PROPANORM 300 mg Comprimate filmate, 300 mg

Substanță activa
clorhidrat de propafenonă
Clasa ATC
C01BC
Format
Comprimate filmate
Afecțiuni
tahicardie
Producător
Pro.Med.CS Praha a.s.
Acțiune terapeutică
antiaritmice

Compoziţie şi indicaţii terapeutice

Compoziţie

Un comprimat filmat contine clorhidrat de propafenonă 300 mg şi excipienţi: celuloză microcristalină, amidon de porumb, croscarmeloză sodică, copovidonă, stearat de magneziu, laurilsulfat de sodiu, hipromeloză, dioxid de titan (E 171), macrogol 6000, emulsie de dimeticonă cu dioxid de siliciu.

Grupa farmacoterapeutică: antiaritmice clasa Ic.

Indicaţii terapeutice

Tahiaritmii supraventriculare: tahicardie joncţională, tahicardie supraventriculară din sindromul WPW, fibrilaţie atrială paroxistică, în absenţa alterării funcţiei ventriculului stâng. Tahicardie ventriculară simptomatică severă cu potenţial letal. Propanorm 300 mg este destinat adulţilor şi adolescenţilor peste 15 ani.

Contraindicaţii şi precauţii

Contraindicaţii

–      Hipersensibilitate la clorhidrat de propafenonă sau la oricare dintre excipienţii medicamentului;

–       Intoxicaţie digitalică;

–       Insuficienţă cardiacă congestivă gravă;

–       Şoc cardiogen (de altă cauză decât cel produs de aritmie);

–       Bradicardie simptomatică severă;

–      Primele trei luni după un infarct miocardic sau dacă debitul cardiac este redus (fracţie de ejecţie a VS < 35%), exceptând pacienţii cu aritmii ventriculare cu potential letal;

–       Tulburări preexistente de conducere de grad mare la nivelul nodului sinoatrial, atrioventricular şi intraventriculare (de exemplu, bloc de ramură complet, bloc bifascicular, bloc AV de gradul II sau III;

–       Boala nodului sinusal;

–       Hipotensiune arterială severă;

–       Tulburări electrolitice (de exemplu ale kaliemiei);

–       Boli pulmonare obstructive severe;

–       Miastenia gravis.

Precauţii

Ca şi în cazul celorlalte antiaritmice din clasa I, trebuie să se ia în considerare că nu a fost pus în evidenţă un efect benefic al propafenonei în ceea ce priveşte supravieţuirea sau moartea subită.

Medicamentul se va administra în cazurile cu indicaţii clare, datorită unui posibil efect proaritmogen şi a influenţei incerte asupra prognosticului pacientului. În general, aritmiile puţin simptomatice, fără modificări hemodinamice şi fără prognostic grav, nu ar trebui tratate cu antiaritmice.

Ca şi celelalte antiaritmice, propafenona poate determina apariţia unei forme mai severe de aritmie, creşterea frecvenţei unei aritmii preexistente sau agravarea simptomelor. Dacă apar blocuri SA, AV sau bloc de ramură complet sau extrasistole ventriculare multiple ori polimorfe, tratamentul trebuie oprit.

Interactiuni

Este contraindicată asocierea propafenonei cu sultoprida, din cauza riscului major de tulburări de ritm ventriculare, în special torsada vârfurilor.

Efectul propafenonei poate fi potenţat când se asociază cu anestezice locale (de exemplu pentru implantarea unui pacemaker sau intervenţii stomatologice) şi cu alte medicamente care au un efect cronotrop sau inotrop negativ (de exemplu beta-blocante, antidepresive triciclice, antiaritmice din clasa Ia).

A fost semnalată creşterea concentraţiei plasmatice a propranololului, metoprololului, ciclosporinei şi diltiazemului, precum si dublarea concentraţiei plasmatice a teofilinei atunci când s-au administrat concomitent cu propafenona. Dacă apar fenomene de supradozaj, doza medicamentului asociat trebuie redusă şi concentraţia plasmatică a acestuia trebuie controlată.

Dacă se administrează simultan digoxină şi propafenonă, nivelul plasmatic de digoxină va creşte cu 30-100%. Mecanismul acestei interacţiuni medicamentoase nu a fost încă elucidat complet. Propafenona pare să scadă secreţia tubulară renală de digoxină şi să crească volumul de distribuţie al digoxinei, scăzând simultan şi clearance-ul său extrarenal. Se recomandă monitorizarea atentă a nivelurilor plasmatice de digoxină sau scăderea dozei de digoxină în momentul iniţierii terapiei cu propafenonă şi ajustarea dozei de digoxină, conform determinărilor nivelului plasmatic în timpul tratamentului.

În cazul asocierii propfenonei cu anticolinesterazice există risc de bradicardie excesivă.

Au fost semnalate creşteri ale concentraţiei plasmatice de propafenonă când se administrează simultan cimetidină, chinidină sau ketokonazol, datorită faptului că acestea inhibă metabolizarea propafenonei la nivelul enzimelor citocromului P 450.

Administrarea concomitentă de fenobarbital sau rifampicină poate determina scăderea concentraţiei plasmatice a propafenonei, posibil sub nivelul terapeutic.

Administrarea concomitentă de anticoagulante orale (de exemplu, warfarina) necesită monitorizarea atentă a parametrilor de coagulare, datorită faptului că propafenona poate creşte concentraţia plasmatică a acestor medicamente.

Administrarea simultană de ritonavir creşte incidenţa reacţiilor adverse nedorite ale propafenonei.

Atenţionări speciale

La pacienţii vârstnici sau cu leziuni miocardice severe, doza trebuie crescută în mod gradat şi cu prudenţă deosebită.

Tratamentul cu propafenonă poate influenţa activitatea pacemaker-ului artificial. De aceea funcţia pacemaker-ului trebuie verificată şi, la nevoie, reprogramată.

La pacienţii vârstnici sau la cei cu disfuncţie severă a ventriculului stâng (fracţie de ejecţie VS <35%) sau cardiomiopatii, tratamentul trebuie iniţiat gradat şi cu precauţie deosebită şi cu doze mici care se cresc treptat. Acelaşi lucru este valabil şi pentru terapia de întreţinere. Orice creşteri ale dozei, care pot fi necesare, nu trebuie efectuate înainte de 5-8 zile de tratament.

Sarcina şi alăptarea

Datele privind utilizarea medicamentului la gravide sau la femeile care alăptează sunt insuficiente. Experimentele efectuate la animale nu au demonstrat afectarea prenatală sau perinatală, în intervalul de doze relevante pentru utilizarea clinică. Totuşi, datorită faptului că propafenona traversează bariera feto-placentară şi se excretă în laptele matern, medicamentul nu se va administra în timpul sarcinii sau alăptării decât după evaluarea atenta a raportului beneficiu matern/risc potenţial asupra fătului.

Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Deoarece propafenona determină ameţeli, poate modifica reactivitatea reflexă influenţând negativ capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje complexe. Acest lucru este valabil în special la începutul tratamentului, la creşterea dozelor sau când se schimbă medicaţia, precum şi atunci când se consumă concomitent băuturi alcoolice.

Doze si mod de administrare

Doza de propafenonă este strict individualizată, în funcţie de afecţiunea clinică şi de vârsta pacientului, de toleranţă şi de răspunsul terapeutic.

Iniţial, până la stabilirea dozei minime eficace a unui medicament antiaritmic, tratamentul aritmiilor ventriculare impune supraveghere cardiacă atentă şi trebuie efectuat numai în unităţi spitaliceşti dotate cu echipament de urgenţă şi monitorizare. In timpul tratamentului trebuie efectuate anumite investigaţii la intervale regulate, de exemplu: electrocardiograma standard (ECG) – o data pe luna, EKG Holter – la fiecare 3 luni, la nevoie ECG de efort.

Doza uzuală este de 300 mg clorhidrat de propafenonă (1 comprimat filmat Propanorm 300 mg) de 2 ori pe zi.

Se recomandă creşterea treptată a dozei, de la 150 mg clorhidrat de propafenonă (1/2 comprimat filmat Propanorm 300 mg) de 3 ori pe zi, la interval de 8 ore, până la 300 mg clorhidrat de propafenonă (1 comprimat filmat Propanorm 300 mg) de 2 ori pe zi sau 300 mg clorhidrat de propafenonă (1 comprimat filmat Propanorm 300 mg) de 3 ori pe zi, doză maximă.

Creşterea dozei se recomandă a se efectua după 3-4 zile, pentru a se realiza acumularea tisulară de propafenonă şi metaboliţi ai săi.

În cazul tratamentului de lungă durată, capacitatea de biotransformare a propafenonei poate diminua, caz în care doza trebuie scăzută.

În caz de insuficienţă cardiacă, la pacienţii peste 70 de ani sau cu greutate corporală sub 70 kg, ca şi la cei cu insuficienţa hepatică, este necesară reducerea dozei. La pacienţii cu insuficienţă hepatică se recomandă administrarea a 20-30% din doza obişnuită. Pe durata tratamentului se efectuează monitorizarea ECG la intervale regulate.

Doza trebuie diminuată în situaţiile următoare:

–       când complexul QRS sau intervalul QT se prelungesc cu peste 25%,

–       când intervalul PQ este prelungit cu peste 50%,

–       când intervalul QT este prelungit peste 500 ms sau

–       când creşte incidenţa şi gravitatea aritmiilor cardiace.

Comprimatele filmate se înghit întregi, cu puţină apă, după mese.

Reacţii adverse şi supradozaj

Reactii adverse

Reacţiile adverse sunt uşoare, dependente de doză, apar mai ales la începutul terapiei şi sunt reversibile. Majoritatea nu necesită întreruperea tratamentului, ci numai adaptarea dozei.

Cardiace: rareori bradicardie, bloc SA sau AV, bloc de ramură, hipotensiune arterială. Este posibilă şi apariţia tahicardiei ventriculare, a flutterului şi a fibrilaţiei atriale, iar insuficienţa cardiacă se poate agrava. Datorită influenţei inhibitorii pe nodul sinusal şi a blocării automatismului acestuia, propafenona nu trebuie administrată în sindromul de sinus bolnav (vezi pct. Contraindicaţii).

În terapia cu propafenonă poate să apară o modificare a pragului de excitabilitate şi sensibilitate cardiacă.

Extracardiace: tulburări gastro-intestinale la doze mari, cum ar fi scăderea apetitului alimentar, greaţa şi vărsături, gust amar, senzaţie de uscăciune a gurii, constipaţie, cefalee, astenie, nelinişte, tulburări de somn, ameţeli, tremor, parestezii. Aceste reacţii duc relativ rar la întreruperea tratamentului. Majoritatea simptomelor sunt uşoare, în funcţie de doză. O excepţie este sindromul dispeptic (pirozis, greaţă, vărsături), care este independent de doză, fiind indus de efectul direct aspra mucoasei gastrice. Pot să apară, rareori, icter colestatic sau reacţii dermice alergice. Reactivarea astmului bronşic la unii pacienţi sau inducerea dispneei la pacienţii cu boală bronhopulmonară cronică obstructivă pot fi considerate o dovadă a unei certe influenţe neselective asupra receptorilor betaadrenergici.

Mai ales la pacienţii vârstnici cu disfuncţie miocardică, pot să apară ocazional tulburări circulatorii cu hipotensiune arterială ortostatică şi simptome la nivelul sistemului nervos central (SNC): disconfort, tulburări vizuale, ameţeli, parestezii.

După doze mari de propafenonă s-au constatat disfuncţie erectilă şi scăderea numărului spermatozoizilor. În cazuri izolate s-au observat reacţii asemănătoare lupusului eritematos, dezvoltarea unei leucopenii, trombocitopenii, până la agranulocitoză (acestea au fost întotdeauna reversibile).

Supradozaj

Simptome cardiace:

Efectele toxice ale propafenonei se manifestă prin generarea de impulsuri şi modificarea conducerii impulsului, evidenţiate prin prelungirea intervalului PQ; îngustarea complexului QRS; deprimarea automatismului nodului sinusal, bloc AV, tahicardie ventriculară, flutter ventricular, fibrilaţie ventriculară. Reducerea contractilităţii miocardice poate produce hipotensiune arterială, mergînd până la şoc cardiogen.

Simptome extracardiace:

Cefalee, ameţeli, vedere înceţoşată, parestezii, tremur, greaţă, constipaţie, uscăciunea mucoasei bucale. În cazuri severe pot să apară convulsii tonico-clonice, parestezii, somnolenţă, comă şi apnee.

Tratament

În plus faţă de măsurile generale, trebuie monitorizate semnele vitale şi dacă e nevoie, acestea vor fi susţinute într-un serviciu de terapie intensivă.

Măsuri specifice:

În caz de bradicardie: reducerea dozei sau întreruperea administrării medicamentului, tratament cu atropină dacă este necesar.

În caz de bloc SA şi bloc AV de gradul II şi III: se administrează atropină, orciprenalină iar dacă este necesar se implantează pacemaker.

În caz de bloc intraventricular (bloc de ramură): reducerea dozei sau întreruperea tratamentului, electroconversie la nevoie, (deoarece nu există nici un antidot pentru blocurile de ramură produse de antiartimicele de clasa I). Dacă electrostimularea nu este posibilă, se poate încerca îngustarea complexului QRS prin administrarea unor doze mari de orciprenalină.

În caz insuficienţă cardiacă însoţită de scăderea tensiunii arteriale: întreruperea tratamentului; glicozide cardiace

În caz de edem pulmonar, se recomandă doze mari de nitroglicerină, diuretice, la nevoie catecolamine (de exemplu adrenalină şi/sau dopamină sau dobutamină).

Măsuri care trebuie să fi luate în caz de supradozaj acut (de exemplu în scop suicidar)

Dacă se produce hipotensiune arterială severă şi bradicardie (în general pacientul este inconştient): atropină 0.5-1 mg i.v., adrenalină 0.5-1 mg i.v., şi dacă este necesar adrenalină în perfuzie (doza se stabileşte în funcţie de răspunsul terapeutic).

Dacă apar convulsii se administrează diazepam intravenos. Căile aeriene trebuie păstrate permeabile; dacă este necesar, pacientul se intubează şi se administrează un miorelaxant (de exemplu pancuronium 2-6 mg).

În şoc cardiogen datorat asistoliei sau fibrilaţiei ventriculare

Se instituie măsurile de bază pentru resuscitarea cardiorespiratorie.

Datorită legării în proporţie mare de proteinele plasmatice (> 95%) şi volumului mare de distribuţie, hemodializa este ineficace.

Alte informaţii

Pastrare

A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj.

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

Ambalaj

Cutie cu 5 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate filmate.

Producator

Pro.Med.CS Praha a.s. Republica Cehă

Detinatorul Autorizatiei de punere de piata

Pro.Med.CS Praha a.s. Telcska 1, 140 00 Praga 4, Republica Cehă

Data ultimei verificari a prospectului

Septembrie 2005

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Salată cu ciuperci și Mușchi File și paste cu Jambon de Curcan