Sharon Stone, secrete de frumuseţe la 62 de ani. ”Acum îmi iubesc mult corpul”

Sharon Stone a vorbit într-un interviu pentru Vogue despre secretele de frumuseţe, la 62 de ani.
  • Publicat:
Sharon Stone, secrete de frumuseţe la 62 de ani. ”Acum îmi iubesc mult corpul”
FOTO: shutterstock / Sharon Stone, secrete de frumuseţe la 62 de ani. ”Acum îmi iubesc mult corpul”

Sharon Stone încă face furori chiar şi la vârsta de 62 de ani. Vedeta, cunoscută pentru rolul din ”Basic Instinct” a vorbit într-un interviu despre cum a reuşit să accepte că îmbătrâneşte, dar şi cum se menţine la fel de tânără şi feminină ca-n tinereţe.

Aşa cum bine ştim, timpul nu iartă pe nimeni. Actriţa a acordat un interviu revistei Vogue din Germania în urma căruia a dezvăluit secretele ei de frumuseţe şi menţionează că la 62 de ani se simte mai femeie decât se simţea la 40 de ani.

”Mi-a fost foarte greu să accept că trupul meu trece printr-o serie de transformări. A existat un moment în viaţa mea, în jurul vârstei de 40 de ani, când mă băgam în cadă cu o sticlă de vin, încuiam uşa şi ziceam: nu ies de aici până nu învăţ să îmi accept corpul aşa cum e! Mă disperau ridurile, sânii care nu mai erau aşa de fermi şi mi se părea că am burtică”, a povestit vedeta pentru revista Vogue.

Primul pas a fost acceptarea. Cu timpul, Sharon Stone a învăţat să-şi iubească şi să-şi corecteze corpul cât se putea. Activitatea fizică a fost aliatul ei în tot acest proces, motiv pentru care a început să meargă la sală, să facă înot, masaj şi saună şi să aibă grijă în privinţa alimentaţiei. Pentru că şi-a dat seama cât de importanţi sunt toţi aceşti factori, actriţa a redus considerabil cantitatea de alcool.

”Acum îmi iubesc mult corpul. Îi sunt datoare trupului meu pentru că nimeni nu îmi mai spune ca în tinereţe: vezi că ai gambele prea groase, vezi că nu mai ai talie sau ai grijă că începi să faci guşă”, povesteşte actriţa.

Sharon Stone are o avere de 60 de milioane de dolari. Vedeta a fost căsătorită de două ori, cu Michael Greenburg (1984-1987) şi Phil Bronstein (1998-2004), iar în prezent creşte singură trei copii adoptaţi: pe Roan Joseph Bronstein, 19 ani, Laird Vonne, 14 ani şi Quinn Kelly, 13 ani.

Pentru că se apropie de vârsta expusă riscului îmbolnăvirii cu coronavirus, Sharon Stone se află în izolare la domiciliu. Cu toate astea, actriţa nu a ezitat să petreacă de ziua ei şi chiar a mărturisit că a luat metode de precauţie extra pentru invitaţii ei. Sharon Stone a avut grijă ca la petrecerea dată cu ocazia zilei de naştere să fie prezenţi un medic şi o asistentă care să se asigure că niciun dintre invitaţi nu se simţea rău sau avea febră.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân