Kenneth Mitchell a murit la 49 de ani. Actorul din Star Trek suferea de o boală gravă

Este doliu în lumea internațională a filmului.
  • Publicat:
Kenneth Mitchell a murit la 49 de ani. Actorul din Star Trek suferea de o boală gravă

Kenneth Mitchell, cunoscut pentru rolurile din producţiile „Star Trek: Discovery” şi „Captain Marvel”, s-a stins din viață la doar 49 de ani. În urmă cu cinci ani, actorul a fost diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică (SLA). 

Actorul Kenneth Mitchell a murit la 49 de ani

Actorul canadian Kenneth Mitchell a decedat la vârsta de 49 de ani. El s-a stins din viață sâmbătă, 24 februarie 2024. De mai bine de cinci ani, el se lupta cu o boală gravă, scleroză laterală amiotrofică (SLA). Această afecțiune mai este cunoscută și sub numele de boala Lou Gehrig.

Vestea morţii lui Kenneth Mitchell a fost dată publicităţii de familia lui prin intermediul rețelelor de socializare.

Suferea de scleroză laterală amiotrofică

„Cu inimile grele anunțăm moartea lui Kenneth Alexander Mitchell, iubit tată, soț, frate, unchi, fiu și prieten drag pentru mulți. Timp de cinci ani și jumătate, Ken s-a confruntat cu o serie de provocări îngrozitoare din cauza SLA. Și, în adevăratul lui mod caracteristic, el a reușit să se ridice deasupra și să trăiască o viață plină și fericită în fiecare moment”, se arată în mesajul familiei actorului, notează hollywoodreporter.com. 

Decesul actorului a fost deplâns într-o declarație pe site-ul oficial Star Trek: „Întreaga familie Star Trek transmite condoleanțe familiei, prietenilor, celor dragi și fanilor lui Mitchell din întreaga lume”.

Kenneth Mitchell a fost diagnosticat în 2018 cu SLA. Scleroza laterală amiotrofică este o boală a sistemului nervos care afectează neuronii şi măduva spinării, provocând pierderea controlului muscular, simptomele agravându-se cu trecerea timpului. În urma sa, Mitchell a lăsat doi copii și o soție îndurerată, pe Susan May Pratt.

Vezi și: Simon a murit la două săptămâni după ce medicii și-au dat seama de ce era balonat, de fapt, și avea des grețuri

sursa foto: Profimedia

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”