somnolenţă la comă), vedere înceţoşată, convulsii sau crize convulsive şi vărsături.

Dacă uitaţi să luaţi Venlafaxină Terapia

În cazul în care aţi uitat o doză, luaţi-o imediat atunci când vă amintiţi. Dacă este timpul să luaţi următoarea doză, nu mai luaţi doza uitată şi luaţi numai o singură doză, ca de obicei. Nu luaţi o cantitate zilnică de Venlafaxină Terapia mai mare decât cea care v-a fost prescrisă pentru o zi.

Dacă încetaţi să luaţi Venlafaxină Terapia

Chiar dacă vă simţiţi mai bine, nu încetaţi să luaţi tratamentul şi nu reduceţi doza fără a fi sfătuit în acest sens de către medicul dumneavoastră. Atunci când medicul dumneavoastră va considera că nu mai aveţi nevoie de tratamentul cu Venlafaxină Terapia, vă va cere să reduceţi treptat doza până la oprirea completă a tratamentului. Se ştie că la încetarea utilizării acestui medicament apar reacţii adverse, în special atunci când acesta este oprit brusc sau când doza este redusă prea rapid. Unii pacienţi pot avea simptome ca oboseală, ameţeli, senzaţie de leşin, dureri de cap, insomnie, coşmaruri, uscăciunea gurii, pierderea poftei de mâncare, greaţă, diaree, nervozitate, agitaţie, confuzie, ţiuit în urechi, senzaţie de furnicături sau, rareori, de şoc electric, slăbiciune, transpiraţie, convulsii sau simptome asemănătoare gripei. Medicul dumneavoastră vă va sfătui cu privire la felul cum trebuie să opriţi treptat tratamentul cu Venlafaxină Terapia. Dacă prezentaţi oricare din aceste simptome sau orice alte simptome care vă deranjează, cereţi sfatul medicului dumneavoastră.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la utilizarea acestui medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Venlafaxină Terapia poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

În cazul în care prezentaţi oricare dintre reacţiile adverse de mai jos, nu mai luaţi Venlafaxină Terapia.

Spuneţi imediat medicului sau mergeţi la serviciul de urgenţă al celui mai apropiat spital dacă prezentaţi:

o senzaţie de constricţie la nivelul pieptului, respiraţie şuierătoare, dificultăţi de înghiţire sau de respiraţie

o umflare a feţei, gâtului, mâinilor sau picioarelor

o stare de nervozitate sau anxietate, ameţeli, senzaţie de palpitaţii, înroşire bruscă a pielii şi/sau senzaţie de căldură

o erupţii severe pe piele, mâncărime sau urticarie (umflături reliefate ale pielii, de culoare roşie sau palide, care adeseori provoacă mâncărime) o semne şi simptome ale sindromului serotoninergic, care pot include nelinişte, halucinaţii, pierderea coordonării, bătăi rapide ale inimii, creşterea temperaturii corpului, modificări rapide ale tensiunii arteriale, exagerarea reflexelor, diaree, comă, greaţă, vărsături

În forma sa cea mai severă, sindromul serotoninergic se poate manifesta asemănător sindromului neuroleptic malign (SNM). Semnele şi simptomele SNM pot include o asociere de febră, bătăi rapide ale inimii, transpiraţii, rigiditate musculară severă, confuzie, creşterea concentraţiei enzimelor musculare (determinată prin analize de sânge).

Alte reacţii adverse despre care trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră includ:

o tuse, respiraţie şuierătoare, scurtarea respiraţiei şi creşterea temperaturii o scaune (materii fecale) de culoare neagră ca smoala sau prezenţa de sânge în scaun o colorarea în galben a pielii sau a albului ochilor, mâncărime sau urină închisă la culoare, care pot fi simptome ale inflamaţiei ficatului (hepatită) o probleme cu inima, cum sunt bătăi rapide sau neregulate ale inimii, creşterea tensiunii arteriale o probleme cu ochii, cum sunt vedere înceţoşată, pupile dilatate

o probleme cu nervii cum sunt ameţeli, furnicături, tulburări de mobilitate, convulsii sau crize convulsive

o probleme de ordin psihiatric cum ar fi hiperactivitate sau euforie (stare neobişnuită de supraexcitare) o reacţii de întrerupere (vezi punctul „CUM SĂ LUAŢI VENLAFAXINĂ TERAPIA”, „Dacă încetaţi să luaţi Venlafaxină Terapia”) o Sângerare prelungită – dacă vă tăiaţi sau vă răniţi, poate dura un timp mai lung decât de obicei până la oprirea sângerării.

Nu vă îngrijoraţi dacă observaţi mici granule sau bile albe în scaun după ce luaţi acest medicament. În interiorul capsulelor de Venlafaxină Terapia se găsesc corpusculi sferici (mici bile de culoare albă) care conţin ingredientul activ (venlafaxina). Aceşti corpusculi sferici sunt eliberaţi din capsulă în stomacul dumneavoastră. În timp ce aceştia se deplasează prin stomac şi intestine, venlafaxina este eliberată lent. „Învelişul” sferic rămâne nedizolvat şi este eliminat prin scaun. Prin urmare, chiar dacă observaţi corpusculi sferici în scaun, doza dumneavoastră de medicament a fost absorbită.

Lista completă a reacţiilor adverse

Foarte frecvente (afectează mai mult de 1 din 10 utilizatori)

o ameţeli; durere de cap o greaţă; uscăciunea gurii o transpiraţii (inclusiv transpiraţii nocturne)

Frecvente (afectează 1 până la 10 utilizatori din 100)

o scăderea poftei de mâncare

o confuzie; senzaţia de separare (sau detaşare) de propria persoană; lipsa orgasmului; scăderea libidoului; nervozitate; insomnie; vise anormale o somnolenţă; tremor; furnicături; tonus muscular crescut; tulburări de vedere incluzând înceţoşarea vederii; pupile dilatate; incapacitatea ochiului de a schimba în mod automat focalizarea de la obiectele îndepărtate la cele apropiate o sunete în urechi (tinitus) o palpitaţii

o creşterea tensiunii arteriale; bufeuri o căscat

o vărsături; constipaţie; diaree o creşterea frecvenţei de urinare; dificultate de a urina

o tulburări menstruale cum ar fi sângerări crescute sau creşterea neregularităţii sângerărilor; ejaculare/orgasm anormal (la bărbaţi); disfuncţie erectilă (impotenţă) o slăbiciune (astenie); oboseală; frisoane o creşterea valorilor colesterolului

Mai puţin frecvente (afectează 1 până la 10 utilizatori din 1000)

o halucinaţii; senzaţia de separare (sau detaşare) de realitate; agitaţie; orgasm anormal (la femei); lipsa trăirilor sau emoţiilor; stare de supraexcitare; scrâşnitul dinţilor o senzaţie de nelinişte sau incapacitatea de a sta jos sau de a sta nemişcat; leşin; mişcări involuntare ale muşchilor; tulburări de coordonare şi echilibru; senzaţii gustative modificate o bătăi rapide ale inimii; senzaţie de ameţeală (în special atunci când vă ridicaţi prea repede în picioare) o vărsături cu sânge, scaun (materii fecale) de culoare neagră ca smoala sau prezenţa de sânge în scaun, care pot reprezenta un semn de sângerare internă o pot fi prezente umflare generală a pielii, în special la nivelul feţei, gurii, limbii, zonei gâtului sau mâinilor şi picioarelor şi/sau umflături reliefate, însoţite de mâncărime (urticarie); sensibilitate la lumina solară; învineţire, erupţii pe piele; cădere anormală a părului o incapacitatea de a urina o creştere în greutate; scădere în greutate

Rare (care afectează 1 până la 10 utilizatori din 10000)

o convulsii sau crize convulsive o incapacitatea de a controla urinarea

o hiperactivitate, fugă de idei şi scăderea nevoii de somn (manie)

Cu frecvenţă necunoscută

o scăderea numărului de plachete sanguine, ceea ce duce la un risc crescut de apariţie a vânătăilor şi

sângerărilor; tulburări sanguine care pot genera un risc crescut de infecţie o umflare a feţei sau limbii, scurtarea respiraţiei sau respiraţie dificilă, adeseori însoţite de erupţii pe piele (aceasta poate fi o reacţie alergică gravă) o aport excesiv de apă (cunoscut şi sub denumirea de SIADH) o scăderea concentraţiei plasmatice de sodiu o ideaţie suicidară şi comportament suicidar:

o au fost raportate cazuri de ideaţie suicidară şi de comportament suicidar în cursul tratamentului cu venlafaxină sau în primele stadii după întreruperea tratamentului (vezi punctul 2, „înainte să luaţi Venlafaxină Terapia”). o dezorientare şi confuzie, adeseori însoţite de halucinaţii (delir); agresivitate o temperatură crescută asociată cu rigiditate musculară, confuzie sau agitaţie şi transpiraţii precum şi mişcări spasmodice ale muşchilor, care nu pot fi controlate – toate acestea pot reprezenta simptomele unor stări grave precum sindromul neuroleptic malign; stare de euforie, somnolenţă, mişcări rapide şi susţinute ale ochilor, stângăcie în mişcări, stare de nelinişte, senzaţie de beţie, transpiraţii sau rigiditate musculară, care reprezintă simptome ale sindromului serotoninergic; rigiditate, spasme şi mişcări involuntare ale muşchilor o dureri oculare severe şi scăderea sau înceţoşarea vederii o vertij

o scăderea tensiunii arteriale, bătăi anormale, rapide sau neregulate ale inimii, care pot duce la leşin; sângerări neaşteptate, de exemplu sângerări ale gingiilor, sânge în urină sau în lichidul de vărsătură, sau apariţia pe neaşteptate a unor vânătăi sau vase de sânge sparte (vene sparte) o tuse, respiraţie şuierătoare, respiraţie dificilă şi temperatură ridicată, care reprezintă simptome de inflamaţie a plămânilor, asociate cu o creştere a globulelor albe în sânge (eozinofilie pulmonară) o durere severă de abdomen sau de spate (care poate indica o problemă gravă a intestinului, ficatului sau pancreasului)

o mâncărimi, îngălbenirea pielii sau ochilor, urină de culoare închisă sau simptome de tip gripal, toate acestea putând fi simptome ale inflamaţiei ficatului (hepatită); modificări minore ale concentraţiei enzimelor hepatice în sânge o erupţii ale pielii care pot duce la apariţia de vezicule şi descuamarea gravă a pielii; mâncărimi, erupţii uşoare pe piele

o durere inexplicabilă, sensibilitate sau slăbiciune la nivelul muşchilor (rabdomioliză) o producţie anormală de lapte la nivel mamar

Uneori, Venlafaxina Terapia cauzează efecte nedorite de care este posibil să nu fiţi conştient, cum ar fi creşteri ale tensiunii arteriale sau bătăi anormale ale inimii, modificări uşoare ale concentraţiilor sanguine ale enzimelor hepatice, sodiului şi colesterolului. Mai rar, Venlafaxina Terapia poate reduce funcţia plachetelor sanguine din sânge, ceea ce conduce la o creştere a riscului de apariţie a vânătăilor sau a sângerărilor. Prin urmare, este posibil ca medicul dumneavoastră să vă recomande să faceţi din când în când analize de sânge, în special dacă aţi luat Venlafaxină Terapia pe o perioadă îndelungată.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Cum se păstrează Venlafaxină Terapia

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Nu utilizaţi Venlafaxină Terapia după data de expirare înscrisă pe ambalaj. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Ce conţine Venlafaxină Terapia

Substanţa activă este clorhidrat de venlafaxină Venlafaxină Terapia 37,5 mg

Fiecare capsulă cu eliberare prelungită conţine venlafaxină 37,5 mg echivalent cu clorhidrat de venlafaxină 42,45 mg.

Venlafaxină Terapia 75 mg

Fiecare capsulă cu eliberare prelungită conţine venlafaxină 75 mg echivalent cu clorhidrat de venlafaxină 84,90 mg.    ‘

Venlafaxină Terapia 150 mg

Fiecare capsulă cu eliberare prelungită conţine venlafaxină 150 mg echivalent cu clorhidrat de venlafaxină 169,80 mg.

Celelalte componente sunt: celuloză microcristalină, povidonă, talc, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu, etil celuloză, copovidonă.

Compoziţia învelişului capsulei pentru Venlafaxină Terapia 37,5 mg capsule cu eliberare prelungită: gelatină, oxid negru de fer (E 172), oxid roşu de fer (E 172), oxid galben de fer (E 172), dioxid de titan (E 171), cerneală de inscripţionare (shellac, oxid roşu de fer).

Compoziţia învelişului capsulei pentru Venlafaxină Terapia 75 mg capsule cu eliberare prelungită: gelatină, oxid negru de fer (E 172), oxid roşu de fer (E 172), dioxid de titan (E 171), cerneală de inscripţionare (shellac, oxid roşu de fer).

Compoziţia învelişului capsulei pentru Venlafaxină Terapia 150 mg capsule cu eliberare prelungită: gelatină, Brilliant blue FCF (E 133), Allura Red AC (E 129), Sunset Yellow FCF (E 110), dioxid de titan (E 171), cerneală de inscripţionare (shellac, povidonă, dioxid de titan).

Cum arată Venlafaxină Terapia şi conţinutul ambalajului

Venlafaxină Terapia 37,5 mg: capsule gelatinoase tari nr. 3, cu capac opac de culoare gri deschis şi corp opac de culoarea piersicii, având o bandă circulară groasă şi una subţire, din cerneală roşie, pe corp şi pe capac. Capsula conţine 3 mini comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare albă până la aproape albă, a câte 12,5 mg fiecare.

Venlafaxină Terapia 75 mg: capsule gelatinoase tari nr. 1, cu cap Şi corp opac de culoarea piersicii, având o bandă circulară groasă şi subtire, din cerneala rosie, pe corp pe capac. Capsula conţine 6 mini comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare albă până la aproape albă, a câte 12,5 mg fiecare.

Venlafaxină Terapia 150 mg: capsule gelatinoase tari nr. 0, cu cap opac de culoare portocaliu închis ş corp opac de culoare portocaliu închis, având o bandă circulara groasă şi subţire, din cerneală albă, pe corp şi pe capac.. Capsula conţine 12 mini comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare albă până la aproape albă, a câte 12,5 mg fiecare.

Venlafaxină Terapia 37,5 mg: Blistere cu 7, 10, 14, 20, 28, 30, 50, 60, 98, 100 capsule.

Venlafaxină Terapia 75 mg: Blistere cu 10, 14, 20, 28, 30, 50, 60, 100 capsule.

Venlafaxină Terapia 150 mg: Blistere cu 10, 20, 28, 30, 50, 60, 100 capsule. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

Terapia SA

Str. Fabricii nr. 124, Cluj Napoca, România

Fabricanţi

Ranbaxy Ireland Limited

Spafield, Cork Road, Cashel, Co. Tipperary

Irlanda

Basics GmbH

Hemmelrather Weg 201, D-51377 Leverkusen Germania

Terapia SA

Str. Fabricii nr. 124, Cluj Napoca România

Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale:

Germania          VENLAFAXIN BASICS 37,5 mg Hartkapseln, retardiert

Franţa              Venlafaxine Ranbaxy LP 37.5 mg, gélule a libération prolongée

Polonia             Venlafaxine Ranbaxy

Portugalia         Venlafaxina Ranbaxy 37,5 mg Cápsulas de libertaşâo prolongada

România           Venlafaxină Terapia 37,5 mg capsule cu eliberare prelungită

Austria             Venlafaxin Ranbaxy 75 mg Retardkapseln

Germania          VENLAFAXIN BASICS 75 mg Hartkapseln, retardiert

Spania              VENLAFAXINA RETARD RANBAXYGEN 75 MG CÁPSULAS DE LIBERACIÓN PROLONGADA EFG

Franţa              Venlafaxine Ranbaxy LP 75 mg, gélule a libération prolongée

Islanda             Venlafaxin Ranbaxy 75 mg

Italia                Venlafaxina Ranbaxy Generici

Olanda             Venlafaxin Ranbaxy 75 mg

Polonia             Venlafaxine Ranbaxy

Portugalia         Venlafaxina Ranbaxy 75 mg Cápsulas de libertaşâo prolongada

România           Venlafaxină Terapia 75 mg capsule cu eliberare prelungită

Suedia              Venlafaxine Ranbaxy 75 mg, capsule met verlengde afgifte

Austria             Venlafaxin Ranbaxy 150 mg Retardkapseln

Germania          VENLAFAXIN BASICS 150 mg Hartkapseln, retardiert

Spania              VENLAFAXINA RETARD RANBAXYGEN 150 MG CÁPSULAS DE LIBERACIÓN PROLONGADA EFG

Franţa              Venlafaxine Ranbaxy LP 150 mg, gélule a libération prolongée

Islanda             Venlafaxin Ranbaxy 150 mg

Italia                Venlafaxina Ranbaxy Generici

Olanda             Venlafaxin Ranbaxy 150 mg

Polonia             Venlafaxine Ranbaxy

Portugalia         Venlafaxina Ranbaxy 150 mg Cápsulas de libertaşâo prolongada

România           Venlafaxină Terapia 150 mg capsule cu eliberare prelungită

Suedia              Venlafaxin Ranbaxy 150 mg, capsule met verlengde afgifte

Acest prospect a fost aprobat în Octombrie 2012

 

Informatiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu inlocuiesc tratamentele medicale, ci le completeaza. S.C. Gandul Media Network S.R.L nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel. CSID nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ.
Vezi toate medicamentele in ordine alfabetica