Aishwarya Rai

Din sariul traditional indian a poposit direct pe micul ecran prin spoturi publicitare, apoi pe podiumul de la Miss World, cu directia Hollywood, via Bollywood. Vorbim despre o femeie care are peste 10 titluri de Miss, ochi superbi si o cariera infloritoare.
  • Publicat:
Aishwarya Rai
Aishwarya Rai

Din sariul traditional indian a poposit direct pe micul ecran prin spoturi publicitare, apoi pe podiumul de la Miss World, cu directia Hollywood, via Bollywood. Vorbim despre o femeie care are peste 10 titluri de Miss, ochi superbi si o cariera infloritoare.

Concursurile internationale de Miss au demonstrat de „n” ori pana acum: rusoaicele si indiencele au locuri rezervate pe podium, aproape an de an. Una dintre pamantencele pline de insusiri fizice la superlativ este si actrita indianca Aishwarya Rai. Oare cum suna povestea unei astfel de norocoase? Sa incepem cu inceputul. A venit pe lume la 1 noiembrie 1973, in orasul indian Mangalore.

Desi s-a nascut intr-o familie indiana conservatoare, frumusetea Aishwaryei nu putea ramane nefructificata, ea aparand in diverse spoturi publicitare de mica. Vestea frumusetii ei a facut inconjurul tarii si al intregii lumi in 1994, cand a fost incoronata Miss India, respectiv Miss World. Cum fetele frumoase dau bine la camera de luat vederi, Rai a intrat in fulminanta industrie cinematografica de la Bollywood. S-a bucurat de succes si a devenit in cativa ani o diva a filmelor indiene (indiferent care este parerea europenilor despre aceste pelicule, ele sunt apreciate, cel putin la ele acasa).

Insa, nici cei de la Hollywood nu au stat cu mainile in san si au coptat-o in diverse proiecte. Printre filmele in care a jucat se numara si „Jeans”, „Iruvar”, „Hum Dil De Chuke Sanam”. Am putea spune ca frumusetea a facut-o actrita. Chiar daca practicase modelingul si-a dorit sa proiecteze case, arhitectura fiind marea ei dragoste in materie de meserii. Ca orice Miss care vrea sa salveze lumea, pe Aishwarya a batut-o gandul sa studieze si medicina, dar nu a fost sa fie…

Frumusetea ca ambasador
Aishwarya nu a ramas doar o Miss World. Au trecut aproape 13 ani de la incoronare si inca este in atentia publicului, drept dovada ca se pricepe foarte bine sa-si gestioneze imaginea. Mai mult, ea a fost un promotor in India. Este primul fotomodel care a aparut intr-o campanie Pepsi si in revista Vogue. Din 1999, este ambasadoarea ceasurilor Longines. Nici cei de la L’Oreal Paris nu au rezistat farmecelor frumoasei indience si au numit-o ambasadoarea produselor lor.

Este prima actrita indianca, membru al juriului de la Festivalul de la Cannes, si prima indianca care are statuie din ceara la muzeul Madame Tussads din Londra. In plus, este cea mai bine platita actrita de la Bollywood si cea mai fotografiata femeie din India. Compania Mattel a scos pe piata o linie de papusi Barbie dupa chipul si asemanarea ei, care s-au epuizat in doar cateva minute.

Un NU hotarat dietelor

Suna incredibil, dar ea sustine ca nu tine diete. Motivul? Natura a ajutat-o si de aceasta data: nu este gurmanda. „Pot supravietui doar cu preparatul indian «dal chawal» si legume”, spune ea. De dragul artei s-a ingrasat 10 kilograme pentru rolul din Bride&Prejudice, dar a gasit formula de a le da jos, chiar daca nu prea vorbeste despre acest subiect. La capitolul moda, nu declara ca are preferinte excentrice. Ii plac in special jachetele, jeansii si tricourile. Dintre designerii europeni il prefera pe Giorgio Armani. Parfumul ei preferat este Happy de la Clinique.

Complimente si dezamagiri
Actrita se crede o femeie obisnuita cu preocupari obisnuite. Desi tot Rai spune: „Mereu am stiut ca voi avea succes. Deci nu a fost o mare surpriza pentru mine celebritatea”. Apropo de succes, se pare ca mare parte din acesta se datoreaza ochilor ei de o nuanta rar intalnita: verde-gri. Stie acest lucru si s-a gandit ca acestia merita folositi cat mai mult: „Oamenii ma cunosc dupa ochi. Asa ca am hotarat ca dupa ce voi muri, ochii mei sa fie donati”.

Activitatile caritabile fac parte din agenda fiecarei Miss World. Nici Aishwarya nu face exceptie. Cel mai frumos compliment pe care l-a primit una dintre cele mai frumoase femei din lume vine de la un copil orfan care i-a spus ca marinimia ei straluceste mai tare decat frumusetea. Dar care ar putea fi cea mai mare dezamagire pentru Miss World? „La sfarsitul clasei a X-a nu am fost printre primii trei elevi din clasa la invatatura…” Asta da dezamagire!…  

 

Tags:
Urmărește CSID.ro pe Google News
Mandinga:
Mandinga: "Slabeste cu salsa!"
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân