Panthenol, spumă cutanată 46,30 mg/g

Substanță activa
Dexpantenol
Clasa ATC
D03AX
Format
spumă cutanată
Afecțiuni
răni, leziuni cutanate şi ale mucoaselor
Producător
Chauvin ankerpharm GmbH
Acțiune terapeutică
cicatrizant

Ce este Panthenol şi pentru ce se utilizează

Panthenol este utilizat ca adjuvant în tratamentul rănilor, al leziunilor cutanate şi ale mucoaselor.

Înainte să utilizaţi Panthenol

Nu utilizaţi Panthenol

– dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la dexpantenol sau la oricare dintre celelalte componente ale medicamentului.

Panthenol nu este destinat administrării oculare. 

 

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Panthenol

Dacă Panthenol trebuie folosit în regiunea feţei, nu se va pulveriza direct. Se recomandă pulverizarea spumei cutanate în palmă, apoi spuma se va întinde pe zona facială afectată.

 

Panthenol nu trebuie pulverizat în ochi. De asemenea, nu trebuie pulverizat în gură sau în nas.

 

Utilizarea la anumite grupe de vârstă

Panthenol poate fi utilizat la toate grupele de vârstă. La copii, medicamentul trebuie utilizat numai sub supravegherea unui adult.

 

Utilizarea la pacienţii cu boli bronhopulmonare

 

În cazul aplicării Panthenol, pacienţii cu astm bronşic sau cu boli bronhopulmonare nu trebuie să inhaleze agentul propulsor, deoarece este posibil ca acesta să provoace iritaţii ale mucoaselor sau chiar să declanşeze atacuri de astm bronşic.

 

Utilizarea altor medicamente

Nu s-au observat interacţiuni cu alte medicamente în cazul în care Panthenol este utilizat conform recomandărilor.

 

Dacă Panthenol este aplicat la nivelul zonelor genitale sau anale şi se utilizează concomitent prezervative, rezistenţa la rupere a prezervativelor poate fi redusă datorită conţinutului în parafină al spumei cutanate. Ca urmare, siguranţa prezervativelor poate fi afectată.

 

Sarcina şi alăptarea

Panthenol poate fi utilizat în timpul sarcinii şi alăptării.

 

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

 

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Panthenol nu are nici o influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

 

Informaţii importante privind unele componente ale Panthenol

Deoarece Panthenol conţine alcool cetilstearilic, poate provoca reacţii adverse cutanate locale (de exemplu, dermatită de contact).

Cum să utilizaţi Panthenol

Respectaţi următoarele recomandări, în caz contrar nu veţi obţine efectul optim al tratamentului cu Panthenol

 

Cât de mult Panthenol, trebuie să utilizaţi şi cât de des trebuie să-l aplicaţi

Se aplică sau se pulverizează Panthenol la nivelul leziunilor respective o dată sau de mai multe ori pe zi.

 

Cum şi când trebuie să utilizaţi Panthenol

Pulverizarea se efectuează ţinând flaconul vertical, cu valva de pulverizare în sus. Pentru a obţine o spumă cutanată de calitate adecvată, este important să se agite energic flaconul înainte de fiecare administrare, îndeosebi dacă nu a mai fost utilizat o perioadă de timp.   

Este posibil ca la prima pulverizare să se elibereze numai agentul propulsor.

 

Cât trebuie să continuaţi să utilizaţi Panthenol

Nu există restricţii privind durata tratamentului cu Panthenol. Aceasta depinde de natura şi evoluţia afecţiunii.

 

Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Panthenol

Este puţin probabil să apară supradozaj cu Panthenol în cazul utilizării acestuia conform recomandărilor. După ingestia orală accidentală a unor cantităţi mari de Panthenol, pot să apară tulburări gastro-intestinale.

 

Dacă uitaţi să utilizaţi Panthenol

Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Continuaţi tratamentul conform schemei recomandate.

 

Dacă încetaţi să utilizaţi Panthenol

Dacă întrerupeţi permanent sau temporar utilizarea Panthenol, nu veţi obţine cel mai bun rezultat al tratamentului.

 

Precauţii speciale pentru utilizare şi eliminarea reziduurilor

Atenţie! Flacon presurizat. A nu se deschide forţat sau arunca în foc, chiar şi după utilizarea spumei cutanate. A nu se pulveriza în flacără sau pe obiecte încinse/incandescente.

În timpul administrării este interzis fumatul.

În spaţiile fără ventilaţie suficientă, este posibilă formarea de amestecuri explozive.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Panthenol poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

S-au raportat cazuri de reacţii de intoleranţă sub formă de reacţii alergice de contact.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Cum se păstrează Panthenol

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

 

Nu utilizaţi Panthenol după data de expirare înscrisă pe cutie şi pe flacon după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

 

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

A nu se expune la lumina soarelui sau la temperaturi mai mari de 50ºC. A se ţine departe de sursele deschise de foc. 

 

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Ce conţine Panthenol

– Substanţa activă este dexpantenol 4,63 g la 100 g spumă cutanată.

– Celelalte componente sunt: alcool cetilstearilic emulsifiant, ceară cu vâscozitate mică, parafină cu vâscozitate mică, acid peracetic*, agent propulsor**, apă purificată.

 

* Conţinut: acid peracetic, peroxid de hidrogen, acid acetic, apă purificată

** Conţinut: propan, n-butan, izobutan

 

Cum arată Panthenol şi conţinutul ambalajului

Panthenol se prezintă sub formă de spumă cutanată albă, cu miros uşor înţepător.

Cutie cu un flacon presurizat din Al prevăzut cu valvă de pulverizare, conţinând 130 g spumă cutanată

 

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi producătorul

 

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

Chauvin ankerpharm GmbH

Brunsbütteler Damm 165 – 173, D-13581 Berlin, Germania

subsidiară a companiei

Bauch & Lomb Inc., SUA

 

Producătorul

Chauvin ankerpharm GmbH

Brunsbütteler Damm 165 – 173, D-13581 Berlin, Germania

 

Acest prospect a fost aprobat în Mai 2006.

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Medicamente cu aceeași substanță activă
Cel mai nou articol Video:
Thai Massage, abordarea holistică pentru well-being