Bioparox, spray bucofaringian şi nazal, soluţie, 50 mg/10 ml

Producător: Les Laboratoires Servier
Substanță activa
fusafUngină
Clasa ATC
R02AB
Format
soluţie
Afecțiuni
rinită, rinofaringită, amigdalită şi post-amigdalectomie, laringită, traheită, sinuzită
Producător
EGIS PHARMACEUTICAL GROUP, LES LABORATOIRES SERVIER INDUSTRIE
Acțiune terapeutică
antibiotică

Ce este Bioparox şi pentru ce se utilizează

Compoziţie

10 ml soluţie conţin fusafUngină 50 mg şi excipienţi: aromatizant 14868, etanol anhidru, zaharină, miristat de izopropil, norfluran (1, 1, 1, 2 – tetrafluoretan).

Flaconul conţine 10 ml soluţie presurizată ce corespunde la 400 de pulverizări (100 doze). O doză conţine 4 pulverizări. Fiecare pulverizare conţine 25pl soluţie, corespunzător la 125pg fusafungină

Grupa farmacoterapeutică: produse pentru zona oro-faringiană, antibiotice

Indicaţii terapeutice

Tratamentul local antibacterian şi antiinflamator în afecţiuni ale căilor respiratorii superioare: rinită, rinofaringită, amigdalită şi post-amigdalectomie, laringită, traheită, sinuzită.

Înainte să utilizaţi Bioparox

Contraindicaţii

Antecedente de alergie la medicament.

Copii mai mici de 2 ani (30 luni) datorită riscului de laringospasm.

Precauţii

Tratamentul prelungit nu este justificat, ţinând seama de posibilitatea dezechilibrului florei bacteriene şi riscul de difuzare a infecţiei.

Interacţiuni

Este necesar să informaţi medicul sau farmacistul dacă utilizaţi alte medicamente şi care sunt acestea. Atenţionări speciale Sarcina şi alaptarea

Studiile efectuate la animale nu au evidenţiat potenţial teratogen.

La om, Bioparox spray bucofaringian şi nazal, soluţie nu este detectabil în plasmă în condiţiile folosirii topice. Nu a dovedit embriotoxicitate.

Medicamentul se poate utiliza în timpul sarcinii şi alăptării.

Capacitatea de conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Bioparox spray bucofaringian şi nazal, soluţie nu are efecte asupra capacităţii de conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Cum să utilizaţi Bioparox

Doze şi mod de administrare

Adulţi: 4 pulverizări oral şi/sau 2 pulverizări în fiecare nară la intervale de 4 ore.

Copii cu vârsta peste 30 luni: între 2 şi 4 pulverizări oral şi/sau 1 – 2 pulverizări în fiecare nară la intervale de 6 ore.

De regulă, durata tratamentului cu Bioparox spray bucofaringian şi nazal, soluţie, nu trebuie să depăşească 10 zile; după această perioadă este necesară reconsiderarea tratamentului.

În cazul în care pacientul prezintă semne clinice generale de infecţie bacteriană, este necesară administrarea unui tratament antibacterian pe cale generală.

Instrucţiuni de utilizare

Înainte de prima administrare se apasă de 4 ori partea de jos a flaconului presurizat, pentru punerea în funcţie a pompei dozatoare.

Flaconul trebuie ţinut în poziţie verticală între degetul mare şi arătător, cu aplicatorul în sus. În vederea folosirii se fixează în locul prevăzut în partea de sus a flaconului unul din cele două aplicatoare – de culoare albă pentru administrare bucală, de culoare galbenă pentru administrare nazală la adulţi sau cel transparent la copii.

Pentru a administrare orală, se apucă cu buzele apilcatorul, apoi se apasă puternic şi prelungit partea de jos a flaconului, inspirând adânc.

Pentru administrare nazală, se închide una dintre nări cu un deget, se introduce aplicatorul în cealaltă nară, apoi se apasă puternic şi prelungit partea de jos a flaconului, inspirând adânc.

Aplicatoarele trebuie dezinfectate o dată la 2 zile prin ştergere cu un tampon de vată îmbibat în alcool.

Reacţii adverse posibile

Reacţii adverse

Sunt posibile reacţii locale trecătoare – uscăciunea mucoasei buco-faringiene şi nazale, înţepături, strănut – care, de regulă, nu necesită întreruperea tratamentului.

S-au raportat cazuri izolate de edem, eritem, bronhospasm, în special la pacienţii cu teren alergic. Asemenea fenomene obligă la întreruperea tratamentului şi consultarea medicului.

Este necesar să informaţi medicul despre orice altă reacţie adversă nemenţionată în acest prospect.

Supradozaj

Nu s-au semnalat cazuri de supradozaj cu Bioparox spray bucofaringian şi nazal, soluţie.

Cum se păstrează Bioparox

 Păstrare

A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj. Nu sunt necesare condiţii speciale de păstrare. A nu se expune la temperaturi mai mari de 50°C. A nu se perfora flaconul. A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

Ambalaj

Cutie cu un flacon presurizat din aluminiu, conţinând 10 ml soluţie şi 3 aplicatoare din polietilenă: un aplicator bucal (alb) şi două aplicatoare nazale (galben pentru adulţi şi transpatent pentru copii).

 

Producător

EGIS PHARMACEUTICAL GROUP LES LAB. SERVIER Kereszturi 30-38, 1106 Budapesta, Ungaria

LES LABORATOIRES SERVIER INDUSTRIE

326, rue Marcellin Berthelot, 45402 Fleury-Les-Aubrais, Franţa


Deţinătorul Autorizaţiei de punere pe piaţă

Les Laboratoires Servier

22, rue Garnier, 92200 Neuilly sur Seine, Franţa

 

Data ultimei verificări a prospectului August 2006

 

Informatiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu inlocuiesc tratamentele medicale, ci le completeaza. S.C. Gandul Media Network S.R.L nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel. CSID nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ.
Vezi toate medicamentele in ordine alfabetica
Medicamente cu aceeași substanță activă