PERSEN, drajeuri

Substanță activa
Valeriana officinalis L., radix, extractum siccum Melissa officinalis L., folium, extractum siccum Mentha piperita L., folium, extractum siccum
Clasa ATC
N05CX
Format
drajeuri
Afecțiuni
nervozitate, nelinişte, agitaţie, iritabilitate
Producător
Lek Pharmaceuticals d.d.
Acțiune terapeutică
amelioreaza simptomelor uşoare ale stresului, îmbunătăţeşte calitatea şi durata somnului

Ce este Persen şi pentru ce se utilizează

Persen este un medicament din plante cu utilizare tradiţională, recomandat pentru ameliorarea simptomelor uşoare ale stresului (cum sunt nervozitatea, neliniştea, agitaţia şi iritabilitatea). De asemenea, îmbunătăţeşte calitatea şi durata somnului fiind recomandat ca adjuvant în insomnii.

Persen este un medicament din plante cu utilizare tradiţională, iar recomandarea în  indicaţiile specificate mai sus se bazează exclusiv pe folosirea îndelungată a acestora.

 

Înainte să utilizaţi Persen

Nu utilizaţi Persen 

-dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la rădăcina de valeriană, frunza de roiniţă, frunza de mentă, mentol sau la oricare dintre celelalte componente ale medicamentului;

– dacă suferiţi de inflamaţia canalului biliar (colangită), aveţi litiază biliară sau orice alte tulburări biliare care impun supraveghere medicală.

 

Administrarea Persen la copii cu vârsta mai mică de 12 ani nu este recomandată.

 

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Persen

 

– dacă aveţi pietre la colecist (litiază biliară);

 

 

Persen forte conţine lactoză şi zahăr. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

 

 

Utilizarea altor medicamente 

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre medicamentele eliberate fără prescripţie medicală.

Persen poate fi utilizat concomitent cu alte sedative de sinteză numai la recomandarea medicului.

 

 

Utilizarea Persen împreună cu alimente şi băuturi

Puteţi administra Persen cu sau fără alimente.

Ca o măsură de precauţie, nu se recomandă utilizarea Persen împreună cu alcool.

 

Sarcina şi alăptarea

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Siguranţa utilizării în timpul sarcinii şi alăptării nu a fost stabilită. Ca o măsură de precauţie, nu este recomandată administrarea Persen în timpul sarcinii şi alăptării.

 

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Tratamentul cu Persen poate afecta capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Dacă vă aflaţi în această situaţie nu este recomandat să conduceţi vehicule sau să folosiţi utilaje.

 

Informaţii importante privind unele componente ale Persen

Persen drajeuri conţine lactoză şi zahăr. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să -l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

Cum să utilizaţi Persen

Adulţi şi adolescenţi cu vârsta mai mare de 12 ani, vârstnici

În surmenaj mental, agitaţie sau excitabilitate se recomandă 2-3 drajeuri Persen de 2 sau 3 ori pe zi.

În insomnie se recomandă 2-3 drajeuri Persen cu o oră înainte de culcare.

 

Drajeurile trebuie înghiţite cu lichid.

Drajeurile trebuie înghiţite cu lichid, indiferent de consumul de alimente.

 

Dacă simptomele se înrăutăţesc sau nu se îmbunătăţesc după 14 zile, trebuie să consultaţi medicul dumneavoastră.

Nu apar simptome de dependenţă chiar după tratamentul pe termen lung cu Persen. După întreruperea tratamentului, nu apar simptome de sevraj.

 

Persen nu este recomandat copiilor cu vârsta sub 12 ani.

 

Dacă aţi utilizat mai mult Persen decât trebuie 

Dacă luaţi o doză mai mare de medicament trebuie imediat să contactaţi medicul dumneavoastră sau farmacistul. 

O singură doză de 20 g rădăcină de valeriană, echivalent cu aproximativ 98 drajeuri Persen poate determina simptome benigne ca oboseală, crampe abdominale, senzaţie de presiune toracică, ameţeală, tremorul mâinilor şi midriază. Aceste semne dispar în 24 ore. Se recomandă tratament de susţinere.

Nu sunt disponibile date privind toxicitatea frunzelor de melisă şi mentă în caz de supradozaj.

 

Dacă aţi uitat să utilizaţi Persen

Dacă uitaţi să utilizaţi o doză, administraţi-o de îndată ce vă amintiţi. Dacă este aproape timpul pentru o altă doză, săriţi peste doza uitată şi urmaţi schema de tratament recomandată iniţial.

Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

 

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Persen poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

 

Reacţii adverse provocate de valeriană: senzaţie de rău (greaţă), stare de rău (vărsătură), colici abdominale (crampe abdominale).

 

Reacţii adverse provocate de mentă: arsuri în capul pieptului.

 

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse se agravează sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Cum se păstrează Persen

A se păstra la temperaturi sub 25ºC în ambalajul original.

 

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

 

Nu utilizaţi Persen după data de expirare înscrisă pe ambalaj, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

 

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Ce conţine Persen

Substanţele active sunt: extractele uscate de rădăcină de valeriană, frunză de roiniţă şi frunză de mentă.

Celelalte componente sunt: lactoză monohidrat, celuloză microcristalină, talc, amidon de porumb, crospovidonă, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu,  hidroxipropilmetilceluloză, carboximetilceluloză sodică, povidonă, zahăr, carbonat de calciu, dioxid de titan (E171), oxid brun de fer (E 172), glicerol, capol 600.

 

 

Cum arată Persen şi conţinutul ambalajului

Persen se prezintă sub formă de drajeuri rotunde, biconvexe, de culoare brună.

Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 10 drajeuri. 

Cutie cu 4 blistere din PVC/Al a câte 10 drajeuri.

 

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul

Lek Pharmaceuticals d.d.

Verovskova 57, 1526 Ljubljana, Slovenia

 

Pentru orice informaţii despre acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţa locală a deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă.

 

Acest prospect a fost aprobat în noiembrie 2012.

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Medicamente cu aceeași substanță activă
Cel mai nou articol Video:
Thai Massage, abordarea holistică pentru well-being