Sore are, în sfârşit, „pătrăţele”! Iată cum a reuşit

"Dansez pentru tine" se dovedeşte a fi, şi în acest sezon, cea mai eficientă cură de slăbire, vedetele reuşind să piardă până la cinci kilograme de când au început repetiţiile şi până în prezent.
  • Publicat:
Sore are, în sfârşit,

„Dansez pentru tine” se dovedeşte a fi, şi în acest sezon, cea mai eficientă cură de slăbire, vedetele reuşind să piardă până la cinci kilograme de când au început repetiţiile şi până în prezent.

Participarea la „Dansez pentru tine” i-a adus lui Sore nu doar încă o confirmare că îşi poate depăşi limitele, ci şi forma fizică la care a visat. „Am, în sfârşit, pătrăţele!”, a spus artista, care a slăbit mai bine de cinci kilograme de când a început repetiţiile şi până acum. Ce o încântă şi mai mult pe Sore este faptul că în tot acest timp s-a tonifiat.

La rândul ei, Elena Ionescu, solista trupei Mandinga, a constatat fericită că i s-a întâmplat acelaşi lucru. „Am un tonus foarte bun”, a precizat cântăreaţa, care a slăbit patru kilograme de când a intrat în cantonamentul riguros din ringul visurilor. „«Dansez pentru tine» e cea mai bună cură de slăbire”, a declarat Elena.

Şi celălalt duelist din această săptămână, Dima Trofim, a slăbit tot patru kilograme. „Mă pregătesc foarte strict, petrec la repetiţii ore întregi şi asta se vede şi în condiţia mea fizică. Deşi nu aveam de gând, am slăbit destul, patru kilograme”, a declarat Dima.
De partea cealaltă a baricadei se află Ilinca Vandici şi Ruby, care, în ciuda efortului prelungit, nu au slăbit vizibil. „Am aceeaşi greutate pe care o am în general – 46, 47 de kg”, a precizat Ruby.

Ilinca, în schimb, a piedut un kilogram, dar a şi avut grijă să nu slăbească, menţinând o alimentaţie sănătoasă şi suficient de hrănitoare pentru a avea energie. Vedeta chiar s-a temut la un moment dat să nu se îngraşe în timpul concursului, pentru că, odată cu repetiţiile, a început să consume şi dulciuri. Tot un kilogram a slăbit şi Giani Kiriţă, dar sportivul a recunoscut că după terminarea emisiunii „Dansez pentru tine” se poate reapuca de fotbal, pentru că are o condiţie fizică de invidiat.


 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”