Alozur, comprimate, 5 mg/ 10 mg

Producător: Ozone Laboratories Pharma S.A. Romania
Substanță activa
Amlodipină
Clasa ATC
C08CA
Format
comprimate
Afecțiuni
tensiune arteriala mare, angina pec­torală, angina pectorală vasospastică
Producător
Specifar S.A. Grecia
Acțiune terapeutică
relaxarea vaselor de sânge, îmbunătăţirea alimentării cu sânge a muşchiului ini­mii

Ce este Alozur şi pentru ce se utilizează

Alozur aparţine unui grup de medicamente denumite blocante ale canalelor de calciu. Alozur este indicat în tratamentul:

  • tensiunii arteriale mari;
  • durerilor în piept determinate de îngustarea arterelor coronariene ale muşchiului inimii (angina pec­torală) sau forma mai rară a durerilor în piept determinate de spasme ale arterelor coronariene ale muşchiului inimii (angina pectorală vasospastică).

Dacă aveţi tensiune arterială mare, Alozur acţionează prin relaxarea vaselor de sânge, astfel că sângele poate trece prin ele mai uşor.

Dacă aveţi angină pectorală, Alozur acţionează prin îmbunătăţirea alimentării cu sânge a muşchiului ini­mii, care primeşte apoi mai mult oxigen şi astfel este prevenită durerea în piept. Alozur nu îndepărtează imediat durerea în piept în cazul anginei.

Înainte să luaţi Alozur

  • dacă aveţi valori foarte mici ale tensiunii arteriale;
  • în stări de şoc;
  • dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la substanţa activă sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6);
  • dacă aveţi insuficienţă cardiacă după un infarct miocardic acut;
  • dacă aveţi o îngustare la nivelul valvei aortice (stenoză aortică).

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Alozur

  • dacă aveţi o reducere a funcţiei inimii (insuficienţă cardiacă);
  • dacă aveţi insuficienţă hepatică;
  • dacă efectuaţi şedinţe de dializă;
  • dacă sunteţi în vârstă şi este necesară creşterea dozei.

Din cauza experienţei insuficiente, Alozur nu este recomandată pentru utilizare la copii şi adolescenţi (cu vârsta sub 18 ani).

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să Spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, in- | clusiv dintre medicamentele eliberate fără prescripţie medicală. întotdeauna spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi sau vi se administrează în asociere cu Alozur, unul din următoarele medicamentele:

  • ketoconazol, itraconazol (împotriva infecţiilor fungice) sau ritonavir (un medicament pentru SI­DA), deoarece pot creşte concentraţia amlodipinei în sânge;
  • rifampicină, deoarece concentraţia amlodipinei în sânge poate fi redusă;
  • care conţin sunătoare (Hypericum perforatum), deoarece concentraţia amlodipinei în sânge poate fi redusă;
  • alte medicamente pentru scăderea tensiunii arteriale şi diuretice, deoarece amlodipina poate creşte acţiunea lor.

Alozur împreună cu alimente şi băuturi

Puteţi lua Alozur împreună cu alimente şi băuturi.

Sarcina şi alăptarea

Sarcina

Trebuie să Utilizaţi Alozur numai la indicaţiile medicului dumneavoastră.

Alăptarea

Trebuie sa utilizaţi Alozur numai la indicaţiile medicului dumneavoastră.

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medi­cament.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Utilizarea Alozur poate determina reacţii adverse, cum sunt ameţeli, durere de cap, oboseală sau greaţă, care pot afecta mai mult sau mai puţin siguranţa la muncă şi în trafic.

Cum să luaţi Alozur

Utilizaţi întotdeauna Alozur exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dum­neavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Adulţi:

Doza uzuală este de 5 mg zilnic. Dacă este necesar, doza poate fi crescută la 10 mg o dată pe zi, după 2-4 săptămâni.

Vârstnici:

Doza trebuie ajustată. Urmaţi întotdeauna indicaţiile medicului. Orice creştere a dozei necesită precauţie.

Pacienţi cu insuficienţă hepatică:

Doza trebuie redusă. Urmaţi întotdeauna indicaţiile medicului. Comprimatele trebuie luate cu un pahar cu apă.

Divizarea comprimatului de 10 mg: ţineţi comprimatul cu ambele mâini, cu linia mediană sub degetul mare. Apăsaţi uşor pentru a împărţi comprimatul în două.

Dacă aţi luat mai mult Alozur decât trebuie

Dacă din greşeală luaţi prea multe comprimate, pot apare următoarele simptome: ameţeli pronunţate şi/sau senzaţie de cap uşor, dificultăţi în respiraţie, creşterea frecvenţei urinare.

Mergeţi la cel mai apropiat spital, unitatea de primiri urgenţe sau spuneţi imediat medicului dumneavoas­tră.

Dacă aţi uitat să luaţi Alozur

Dacă aţi uitat să luaţi un comprimat, puteţi să-l luaţi până la 12 ore de la ora dumneavoastră obişnuită de administrare. Dacă au trecut mai mult de 12 ore, nu mai trebuie să luaţi doza uitată, ci să luaţi urmatoarea doză la ora dumneavoastră obişnuită. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să luaţi Alozur

Tratamentul trebuie întrerupt sau schimbat numai la indicaţiile medicului dumneavoastră.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Alozur poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Trebuie să mergeţi la medicul dumneavoastră imediat dacă manifestaţi simptome de angioedem cum sunt:

  • Umflare a feţei, limbii sau faringelui
  • Dificultate la înghiţit
  • Urticarie şi respiraţie dificilă.

Reacţii adverse frecvente (afectează 1 până la 10 pacienţi din 100 )

Dureri de cap(în special la începutul tratamentului) Somnolenţă Ameţeli Oboseală

Greaţă, dureri la nivelul abdomenului Inroşire bruscă a feţei, cu senzaţie de căldură Umflare la nivelul gleznelor, edem.

Reacţii adverse mai puţin frecvente (afectează 1 până la 10 pacienţi din 1000):

Insomnie Iritabilitate

Tulburări ale dispoziţiei(inclusiv teamă fără motiv), depresie Tremurături Leşin

Tulburări ale gustului

Senzaţie de furnicături şi înţepături la nivelul pielii şi afectare a simţului la nivelul pielii Slăbiciune, epuizare Stare generală de rău Tulburări de vedere Ţiuituri în urechi Palpitaţii, dureri în piept Tensiune arterială mică Scurtare a respiraţiei, nas care curge Vărsături, diaree, constipaţie, aciditate gastrică Gură uscată

Erupţii trecătoare pe piele, mâncărime, modificări de culoare la nivelul pielii Transpiraţii excesive Căderea părului

Dureri de spate, dureri şi crampe musculare, probleme ale articulaţiilor Creştere a frecvenţei urinărilor, urinare în timpul nopţii, Impotenţă, creştere a sânilor la bărbaţi Creştere sau scădere în greutate.

Reacţii adverse rare (afectează 1 până la 10 pacienţi din 10000): •

Confuzie.

Reacţii adverse foarte rare (afectează mai puţin de 1 pacient din 10000, inclusiv cazurile izolate): Infarct miocardic, aritmie (bătai neregulate ale inimii)

Scădere a numărului de globule albe, scădere a numărului de plachete sanguine Creştere a concentraţiei de zahăr în sânge

O afecţiune a nervilor periferici (se manifestă prin amorţeli, afectare a sensibilităţii pielii sau senzaţie dureroasă de arsură) Tonus muscular crescut (hipertonie) Inflamare a vaselor de sânge (vasculită) Tuse

Inflamare a mucoasei stomacului (gastrită) Inflamare a pancreasului Umflare a gingiilor(hiperplazie gingivală)

Inflamaţie a ficatului (hepatită), colorare în galben a pielii (icter), valori crescute ale analizelor de laborator pentru ficat

Fotosensibilitate (Sensibilitate a pielii la lumina soarelui) Reacţii alergice, inclusiv reacţii severe pe piele, cum sunt:

  • eritem polimorf (reacţie alergică însoţită de mâncărime şi erupţii trecătoare pe piele)
  • urticarie (mâncărime şi pete în relief)
  • dermatită exfoliativă (exfolierea pielii pe suprafeţe mari, uneori cu mâncărime, înroşire a pielii sau căderea părului)
  • sindrom Stevens-Johnson (afecţiune gravă cu vezicule la nivelul pielii, gurii, ochilor sau al or­ganelor genitale )
  • edem Quincke (reacţie alergică severă însoţită de umflarea feţei sau gâtului şi respiraţie îngreu­nată).

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Cum se păstrează Alozur

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Nu utilizaţi Alozur după data de expirare înscrisă pe cutie după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

  • Substanţa activă este amlodipina. Fiecare comprimat conţine amlodipină 5 mg sau 10 mg (sub for­mă de besilat de amlodipină).
  • Celelalte componente sunt celuloză microcristalină; hidrogenofosfat de calciu anhidru; amidonglicolat de sodiu (tip A) şi stearat de magneziu.

Cum arată Alozur şi conţinutul ambalajului

Comprimatele sunt rotunde şi de culoare albă. Comprimatele de 10 mg au o linie mediană pe una din feţe şi pot fi divizate în două părţi egale.

Cutie cu 30 comprimate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

Ozone Laboratories Pharma S.A.

Bd. Theodor Pallady nr.44B, sector 3, Bucureşti,

România

Fabricant

Specifar S.A.

1, 28 Octovriou str., Ag. Varvara, 12351 Atena, Grecia

Acest prospect a fost revizuit în Aprilie 2012

 

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Thai Massage, abordarea holistică pentru well-being