Nasonex, spray nazal, suspensie, 50 micrograme/pulverizare

Substanță activa
furoat de mometazonă
Clasa ATC
R01AD
Format
spray nazal, suspensie
Afecțiuni
rinită alergică sezonieră, rinită perenă, polipoză nazală
Producător
Schering-Plough Labo N.V.
Acțiune terapeutică
glucocorticoizi, ajută la ameliorarea strănutului, pruritului, a senzaţiei de nas înfundat şi a rinoreei

Ce este Nasonex şi pentru ce se utilizează

Ce este Nasonex?

Substanţa activă a Nasonex este furoatul de mometazonă. O pulverizare conţine 50 micrograme de furoat de mometazonă, sub formă de monohidrat.

Următoarele substanţe sunt, de asemenea, conţinute în acest produs: celuloză dispersabilă, glicerol, acid citric monohidrat, citrat de sodiu dihidrat, polisorbat 80, clorură de benzalconiu, fenoxietanol, apă purificată.

Nasonex este prezentat sub formă de spray nazal, suspensie. Un flacon conţine suspensie pentru 60 sau 140 pulverizări.

Ce fel de medicament este Nasonex

Nasonex conţine furoat de mometazonă, o substanţă ce face parte din grupul medicamentelor numite glucocorticoizi. Furoatul de mometazonă nu trebuie confundat cu steroizii anabolizanţi utilizaţi în mod greşit de către unii sportivi, administraţi sub formă de comprimate sau injecţii. Pulverizarea în nări a unor mici cantităţi de furoat de mometazonă ajută la ameliorarea strănutului, pruritului, a senzaţiei de nas înfundat şi a rinoreei.

Cine îl produce?

Producătorul este:

Schering-Plough Labo N.V.

Industriepark 30, B-2220 Heist-op-den-Berg, Belgia

Deţinătorul Autorizaţiei de punere pe piaţă este:

Schering-Plough Europe

Rue de Stalle 73, B-1180 Bruxelles, Belgia

Pentru ce este utilizat Nasonex?

Nasonex este utilizat la adulţi şi copii cu vârste peste 6 ani pentru tratamentul simptomelor febrei fânului (cunoscută, de asemenea, şi sub denumirea de rinită alergică sezonieră) sau ale rinitei perene.

La adulţii cu vârste peste 18 ani, Nasonex este, de asemenea, utilizat pentru tratamentul polipozei nazale.

Febra fânului, ce apare în anumite perioade ale anului, este o reacţie alergică produsă în cazul aspirării polenului de la pomi, iarbă şi alte plante precum şi a sporilor de mucegaiuri şi ciuperci. Rinita perenă apare în orice perioadă a anului şi simptomele pot fi produse de hipersensibilitate la o întreagă varietate de alergeni inclusiv la acarienii din praf, la părul (sau puful) animalelor, la pene sau unele alimente. Aceste alergii produc rinoree şi strănut şi inflamaţia mucoasei nazale determinând senzaţia de nas înfundat. Nasonex reduce inflamaţia şi iritaţia nazală, ameliorând astfel strănutul, pruritul, senzaţia de nas înfundat sau rinoreea.

Polipii nazali sunt mici proliferări ale mucoasei nazale şi afectează, de obicei, ambele nări. Se presupune că inflamaţia continuă (cronică) la nivelul nasului provoacă proliferarea mucoasei nărilor, ceea ce duce la formarea polipilor. Trecerea aerului prin nări poate fi îngreunată dacă polipul devine prea mare. De asemenea pot să apară rinoreea, senzaţia de scurgere în faringe şi pierderea gustului şi mirosului. Nasonex reduce inflamaţia nazală, determinând reducerea treptată a dimensiunilor polipilor şi ameliorarea simptomelor asociate.

Înainte să utilizaţi Nasonex

Există vreun motiv pentru din cauza căruia nu trebuie să utilizaţi Nasonex?

Nasonex nu trebuie utilizat:

  • dacă aveţi sau aţi avut o reacţie alergică la Nasonex sau la oricare dintre componenţii acestuia. Spuneţi medicului dumneavoastră astfel încât să vă poată recomanda un alt medicament;
  • dacă aveţi o infecţie la nivelul nasului;
  • dacă vi s-a efectuat recent o intervenţie chirurgicală la nivelul nasului sau dacă v-aţi rănit la nas. Trebuie să aşteptaţi să vă vindecaţi înainte de a începe să utilizaţi spray-ul nazal.

Înainte de a începe să utilizaţi Nasonex, spuneţi medicului dumneavoastră dacă:

  • sunteţi gravidă, e posibil să fiţi gravidă sau alăptaţi;
  • aveţi sau aţi avut vreodată tuberculoză;
  • aveţi infecţie oculară cu virus herpes simplex;
  • aveţi oricare alt fel de infecţie;
  • utilizaţi alte medicamente cu glucocorticoizi, administrate fie pe cale orală fie injectabil.

În timpul utilizării Nasonex, evitaţi să veniţi în contact cu cineva care are rujeolă sau varicelă. Trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră dacă veniţi în contact cu cineva care are aceste infecţii.

Produsul conţine clorură de benzalconiu, excipient ce poate determina reacţii cutanate sau bronhospasm.

Cum să utilizaţi Nasonex

Ce doze trebuie administrate?

Pentru tratamentul febrei fânului şi rinitei perene

Pentru adulţi (inclusiv vârstnici) şi copii cu vârste peste 12 ani doza recomandată este de câte 2 pulverizări (50 micrograme/pulverizare) în fiecare nară, o dată pe zi (200 micrograme/zi). Din momentul în care simptomele sunt controlate, medicul dumneavoastră vă poate recomanda să reduceţi doza la câte 1 pulverizare (50 micrograme/pulverizare) în fiecare nară, o dată pe zi (100 micrograme/zi). Totuşi, dacă nu începeţi să vă simţiţi mai bine, trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră, iar acesta vă poate recomanda să creşteţi doza până la o doză zilnică maximă de câte 4 pulverizări (50 micrograme/pulverizare) în fiecare nară, o dată pe zi (400 micrograme/zi). Din momentul în care simptomele sunt controlate, medicul dumneavoastră vă poate recomanda să reduceţi doza la câte 2 pulverizări în fiecare nară, o dată pe zi.

La copiii cu vârste cuprinse între 6-11 ani doza recomandată este de câte 1 pulverizare (50 micrograme/pulverizare) în fiecare nară, o dată pe zi (100 micrograme/zi).

La unii pacienţi, Nasonex trebuie să înceapă să amelioreze simptomele la 12 ore după prima administrare; totuşi poate să dureze până la 2 zile până la obţinerea unui beneficiu terapeutic complet. Este foarte important să utilizaţi regulat spray-ul dumneavoastră nazal. Nu întrerupeţi tratamentul chiar dacă vă simţiţi mai bine şi dacă medicul dumneavoastră nu v-a recomandat acest lucru.

Dacă forma de febră a fânului de care suferiţi are, de obicei, simptomatologie foarte supărătoare, medicul dumneavoastră vă poate recomanda să începeţi să utilizaţi Nasonex cu 2-4 săptămâni înainte de începerea sezonului de polenizare, deoarece aceasta vă va ajuta să preveniţi apariţia simptomelor. Medicul dumneavoastră vă poate recomanda să utilizaţi alt tratament asociat celui cu Nasonex, mai ales în cazul producerii pruritului sau iritaţiei oculare. La sfârşitul sezonului de polenizare simptomele febrei fânului se pot ameliora şi tratamentul poate să nu mai fie necesar.

Pentru tratamentul polipozei nazale

La adulţii cu vârste peste 18 ani doza uzuală de început este de câte 2 pulverizări (50 micrograme/pulverizare) în fiecare nară, o dată pe zi (200 micrograme/zi). Dacă simptomele nu sunt controlate după 5-6 săptămâni, doza poate fi crescută la câte 2 pulverizări (50 micrograme/pulverizare) în fiecare nară, de 2 ori pe zi (400 micrograme/zi). Din momentul în care simptomele sunt controlate, medicul dumneavoastră vă poate recomanda să reduceţi doza. Dacă nu se observă nici o ameliorare după 5-6 săptămâni de administrare de 2 ori pe zi, medicul dumneavoastră trebuie să aibă în vedere tratamente alternative.

Cereţi întotdeauna sfatul medicului dumneavoastră. Nu utilizaţi o doză mai mare şi nu utilizaţi spray-ul mai des sau o perioadă mai îndelungată decât v-a recomandat medicul dumneavoastră.

Administrarea intranazală îndelungată a glucocorticoizilor în doze mari poate determina încetinirea creşterii copiilor. Medicul dumneavoastră poate verifica înălţimea copilului dumneavoastră la intervale regulate în perioada de tratament şi poate reduce doza administrată dacă se observă apariţia oricărui astfel de efect.

Dacă utilizaţi alte medicamente ce conţin glucocorticoizi pentru tratamentul alergiei, administrate fie pe cale orală fie injectabil, medicul dumneavoastră vă poate recomanda să întrerupeţi utilizarea acestora din momentul în care începeţi să utilizaţi Nasonex.

Un număr mic de persoane pot să observe, după întreruperea administrării orale sau injectabile a glucocorticoizilor, apariţia unor reacţii adverse, precum dureri articulare sau musculare, fatigabilitate şi depresie. Totuşi, trebuie să continuaţi utilizarea spray-ului dumneavoastră nazal. Puteţi observa apariţia unor alte manifestări alergice precum prurit ocular şi hiperlacrimaţie sau pete roşii şi pruriginoase la nivelul pielii. Dacă sunteţi îngrijorat de apariţia acestor manifestări adresaţi-vă medicului dumneavoastră.

Informaţii referitoare la spray-ul dumneavoastră nazal

Spray-ul Nasonex este prevăzut cu un capac ce protejează dispozitivul de acţionare şi o păstrează curată. Ţineţi minte să-l daţi jos înainte de a utiliza spray-ul şi de a-l pune la loc după fiecare utilizare.

Dacă utilizaţi spray-ul pentru prima dată sau dacă nu l-aţi mai utilizat de cel puţin 14 zile, trebuie să „amorsaţi” pompa prin efectuarea a 6-7 pulverizări până când aspectul suspensiei eliberate este uniform. Mai întâi agitaţi bine flaconul, apoi ţineţi-l după cum urmează. Puneţi degetul arătător şi cel mijlociu de fiecare parte a dispozitivului de acţionare şi degetul mare sub flacon. Ţineţi la distanţă dispozitivul de acţionare şi apăsaţi cu degetele pentru a pulveriza suspensia.

Flacon cu 16,7 ml suspensie pentru 60 pulverizări

În cazul utilizării dozei obişnuite, de câte 2 pulverizări în fiecare nară, o dată pe zi, tratarea febrei fânului sau rinitei perene, acest produs trebuie să furnizeze doze necesare 15 zile de tratament.

Flacon cu 23,7 ml suspensie pentru 140 pulverizări

În cazul utilizării dozei obişnuite, de câte 2 pulverizări în fiecare nară, o dată pe zi, tratarea febrei fânului sau rinitei perene, acest produs trebuie să furnizeze doze necesare 35 zile de tratament.

Cum trebuie să utilizaţi spray-ul dumneavoastră nazal?

  1. Agitaţi bine flaconul şi îndepărtaţi capacul (Fig. 1).
  2. Suflaţi-vă uşor nasul.
  3. Astupaţi-vă o nară şi plasaţi dispozitivul de administrare în cealaltă nară aşa cum este prezentat (Fig.2).
  4. Începeţi să respiraţi uşor pe nas şi, în timp ce inspiraţi pulverizaţi suspensia apăsând o dată cu degetele dispozitivul de administrare.
  5. Expiraţi pe gură. Repetaţi acţiunile prezentate la pct. 4 pentru a doua pulverizare.
  6. Scoateţi dispozitivul de administrare din nară şi expiraţi pe gură.
  7. Repetaţi acţiunile prezentate la pct. 3 şi 6 pentru cealaltă nară (Fig. 3).

După utilizarea spray-ului, ştergeţi cu grijă dispozitivul de administrare cu o batistă curată sau şerveţel şi puneţi la loc capacul protector.

Curăţarea spray-ului nazal

Este important să curăţaţi în mod regulat spray-ul dumneavoastră nazal, altfel s-ar putea să nu funcţioneze cum trebuie. Îndepărtaţi capacul protector şi detaşaţi cu grijă dispozitivul de administrare. Spălaţi capacul protector şi dispozitivul de administrare în apă caldă şi apoi clătiţi-le la robinet. Lăsaţi-le să se usuce într-un loc cald. Reataşaţi la flacon dispozitivul de administrare şi puneţi apoi capacul protector. Pompa spray-ului trebuie reamorsată la prima utilizare după curăţare.

Ce trebuie să faceţi dacă v-aţi administrat prea multe pulverizări?

Spuneţi medicului dumneavoastră dacă v-aţi administrat accidental mai mult decât v-a fost recomandat.

Utilizarea în exces şi pe o perioadă îndelungată a glucocorticoizilor poate să afecteze rareori activitatea unora dintre hormonii dumneavoastră şi poate afecta creşterea şi dezvoltarea copiilor.

Ce trebuie să faceţi dacă aţi uitat să utilizaţi spray-ul dumneavoastră nazal?

Dacă aţi uitat să utilizaţi spray-ul dumneavoastră nazal la momentul potrivit, utilizaţi-l imediat ce v-aţi amintit, apoi continuaţi ca înainte. Nu vă administraţi o doză dublă.

Reacţii adverse posibile

Ce reacţii adverse produce Nasonex?

Majoritatea pacienţilor nu prezintă reacţii adverse după utilizarea spray-ului nazal. Totuşi, un număr redus de pacienţi pot să observe apariţia cefaleei, strănutului, sângerărilor nazale sau iritaţie nazală sau faringiană după utilizarea Nasonex sau a altui spray nazal ce conţine glucocorticoizi.

Rareori, pot să apară reacţii de hipersensibilitate (alergice) imediată după utilizarea acestui produs. Foarte rar, reacţiile pot fi grave. Dacă aveţi respiraţie dificilă şi şuierătoare, adresaţi-vă imediat unui medic.

Foarte rar pot să apară modificări ale gustului sau mirosului.

În cazuri foarte rare, tratamentul cu spray-uri nazale ce conţin glucocorticoizi, precum Nasonex, a dus la creşterea presiunii intraoculare (glaucom), producând tulburări vizuale sau deteriorat septul nazal ce separă nările.

Dacă sunteţi îngrijorat de aceste reacţii adverse sau de oricare altele, trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Cum se păstrează Nasonex

A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj. A se păstra la temperaturi sub 30°C, în ambalajul original. A nu se congela.

A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

Informaţii suplimentare

Ambalaj

Cutie cu 1 flacon din polietilenă prevăzut cu pompă dozatoare, dispozitiv de acţionare din polipropilenă şi capac cu un volum 16,7 ml suspensie pentru 60 pulverizări.

Cutie cu 1 flacon din polietilenă prevăzut cu pompă dozatoare, dispozitiv de acţionare din polipropilenă şi capac cu un volum 23,5 ml suspensie pentru 140 pulverizări.

Data ultimei verificări a prospectului August 2005

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Sandwich proteic și chifteluțe vegetale cu piure de cartofi și sos de ceapă