STREPSILS MIERE ŞI LĂMÂIE pastile

Producător: Reckitt Benckiser Healthcare International Ltd.
Substanță activa
Amilmetacrezol / Alcool 2,4 diclorbenzilic
Clasa ATC
R02AA
Format
pastile
Afecțiuni
infecţie oro-faringiene
Producător
Reckitt Benckiser Healthcare International Ltd.
Acțiune terapeutică
antiseptic

Ce este Strepsils Miere şi Lămâie şi pentru ce se utilizează

Strepsils Miere şi Lămâie aparţine unei grupe de medicamente denumite antiseptice
Strepsils Miere şi Lămâie se utilizează ca adjuvant în tratamentul infecţiilor oro-faringiene, favorizând ameliorarea simptomelor provocate de acestea.
Calmare rapidă (în 5 minute) şi de lungă durată (de până la 2 ore) a durerii în gât.
Efect antibacterian, antifungic şi antiviral.

Înainte să luaţi Strepsils Miere şi Lămâie

Nu luaţi Strepsils Miere şi Lămâie
– dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la amilmetacrezol şi alcool 2,4 diclorbenzilic sau la oricare dintre celelalte componente ale medicamentului.
Aveţi grijă deosebită când luaţi Strepsils Miere şi Lămâie
– dacă aveţi diabet zaharat – vezi pct. Informaţii importante privind unele componente ale Strepsils Miere şi Lămâie
Utilizarea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre medicamentele eliberate fără prescripţie medicală.
Nu se cunosc interacţiuni cu alte medicamente.
Utilizarea Strepsils Miere şi Lămâie împreună cu alimente şi bǎuturi
Strepsils Miere şi Lămâie nu se administrează concomitent cu alimente sau băuturi ci între mese.
Sarcina şi alăptarea
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Deşi siguranţa administrării acestui medicament în timpul sarcinii sau alăptarii nu a fost stabilită, medicamentul poate fi administrat la gravide sau femei care alăptează.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Strepsils Miere şi Lămâie nu are nicio influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
Informaţii importante privind unele componente ale Strepsils Miere şi Lămâie
Medicamentul conţine glucoză şi zahăr. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.
Strepsil Miere şi Lămâie conţine 1441 mg zahăr şi 976,2 mg glucoză/pastilă.Acest lucru trebuie avut în vedere la pacienţii cu diabet zaharat.

Cum să luaţi Strepsils Miere şi Lămâie

Luaţi întotdeauna Strepsils Miere şi Lămâie exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Adulţi şi copii cu vârsta peste 6 ani:
Doza recomandată este de o pastilă Strepsils Miere şi Lămâie la 2-3 ore; pastilele se ţin în cavitatea bucalǎ pânǎ la dizolvare;nu se mestecǎ şi nici nu se înghit întregi; se administreazǎ între mese.
La fel ca în cazul altor pastile, pentru a evita riscul apariţiei iritaţiilor locale, trebuie sǎ schimbaţi poziţia pastilei în gurǎ pânǎ la dizolvare.
Pentru a evita pericolul de sufocare, Strepsils Miere şi Lămâie va fi administrat numai copiilor care pot păstra pastila în gură până când aceasta se dizolvă lent, fără a fi supravegheaţi.
Vâstnici
Nu este necesarǎ ajustarea dozei la aceastǎ categorie de pacienţi.
Durata tratamentului nu trebuie sǎ depǎşeascǎ 5 zile deoarece pot apare dezechilibre ale florei microbiene de la nivelul cavităţii bucale cu risc de producere a unor infecţii bacteriene sau fungice.
Dacă aţi luat mai mult Strepsils Miere şi Lămâie decât trebuie
Poate apare disconfort gastro-intestinal; se întrerupe tratamentul şi se iau mǎsurile de tratament simptomatic – pentru aceasta adresaţi –vǎ medicului dumneavoastrǎ sau departamentului de primire urgenţe.
Dacă aţi uitat să luaţi Strepsils Miere şi Lămâie
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetaţi sǎ luaţi Strepsils Miere şi Lămâie
Întreruperea prematurǎ a tratamentului nu vǎ afecteazǎ.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Strepsils Miere şi Lămâie poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Pot apărea reacţii alergice, tulburǎri digestive sau diaree.
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravǎ sau dacă observaţi orice reacţie adversǎ nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Cum se păstrează Strepsils Miere şi Lămâie

A se pǎstra la temperaturi sub 25º C, în ambalajul original.
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Nu utilizaţi Strepsils Miere şi Lămâie după data de expirare înscrisă pe cutie după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Ce conţine Strepsils Miere şi Lămâie
– Substanţele active sunt amilmetacrezol 0,6 mg şi alcool 2,4 diclorbenzilic 1,2 mg pentru o pastilă.
– Celelalte componente sunt: acid tartric, ulei de lămâie, ulei de mentă, galben de chinolină (E 104), miere, zahăr, glucoză.

Cum arată Strepsils Miere şi Lămâie şi conţinutul ambalajului
Strepsils Miere şi Lămâie se prezintă sub formă rotundă, de pastile de culoare galbenă, cu miros predominant de miere şi lămâie şi logo S ştanţat.
Este disponibil în
Cutie cu 1 blister din Al/PVC-PVDC cu 12 pastile
Cutie cu 2 blistere din Al/PVC-PVDC a câte 12 pastile
Cutie metalică din staniu cu 1 blister din Al/PVC-PVDC cu 12 pastile
Cutie cu 3 blistere din Al/PVC-PVDC a câte 12 pastile

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Medicamente cu aceeași substanță activă
Cel mai nou articol Video:
Thai Massage, abordarea holistică pentru well-being