Bonefos, 400 mg, 800 mg, comprimate filmate / Bonefos 60 mg/ml, concentrat pentru soluţie perfuzabilă

Substanță activa
clodronat disodic tetrahidra
Clasa ATC
M05BA
Format
soluţie perfuzabilă
Afecțiuni
afecţiunilor osoase
Producător
Schering Oy, Jenahexal Pharma GmbH
Acțiune terapeutică
analog al pirofosfatului natural

Ce este Bonefos şi pentru ce se utilizează

Compoziţie

Bonefos 400 mg, capsule

O capsulă conţine clodronat disodic anhidru 400 mg sub formă de clodronat disodic tetrahidrat 500 mg şi excipienţi: continutul capsulei – lactoză monohidrat, talc, stearat de calciu, dioxid de siliciu coloidal anhidru; capsula – gelatină, dioxid de titan (E171), oxid roşu de fer (E172), oxid galben de fer (E 172), cerneală neagră pentru inscripţionat „Black Ink Tek SW-9008” (shellac, alcool etilic anhidru, alcool izopropilic, alcool butilic, propilen glicol, apă purificată, hidroxid de amoniu, hidroxid de potasiu, oxid negru de fer).

Bonefos 800 mg, comprimate filmate

Un comprimat filmat conţine clodronat disodic anhidru 800 mg sub formă de clodronat disodic tetrahidrat 1000 mg şi excipienţi: nucleu – celuloză microcristalină, croscarmeloză sodică, acid stearic, stearat de magneziu; film – opadry Y-1-7000 (hidroxipropilmetilceluloză, macrogol 400, dioxid de titan (E 171)).

Bonefos 60 mg/ml, concentrat pentru soluţie perfuzabilă

Un mililitru concentrat pentru soluţie perfuzabilă conţine clodronat disodic anhidru 60 mg sub formă de clodronat disodic tetrahidrat (5 ml conţin 300 mg de clodronat disodic) şi excipienţi: apă pentru preparate injectabile, hidroxid de sodiu.

Grupa farmacoterapeutică: bifosfonaţi.

Bonefos este destinat tratamentului afecţiunilor osoase. Bonefos conţine ca substanţă activă clodronat disodic. Clodronatul, din punct de vedere chimic, este un bifosfonat si este un analog al pirofosfatului natural. Are o mare afinitate pentru tesuturile mineralizate, cum este osul. La acest nivel inhibă resorbţia osoasă, care poate fi crescută, în mod anormal, în patologia malignă. În consecinţă, s-a observat scăderea concentraţiei nivelului seric ridicat al calciului si scaderea riscului de fracturi la pacienţii trataţi cu Bonefos.

Indicaţii terapeutice

Intravenos

Bonefos este indicat în tratamentul hipercalcemiei datorată patologiei maligne.

Oral

Bonefos este indicat în tratamentul hipercalcemiei şi al metastazelor osoase osteolitice datorate patologiei maligne.

Contraindicaţii

Hipersensibilitate cunoscută la bifosfonaţi sau la oricare dintre excipienţii produsului; tratamentul concomitent cu alţi bifosfonaţi.

Precauţii

În timpul tratamentului cu Bonefos trebuie menţinută o hidratare adecvată, în special la pacienţii cu hipercalcemie sau insuficienţă renală.

Administrarea intravenoasă poate determina afectare renală severă mai ales în cazul în care viteza perfuziei este prea mare sau dacă se administrează doze mai mari decât cele recomandate.

Interacţiuni

Bonefos poate interacţiona cu alte medicamente. De aceea trebuie să vă informaţi medicul despre orice medicament pe care îl luaţi în mod curent sau abia începeţi să îl luaţi, indiferent dacă sunt cu sau fără prescripţie medicală.

Este contraindicată administrarea concomitentă a altor bifosfonaţi.

Deoarece Bonefos formează complexe puţin solubile cu cationi bivalenţi, administrarea simultană cu alimente sau medicamente care conţin cationi bivalenţi, de exemplu antiacide sau preparate cu fier, poate duce la scăderea semnificativă a biodisponibilităţii clodronatului. Aceasta poate să determine scăderea eficacităţii Bonefos. După administrarea medicamentului nu trebuie să mâncaţi, să beţi sau să luaţi alte medicamente timp de o oră.

În cazul în care clodronatul este administrat concomitent cu analgezice antiinflamatoare nesteroidiene poate provoca insuficienţă renală.

Asocierea cu aminoglicozide necesită prudenţă, datorită riscului mare de hipocalcemie. Utilizarea concomitentă a fosfatului de estramustină cu clodronatul a dus la creşterea concentraţiei plasmatice a fosfatului de estramustină.

Atenţionări speciale

Deoarece Bonefos se elimină pe cale renală, trebuie utilizat cu prudenţă la pacienţii cu insuficienţă renală; dozele zilnice care depăşesc 1600 mg nu trebuie administrate continuu. Copii

Siguranţa şi eficacitatea administrării produsului la copii nu au fost stabilite.

Vârstnici

Nu este necesară ajustarea dozelor la vârstnici. Sarcina şi alăptarea

Nu se cunoaşte dacă clodronatul este fetotoxic, afectează reproducerea sau este excretat în laptele matern. De aceea, Bonefos nu trebuie utilizat în timpul sarcinii sau alăptării decât dacă avantajele terapeutice depăşesc net riscurile posibile.

Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Bonefos nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Înainte să utilizaţi Bonefos

Doze şi mod de administrare

Bonefos 60 mg/ml, concentrat pentru soluţie perfuzabilă

Pacienţi adulţi cu funcţie renală normală

înainte şi în timpul tratamentului este necesară hidratarea adecvată şi monitorizarea funcţiei renale şi a calcemiei.

După perfuzia cu clodronat, perioada de timp în care se menţine un nivel acceptabil al calcemiei variază foarte mult de la un pacient la altul. Dacă este necesar, pentru a controla calcemia, se poate repeta perfuzia sau se poate administra tratamentul pe cale orală.

Doza uzuală este de 300 mg clodronat/zi (o fiolă a 5 ml Bonefos 60 mg/ml, concentrat pentru soluţie perfuzabilă diluate în 500 ml soluţie perfuzabilă de clorură de sodiu 9%o sau soluţie perfuzabilă de glucoză 5%). Se administrează în perfuzie intravenoasă cu durata de 2 ore, câteva zile consecutiv, până la normalizarea calcemiei, de obicei 5 zile. Acest tratament nu trebuie continuat mai mult de 7 zile. Alternativ, se poate administra o doză de 1500 mg clodronat (5 fiole a 5 ml Bonefos 60 mg/ml, concentrat pentru soluţie perfuzabilă diluate într-un volum de 500 ml soluţie perfuzabilă de clorură de sodiu 9%o sau soluţie perfuzabilă de glucoză 5%), administrate într-o singură perfuzie intravenoasă cu o durată de 4 ore.

Pacienţi adulţi cu insuficienţă renală

Doza de clodronat va

fi micşorată după cum urmează:

Gradul insuficientei renale

Clearance -ul creatininei (ml/min)

Micşorarea dozei, cu (%)

Uşoară

50 – 80

25

Moderată

12 – 50

25 – 50

Severă

< 12

50

Bonefos 400 mg, capsule şi Bonefos 800 mg, comprimate filmate.

Este recomandabil ca Bonefos capsule şi comprimate filmate să fie înghiţite întregi. Comprimatul filmat de Bonefos 800 mg poate fi împărţit în două pentru a fi înghiţit mai uşor, dar jumătăţile trebuie înghiţite la aceeaşi administrare.

Comprimatele nu se vor strivi sau dizolva înainte de a fi înghiţite.

În cazul în care se administrează în doză unică, este de preferat ca doza de Bonefos să se ia dimineaţa, pe nemâcate, cu un pahar cu apă. Pacientul nu va mânca sau bea şi nu va lua nici un alt medicament pe cale orală, timp de o oră.

Dacă doza zilnică de Bonefos se ia divizată în mai multe prize, prima doză se va lua aşa cum s-a recomandat mai sus. A doua doză trebuie luată cu mai mult de 2 ore după şi o oră înainte de a mânca, a bea (apă) sau a înghiţi un alt medicament.

Produsul nu trebuie administrat cu lapte, alimente sau medicamente care conţin calciu sau alţi cationi bivalenţi, deoarece aceştia scad absorbţia intestinală a clodronatului.

Pacienţi adulţi cu funcţie renală normală

Doza se stabileşte individual în funcţie de indicaţia Bonefos. Doza iniţială recomandată este de 1600 mg clodronat/zi în priză unică. Dacă este necesar, doza poate fi crescută, fără a depăşi doza maximă de 3200 mg clodronat/zi. În cazul în care doza este mai mare de 1600 mg clodronat/zi, dacă este necesar ea poate fi fracţionată în 2 – 3 prize.

Pacienţi adulţi cu insuficienţă renală

Bonefos se elimină pe cale renală. De aceea trebuie utilizat cu prudenţă la pacienţii cu insuficienţă renală; dozele zilnice care depăşesc 1600 mg nu trebuie administrate continuu.

 

Cum să utilizaţi Bonefos

Reacţii adverse

După administrarea pe cale orală cele mai frecvente reacţii adverse au fost cele gastro-intestinale: greaţă, vărsături şi diaree. Acestea pot să apară la aproximativ 10% dintre pacienţi Aceste tulburări sunt de intensitate uşoară şi, de obicei, apar mai frecvent la doze mari.

Ocazional, clodronatul poate creşte concentraţiile plasmatice ale hormonului paratiroidian şi ale aminotransferazelor. Aceste modificări trecătoare, rareori, depăşesc dublul limitelor valorilor de referinţă ale testelor de laborator. Au fost observate, de asemenea, modificări ale concentraţiei plasmatice a fosfatazei alcaline precum şi hipocalcemie asimptomatică. În plus, s-au mai observat cazuri individuale de alterare a funcţiei respiratorii asemănătoare reacţiilor alergice la pacienţii cu astm bronşic indus de acidul acetilsalicilic precum şi reacţii cutanate.

În general aceste modificări sunt reversibile. S-au raportat proteinurie reversibilă, creşterea nivelului creatininei serice şi disfuncţie renală. Oricum, majoritatea pacienţilor sunt în fază terminală iar rolul clodronatului în disfuncţia renală nu s-a confirmat.

Dacă apar reacţii adverse care nu au fost menţionate, cereţi sfatul medicului dumneavoastră.

Supradozaj

Nu au fost raportate cazuri de supradozaj cu clodronat. Tratamentul supradozaj ului este simptomatic. Trebuie asigurată hidratarea adecvată şi monitorizarea funcţiei renale şi a calcemiei.

Păstrare

A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj Bonefos 400 mg, capsule

A se păstra la temperaturi sub 300C, în ambalajul original

Bonefos 800 mg, comprimate filmate

A se păstra la temperaturi sub 300 C, în ambalajul original.

Bonefos ® 60 mg/ml, concentrat pentru soluţie perfuzabilă

A se păstra la temperaturi sub 30° C, în ambalajul original.

După preparare, soluţia perfuzabilă trebuie utilizată în interval de 12 ore.

A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

Ambalaj

Bonefos 400 mg, capsule

Cutie cu un flacon din PEID a 100 capsule

Bonefos ® 800 mg, comprimate filmate

Cutie cu 6 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate filmate

Bonefos ® 60 mg/ml, concentrat pentru soluţie perfuzabilă

Cutie cu 5 fiole din sticlă incoloră a câte 5 ml concentrat pentru soluţie perfuzabilă.

Producător

Bonefos 400 mg, capsule şi Bonefos 800 mg, comprimate filmate

Schering Oy

Pansiontie 47, 20101 Turku, Finlanda (subsidiar al Schering AG, Germania)

Bonefos 60 mg/ml, concentrat pentru soluţie perfuzabilă

Jenahexal Pharma GmbH, Otto Schott Strasse 15 D-07745 Jena, Germania

 

Deţinătorul Autorizaţiei de punere pe piaţă

Schering Oy

Pansiontie 47, 20101 Turku, Finlanda (subsidiar al Schering AG, Germania).

 

Data ultimei verificări a prospectului Octombrie 2005

 

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Thai Massage, abordarea holistică pentru well-being