Născuţi pentru succes. Şi totuşi, dacă nu vom avea…

De la Revoluţie încoace, de când avem acces la filmele americane unora dintre noi li s-a autoindus, în timp ideea că sunt cu adevărat speciali, că sunt un soi de eroi.
Născuţi pentru succes. Şi totuşi, dacă nu vom avea…

De la Revoluţie încoace, de când avem acces la filmele americane unora dintre noi li s-a autoindus, în timp ideea că sunt cu adevărat speciali, că sunt un soi de eroi.

La această idee contribuie din plin şi reţelele sociale – platforme perfecte pentru stimularea ideei că suntem cu adevărat speciali – dar şi show-uri de televiziune precum “Dansez pentru Tine”, “Românii au Talent” etc. ce au indus  în timp, de asemenea, ideea că oricine se poate ridica din cartier şi poate deveni o stea. Peste noapte.

Şi totuşi, ce facem dacă nu devenim bogaţi, eroi, vedete? Psihiatrul Lavinia Aldea ne lămureşte.

Luptăm să fim o variantă mai bună a noastră. Zi de zi. Ne îndârjim, ne înstrăinăm, vrem mai mult, mai repede. Şi cu toate astea, ceva este în neregulă… Sunt situaţii în care nimeni nu mai este suficient de bun pentru noi… Sau dacă este cu siguranţă nu acea persoană este greu de accesat ori are inima ocupată. Dar ne motivează. Luminiţa de la capătul tunelului. Ideea succesului, a faimei, a celebrităţii. A banilor. A îndeplinirii scopului nostru pe acest pământ – să ne demonstrăm unicitatea. Să demonstrăm tuturor celor care nu au crezut în noi că s-au înşelat. Amarnic.
Puţini dintre cei care s-au regăsit în frazele de mai sus îşi mai găsesc cu adevărat locul… Dar cine are nevoie de un loc, atât timp cât locul nu este întâi?

Bărbaţi şi femei deopotrivă luptăm cu vârsta, suntem atenţi la alimentaţie, facem sport, medităm, ne îmbrăcăm frumos, încălzim butonul de “selfie” a telefoanelor deştepte, facem abuz de photoshop, alcool şi petreceri şi expunem tot ce avem mai bun cu generozitate pe pereţii reţelelor sociale. În fiecare “realizare” batem un “cui”. Pe un perete rece. Virtual.

NOUL EU

Carieriste înrăite, femei de succes, care au reuşit să strângă prin propriile lor puteri puterea în braţe, au devenit expresia dorinţei exprimate sau nu a celor mai multe reprezentante ale sexului frumos de pe mapamond: dorinţa de a fi independente financiar. Cu toate că au poziţie socială, putere de decizie, că au haine, maşini şi excursii de lux, pe ascuns când nu le vede nimeni sau aproape nimeni cumpăra haine pentru bebeluşi. Nişte proiecţii în acest moment. Ecourile vârstei biologice nu prea mai a nimic de-a face cu job description-ul…

Bărbaţi de succes, anulează orice intenţie a unei iubite de a se ataşa sentimental. “Răul trebuie tăiat din rădăcină”. După prima partidă de sex, gen… Astăzi, sentimentele înseamnă slăbiciune. “The power of non-attachament” rulează mai des decât mintea însetaţilor de succes decât absolut banalul “te iubesc”.

Nu puţine sunt persoanele care consideră că a fi implicat într-o relaţie de dragoste serioasă înseamnă să-şi crească riscul de a se “rata profesional”. Au de-a face cele două planuri?

Evident, pentru unii cele expuse mai sus sunt scenarii, pentru alţii realitate. Cert este că trăim într-o epocă ce poate fi caracterizată şi prin competitivitate – suntem stimulaţi/obligaţi să fim din ce în ce mai buni, din ce în ce mai tineri, din ce în ce mai de succes.

Cum facem totuşi selecţia atribuţiilor pe care le acceptăm astfel încât să nu ne înstrăim de noi înşine?
Suntem din ce în ce mai atraşi de ceea ce străluceşte, de oamenii care inspiră şi transpiră succes. Vrem să fim în preajma lor pentru a le copia modelul. Asta cu orice preţ.  Este o atitudine sănătoasă?

Este în regulă din punctul de vedere al unui specialist în psihologie să ne credem “speciali”?
Am stat de vorbă cu psihiatrul Lavinia Aldea.

Pagina 1 din 2
Recomandări: